Să-i fi spus cineva că nevasta lui din prima căsătorie va ajunge soţia fratelui său, n-ar fi crezut nici în ruptul capului.

Da, era chiar Vera. Adevărat, îmbătrânită cu douăzeci de ani, dar tot atât de frumoasă rusoaica: roşcată, pistruiată, cu ochii verzi. Aşa o ţinea minte Marin, căci aşa-i fusese dragă, la 19 ani, când a cunoscut-o.

La nunta fostei neveste

Trei ani de zile, cât a durat stagiul militar departe de casă, şi doi ani după aceea, au trăit împreună. Marin voia să se întoarcă, însă, acasă, dar părinţii i-au poruncit că, dacă are de gând să aducă rusoaica în Moldova, oprească-se unde o vrea.
O iubea, însă în acelaşi timp vroia să-şi vadă şi părinţii, cărora nu le mai trecuse pragul de cinci ani. Până la urmă, şi-a zis: “divorţez, mă duc să văd ce mai e pe acasă şi apoi vin s-o iau. Ne mutăm la oraş” – aşa s-au înţeles ei, tinerii…
Întorcându-se Marin în Moldova, a dat de alte fete. Chiar printre vecini creştea un bobocel de copilă, că-i tresălta inima ori de câte ori o întâlnea pe uliţă. În toamnă, a şi luat-o de nevastă, iar Verei i-a trimis o telegramă să nu-l mai aştepte.
Acuma, Vera – nevasta din prima căsătorie a lui Marin – stă la aceeaşi masă cu soţul Ion, fratele lui Marin, cu rudele şi prietenii invitaţi la petrecerea nunţii. “Oare frate-meu ştie că Vera mi-a fost cândva soaţă?” – se întreba Marin, buimăcit de această întâmplare.

“Nimeni n-o să ne condamne”

Întâmplarea asta am aflat-o de la Vera. A venit într-o zi la redacţie, răvăşită de evenimentele petrecute. Îi era drag Ion, mai mare decât ea cu şase ani. S-au cunoscut la Moscova. Ea – venită din Rostov, el – din Moldova lucrau în brigada de construcţii a unei firme turceşti. S-au cunoscut chiar din prima lună. Ion rămăsese vădan de doi ani, iar cele două fete ale sale erau măritate. Şi-a zis omul că la 46 de ani e tânăr şi n-ar strica să se însoare.
Pe Vera n-a pus-o deloc în gardă faptul că numele de familie al lui Ion este tot Rotaru, ca şi al lui Marin, primul ei soţ. Îi spunea cineva că în Moldova de-alde Rotaru sunt cu sutele de mii. Dar uite că la petrecerea pomenită a înţeles că bărbatu-său actual e frate cu primul ei soţ.
“Mă gândeam numai la un lucru: să tacă Marin până pleacă oaspeţii, că nu vroiam scandal la masă. Când m-a invitat la dans, atâta mi-a spus – “tot frumoasă eşti, Vera. Îmi pare rău că am divorţat. Cu nevastă-mea nu mă prea împac. Şi nici copii n-am. Cred că eu sunt de vină. Dacă vrei, fugim în lume…””, îmi povesteşte Vera.
La început, ea a crezut că Marin glumeşte. Însă din ziua aceea, deşi locuiau în cartiere diferite în Chişinău, fraţii se vedeau în fiecare zi. Ba îi invita Marin pe la el, ba el în vizită la frate-său. Şi de fiecare dată prindea momentul să-i sufle Verei o vorbă-două la ureche. Când ştia că o să vină Marin acasă, de cele mai multe ori, Vera ieşea, în speranţa că, la întoarcere, nu-l va mai găsi. Dar el o aştepta pe stradă, ascuns după colţul blocului, sau în staţia de troleibuz. Şi acelaşi refren: “hai să lăsăm totul şi să fugim. Tu eşti soţia mea dintâi şi nimeni n-o să ne condamne…”.

Duşmănie cruntă

Dar Vera îl iubea pe Ion atâta cât poate iubi o femeie care până la 40 de ani a fost singură, trădată de iubirea cea dintâi.
Zic, Vera nu ştia ce să facă astfel încât să nu trezească ură şi duşmănie între fraţi. Iată de ce a venit la mine. Bărbatu-său, culmea, nu aflase încă – nu-i spusese nimic nici Vera, nici Marin. Intrase doar la o uşoară bănuială că Marin îi face curte soţiei sale. Dacă la început lucrul acesta nu-l supăra, cu timpul îi trezea tot mai mari neplăceri. Când venea acasă, îl găsea pe frate-său de vorbă cu Vera, pe care o întreba: “ce caută aici când eu nu-s acasă?”. “Întreabă-l pe el”, i-o tăia, scurt, femeia.
Între fraţi a pornit o duşmănie cruntă. Iar Vera tremura de frică să nu se termine rău această poveste.

La gară

Într-o seară, dă buzna peste Vera nevasta lui Marin, care a început s-o învinuiască anume că-i strică toată căsnicia, că nu degeaba se spune că rusoaicele sunt târfe din născare şi nu se mai satură cu un bărbat lângă ele. Şi tot certându-se, nici una nu a observat cum s-a deschis uşa de la intrare şi în apartament a intrat Ion. “Ştergeţi-o din casa mea – a strigat la ele. Iute, până n-am făcut moarte de om!”.
Nevasta lui Marin, cu care acesta nu se mai înţelegea, a ieşit glonţ. Vera, în schimb, a intrat în cameră, şi-a adunat toate actele, şi-a luat banii pe care-i avea în casă, valiza cu lucruşoarele sale şi a ieşit din casă fără să-i spună nimic lui Ion. A tras la o cunoştinţă pe care şi-o făcuse de pe vremea când se afla la Moscova şi care acum trăia în Chişinău. Seara, în gară, aşteptând trenul spre Kiev, i-a scris lui Ion câteva rânduri. I-a povestit totul de-a fir-a-păr. “Nu mă căuta pentru că la Rostov nu mă duc după ruşinea asta, cum să le spun părinţilor că m-a lăsat şi al doilea bărbat? Mă duc în lume, la patruzeci de ani nu e târziu să-ţi faci ordine în viaţă. Te rog să divorţezi şi să trimiţi actele fratelui meu, Ruslan. Şi încă ceva: azi am aflat că sunt însărcinată. Nu ştiu dacă voi păstra copilul. Vera”.

În lume

Am cunoscut-o pe Vera după ce lucrurile s-au mai aşezat în albia lor. E adevărat, a fost la Kiev, dar nu s-a stabilit acolo. De la Kiev a plecat în Georgia şi apoi, peste o jumătate de an, s-a reîntors la Chişinău. Ion nu divorţase. O căutase la Rostov, la Moscova, peste tot unde-şi închipuia el că ar putea fi. Prinsese o ură atât de mare pe frate-său, că la o petrecere l-a bătut măr numai pentru faptul că acesta l-a întrebat dacă nu ştie cumva unde este Vera. “Ce-ţi pasă ţie, de ce te-ai băgat în familia noastră?!”, l-a întrebat Ion. “Pentru că e nevasta mea dintâi, iată de ce! Am făcut o prostie că am lăsat-o după armată”, i-a răspuns atunci Marin.
Abia atunci au aflat toate neamurile adevărul.

Din nou împreună

Vera s-a reîntors după o jumătate de an, vă spun, la Chişinău. Sarcina i se vedea bine deja. Era în luna a opta. Iar sufletul ei cerea să fie aproape de tatăl copilului. Ion nu era în Moldova, aşa că le-a telefonat pe fetele acestuia şi le-a cerut cheia de la apartament. Nu avea unde merge. Fratele ei, Ruslan, când a aflat unde trăieşte, i-a dat nişte bani. Dar Ion o tot căuta prin Rusia. Unul Dumnezeu ştie cine i-o fi spus – că veştile ajung oriunde calcă picior de om – că Vera îl aşteaptă acasă.
Când a revenit în Moldova, îl aştepta nu numai Vera, ci şi fiul lor, Afanasie, care semăna ca două picături de apă cu tatăl său.