Când laşi copiii în mila Domnului

Când laşi copiii în mila Domnului

Aceştia mai gâdilă uneori conştiinţa mamelor care nu rup definitiv legătura cu familia ca să nu le „grăiască” lumea

Ne-am obişnuit cu sate semipustii, cu bătrâni care aşteaptă în poartă, cu orfani care nu-şi mai aduc aminte cum arată mama şi pe unde le-o fi tata. Şi doar puţine situaţii ar mai putea să ne trezească uimirea.

Istoria pe care vreau să v-o spun s-a întâmplat la Cimişlia. S-au luat doi tineri. El – numai cu mamă şi o soră, născută cu handicap, instituţionalizată mai târziu într-o instituţie de stat. Ea, iubita, dintr-o familie numeroasă şi cam hărţăgoase erau neamurile ei. S-au luat din dragoste şi cu gândul să trăiască frumos tot restul vieţii. I-a născut nevasta doi copii, fată şi băiat, fetiţa fiind cam bolnăvioară. Din casa bătrânească a mamei tânărul soţ a construit alta şi pus era serios pe gospodărie. Dar de la un timp nevasta lui cam bătea lăturile, aşa-i era firea – să nu se sature numai cu un bărbat. Venea unul la casa omului, venea altul să-i spună şi nu-i venea soţului să creadă. Oare nu i-a născut ea doi copii? Oare n-o iubeşte el destul?

Dar bănuiala că i-ar fi necredincioasă nevasta i s-a strecurat în minte. Ştiţi şi dvs. cum te roade un gând neplăcut. A pornit s-o urmărească şi, fireşte, a avut dovada. Atunci a bătut-o pentru prima dată, s-o înveţe minte şi să-i scoată prostiile din cap. Pe loc au sărit fraţii ei şi l-au zdupăcit pe dânsul. Ba mai mult chiar, i-au scos vorbe printre neamuri şi vecini că nu e tocmai sănătos la minte, că e timpul să-l ducă la balamuc. S-a înrăutăţit situaţia în familie. Nevasta, care, de cum ridica vocea bărbatul la ea, chema poliţia la casă, ajunsese să nu-l mai asculte niciodată şi să facă ce-i trecea prin minte. I-ar fi ars o palmă, dar nu faci puşcărie pentru o neghioabă! Aşa că a hotărât Petrică să n-o ia în seamă.

S-a însurat cu o femeie rea de muscă

Avea grijă de copii, de gospodărie, de parcă nici n-ar mai fi avut nevastă. Lucrurile s-au complicat şi mai mult când muierea l-a anunţat că pleacă la muncă în Israel. Nu s-a sfătuit cu el, dar a hotărât că fiica şi fiul lor vor trăi la soră-sa. Erau minori şi aveau nevoie de îngrijiri. Fiica lui Petrică s-a născut cu auzul slab şi defecte de vedere. Avea grad de invaliditate ce trebuia confirmat an de an. Nevasta lui Petrică n-a fost acasă vreo trei ani. Bărbatul în acest răstimp a terminat de reconstruit casa, a ridicat gard frumos, aduna la gospodărie cu gând ca, de i se întoarce nevasta, s-o ia de la început, poate, spera el, a mai prins la minte şi va dori să devenim o familie de adevărat.

Între timp, se ducea la cumnată-sa să-şi vadă copiii, îi lua uneori acasă şi-i mai ţinea lângă dânsul, să simtă ei că au cel puţin tată. Deşi era departe de ţară, vestea despre ce face nevasta lui Petrică peste hotare a ajuns şi în Moldova. Nu s-a schimbat deloc femeia. Dar bărbatul zicea că e frumoasă şi poate din invidie o vorbesc de rău. Iată că după trei ani vine ea în Moldova şi, în loc să-şi laude soţul pentru câte a făcut la casă, prinde în glas să-l hulească. Că nu-l duce mintea la nimic, că-i aşa, că-i pe dincolo. Ce-şi zice bărbatul: cât mai pot răbda o asemenea muiere? Şi în 2000 înaintează actele la divorţ.

Dar până la asta a fost poliţia nu o dată la casa lor, a fost chemat la procuratură, amendat în câteva rânduri pentru purtare agresivă împotriva consoartei. S-au amestecat şi rudele neveste-si, într-un cuvânt, iadul pe pământ! Un poliţist l-a jelit şi i-a suflat în urechi: pleacă unde vrei din ochii ei, că te bagă nebuna la puşcărie fără nicio vină. E adevărat că Petrică nu era om cuminte, dacă-i sărea ţandăra, te puteai aştepta de la el la orice. Şi când se enerva, striga prin curte: „Te prind, târfo, te tai şi te pun în borcane!”.

Se bucură că a scăpat de scorpia de nevastă

În 2000, divorţează ei, judecătoria le-a împărţit averea în jumătate, i-au sugerat lui Petrică să ia în bani partea lui şi să se ducă unde-i va fi mai drag. Pentru liniştea nevestei şi a copiilor. S-a gândit şi el: de ce să nu se ducă în lume şi să-şi găsească rostul în viaţă? Are mâini de aur, îl duce mintea să facă orice lucru şi pentru asemenea bărbaţi se găseşte întotdeauna de lucru. Şi-a pus omul în gând să plece în Rusia. Copiii rămân cu maică-sa. Dar uite întâmplare şi asta, fraţilor, în ziua când să plece, vine Petrică la nevastă după banii ce i se cuvin de la partajarea averii, aceasta îi dă, iar seara, în trenul care-l ducea spre Chişinău, bărbatul e jefuit. Tocmai banii ceia i-au luat, de parcă cineva l-ar fi pândit special! Alţi călători n-au pierdut o zdreanţă.

A zis el atunci că atâta pagubă să fie, bine că a scăpat de scorpia de nevastă. A ajuns la Reazan, la o uzină metalurgică şi câştigă binişor acolo. Din când în când, îşi ajută copiii. Când eşti departe de cei dragi, ochii se uită uşor şi inima nu mai bate ca la început. Scapi de griji şi de responsabilităţi. Fosta lui nevastă acum e, de patru ani, în Spania. Între timp, fiica cea mai mare a lor, cea cu deficienţe de sănătate, şi-a găsit un bărbat pe potrivă şi s-a măritat. E un orfan soţul ei, crescut din mila statului şi a oamenilor. O nenorocită s-a lipit de un altul, necăjit ca şi dânsa. Fratele ei e minor încă şi e în grija surorii. E adevărat că mama ei şi uneori tatăl lor le trimit bani de acolo de unde sunt – le trimit atât cât să nu moară de foame şi să-şi plătească întreţinerea.

Dacă ar putea, ar şterge totul până la plecarea în străinătate

Ea nu lucrează nicăieri, soţul fetei bolnave e şomer şi el. L-a luat soacră-sa la munci în Spania, însă din ce câştiga el nu vedea mare lucru. Am să-ţi dau banii mai târziu, spunea hoţoaica, dar n-a văzut orfanul decât ce trecea printre degete. Când a insistat să i se plătească pentru muncă, soacră-sa atât i-a spus: „Ia cărăbăniţi-vă voi din casa mea! Când mă întorc din Spania, să nu văd urmă de-a voastră!”. Îmi veţi spune că întâmplări de acestea cât frunză şi iarbă. În fiecare localitate întâlneşti asemenea cupluri, care şi-au distrus cu bună ştiinţă căsniciile pentru că nu vedeau un alt mod de a se debarasa de copii.

Aţi observat cât de uşor lasă acum o mamă un sugaci în grija cuiva? Când se întorc de pe unde pleacă, aceste mame nu au răbdare să treacă timpul şi să-şi părăsească din nou copiii. Aceştia le mai gâdilă uneori conştiinţa şi nu rup de tot cu familia ca să nu le „grăiască” lumea. De fapt, pentru unele femei supărătoare este grija pentru cei care au rămas acasă, mamele aşteaptă să crească copiii mari, să-şi caute singuri de necazurile lor şi… să le dea uitării! Dacă ar fi să hotărască ele soarta de mai departe a familiei, la sigur că ar şterge totul până la plecarea lor în ţări străine. Nu vorbesc despre toate femeile şi despre toate familiile, ci numai despre acele persoane care şi-au lăsat copiii în mila Domnului. Că le trimit uneori bani şi pachete de acolo, nu înseamnă decât că încearcă să-şi spele obrazul de ruşine.

One Comment

  • 9 mai 2015 | Permalink |

    Trista poveste.Sunt mamica iar de copilasul meu nu s-a ocupat nimeni mai mult de cateva ore,nu-mi pot imagina cum sa-ti lasi puiul ,mai ales unul sugar,sau chiar si mai mare.Femeile noastre nu mai au inima,mai ales cand dau de un trai mai bun.Multumim de povestire dna Lidia.

Comentează