Cazul Melniciuc, cercetat de Сentrul Naţional Anticorupţie

Cazul Melniciuc, cercetat de Сentrul Naţional Anticorupţie

Cazul preşedintelui Judecătoriei sectorului Râşcani, care a angajat în instanţa pe care o conduce mai multe rude, a ajuns în vizorul Centrului Naţional Anticorupţie. Asta după ce Jurnal TV a realizat un material prin care a relevat că printre rudele aflate în subordinea lui Oleg Melniciuc se numără şi cumnata sa, angajată în calitate de grefieră.

Sesizată de Jurnal TV, Procuratura Generală a pasat dosarul către CNA, care urmează să investigheze cazul prin prisma unui articol din Codul Contravenţional, ce prevede nedeclararea conflictului de interese.

„Am primit pentru examinare aceste materiale şi se află în curs de examinare. O decizie finală pe marginea acestui material nu a fost adoptată. O să fiţi informaţi în scris despre decizia care va fi luată”, a declarat şeful direcţiei urmărire penală de la CNA, Bogdan Zumbreanu.

Dacă CNA îl va găsi vinovat pe Oleg Melniciuc, magistratul riscă o amendă între două şi şase mii de lei. Între timp, după o lună de cercetări, reprezentanţii celorlalte instituţii abilitate să investigheze acestui caz (Consiliul Superior al Magistraturii şi Comisia Naţională de Integritate) au declarat că nu au luat deocamdată o decizie. Mai mult, preşedintele CSM afirmă că structura pe care o conduce se va expune doar după ce o va face CNI.

Continuarea materialului pe jurnal.md

Comentează