Deseori, dorinţa de împlinire și visul din frageda copilărie, pe care ajungem să-l vedem realizat, ne poartă pe multe cărări. Astfel, şi sacrificiile nu mai par atât de solicitante Povestea unei tinere interprete basarabene, a cărei succes se compune din toate aceste elemente, presupune în sine și o lecţie de viaţă. Sacrificiul pe care l-a făcut în numele muzicii, fără de care nu-și imaginează nicio zi trăită, a fost să plece de acasă, în speranța că dincolo de hotarele ţării, posibilitățile de realizare vor fi altele, iar marile scene ale lumii vor fi cucerite de vocea ei. Rezultatele efortului depus nu întârzie să apară, căci alături de dragostea pe care o nutrește pentru artă, mai știe să și muncească. A reușit să adune în palmaresul ei numeroase premii și trofee, cucerind prin talentul ei mai multe scene din Rusia, Letonia, Lituania, Bulgaria, iar asta o determină să creadă și mai mult în ceea ce face. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru APROPO, tânăra artistă, Mihaela Chisnencu, ne-a vorbit despre succesele obținute, dar și despre dorul care o macină și o cheamă acasă, în Moldova.

- Mihaela, de cât timp te afli în România și care a fost motivul plecării întregii tale familii peste hotarele ţării?

M-am stabilit cu traiul la București acum trei ani, mai ales pentru a-mi continua studiile, în special cele muzicale. Am înțeles că șansele de creștere profesională vor fi mai mari decât acasă. La noi multe talente nu sunt promovate așa cum ar trebui să fie. E și acolo uneori o situaţie oarecum similară, dar oricum posibilităţile sunt mai mari. Părinţii au ales să plece pentru că și-au dorit un viitor mai bun pentru mine, mai ales că și sora mea a făcut o facultate acolo.

- Cât de greu a fost să-ţi lași aici colegii și prietenii?

A fost foarte greu la început. În primul an când venisem în România, plângeam în fiecare zi, deși colegii de acolo m-au primit bine. Așa a fost jumătate de an, până m-am acomodat. Nu știam pe nimeni, în afară de familia mea. Tocmai pentru că părinţii au fost lângă mine, am reușit să accept mai ușor această schimbare. Totuși, văd o diferenţă de mentalitate, în modul de gândire între românii de acolo și noi, chiar dacă avem aceleași rădăcini.

- Cu cine colaborezi la moment?

Acum trei ani, când m-am stabilit cu traiul în România, am început să colaborez cu compozitorul Viorel Gavrilă. El e profesorul meu de canto, e dirijor, dar și vicepreşedintele Uniunii Compozitorilor din România. Cu el lucrez și în continuare. E un profesionist și mă ajută cât de mult poate.

- De unde vine dragostea pentru muzică și talentul cu care ești înzestrată?

Am început să cânt de la șapte ani, iar primul profesor mi-a fost regretatul meu unchi, Anatol Roșcovan. Cred că datorită lui astăzi fac muzică, și tot de la el vine și talentul. Era unicul în familie care avea voce, iar eu împreună cu Ştefanel Roșcovan i-am moștenit-o.

- Ce înseamnă pentru tine muzica, din moment ce ai optat să o studiezi într-o instituţie de învăţământ dintr-o altă ţară?

Nu știu să-i dau o definiţie anume. Pentru mine ea e totul. Pentru ea trăiesc. Chiar și de acasă am plecat pentru muzică. Întotdeauna mi-am dorit să cânt, să devin o artistă adevarată și să ajung pe scene renumitele lumii.

- Recent te-ai întors de la festivalul Mamaia 2012 cu un premiu remarcabil. Cum a fost competiția din acest an?

Frumos, dar și greu, căci au fost voci bune în concurs. Aveam repetiţii de dimineaţă până noaptea târziu. Am obţinut locul II și sunt foarte bucuroasă. După ce în anul 2006 am luat Trofeul Festivalului Mamaia copiilor, iar în 2008 premiul II la secţiunea creaţie, anul acesta am avut ocazia să retrăiesc o parte din emoţiile de atunci. Mă leagă cele mai frumoase amintiri de acest festival.

- E o muncă mare în spatele fiecărui succes. Cum reușești să faci faţă programului tău zilnic?

Timp liber nu prea am, căci lucrez foarte mult. Pentru a face muzică trebuie să fii perseverent, să poţi face faţă stresului și presiunii care apare. Sunt foarte multe emoţii. De multe ori, ieșind de pe scenă încep să și plâng, chiar dacă mi se spune că fost bine. Așa sunt eu, mai emotivă și mai autocritică. Ştiu doar că emoţiile pe care le am sunt constructive și fiecare experienţă trăită mă ajută să cresc.

- Ce planuri ai pe viitor?

Continuu să fac și mai departe muzică, dar vreau să absolvesc și o facultate. Îmi place mult psihologia și cred că am să studiez acest domeniu. Asta mă fascinează demult. Vreau să pătrund în mintea omului, să cunosc misterele pe care le ascunde în interior.

- Te-ai gândit vreodată să te întorci înapoi în ţară?

Desigur. Mă gândesc mereu la o posibilitate de întoarcere. Poate peste câţiva ani, după ce termin studiile, o voi face. Oricum, revin aici ori de câte ori am posibilitate, căci de casă și de ţară mi-i dor în fiecare zi.

Noi îţi dorim mari succese, realizări frumoase și te așteptăm acasă cu mare drag!

Interviu realizat de Elena STEGARI