Elena n-a sărit cu îmbrăţişările, n-a plâns, n-a întrebat-o nimic. Atâta i-a spus: i-ați feciorul și hai acasă

Nu o dată v-am vorbit despre copiii abandonaţi. Au fost întâmplări pe care vi le-am povestit chiar eu cu ani în urmă, alţii au făcut-o cu zeci și sute de ani înaintea mea. Dar uite că asemenea lucruri se repetă mereu. Şi astăzi mai auzi pe ici, pe colo că a fost găsit un copil aruncat sub vreun pod, în câmp, dar de cele mai multe ori pe lângă sau chiar în tomberoanele de gunoi. Depinde de inima mamei care l-a născut, în ce disperare era și ce gând purta pruncului ei, când l-a lăsat în voia sorții.

Iată că Evelina, eroina noastră, s-a trezit într-o dimineață cu gândul că nu mai poate, că trebuie să scape de băieţelul ei cât mai repede, până se întoarce maică-sa din Portugalia, unde lucra de vreo șapte ani de zile. Şi-a anunţat deja sosirea, trebuia Evelina s-o întâlnească la aeroport și doamne ferește s-o găsească cu un copil din flori! O omoară, o distruge fără să-i pese că face pușcărie! În cel mai bun caz o alungă de la casă și ce să facă ea dacă nu are un loc de lucru și acoperiș deasupra capului? Așa l-a alungat într-o zi și pe tatăl Evelinei.

Elena îşi alungă soţul beţiv şi pleacă în Portugalia

Venise mamă-sa de la lucru și l-a găsit pe bărbat mort beat în gura beciului. Pesemne că a vrut omul să iasă din pivniță, dar n-a mai avut puteri și a adormit pe scări. Nu lucra bărbatul de luni bune, oriunde se angaja nu-l țineau timp îndelungat, avea meteahna băutului și cui i-ar plăcea așa un lucrător? Și nici maică-si nu-i plăcu așa un soț. L-a alungat și nu i-a părut rău nicio zi din viața ei… Ajunsese el de râsul găinilor, uneori cerșea la podul de la gară și se ducea Evelina să-l vadă acolo. Îi lua de acasă ceva de mâncare și vreo câțiva lei, ciordiți de la maică-sa. Avea fata atunci doar opt anișori și n-o înțelegea pe maică-sa de ce să arunce un om în stradă dacă bea.

Mai ales că nu era om rău la suflet Sârghi și nici urât, și nici prost, și-apoi, era tatăl ei! Iată în anul acela a și plecat Elena, mama fetei, la lucru în Portugalia. Rămăsese copila cu bunica, apoi, când a murit bătrâna, a avut grijă de ea o rudă. Maică-sa le trimitea bani destui și, din suma ceea, ruda își întreținea familia și pe Evelina. Apoi, dacă a mai crescut fata, mamă-sa i-a ordonat să se întoarcă la casa lor și să se descurce singură. Îi trimitea bani și scrisori lungi prin care o învăța cum să trăiască, ce să facă în gospodărie, cum să se descurce în situații neașteptate.

Evelina e lăsată de capul ei

Un lucru nu i-a spus – ce să facă dacă se îndrăgostește, cum să se ferească de ispită și păcat. Avea 15 ani Evelina când l-a primit în patul ei pe Marcel, feciorul unui cunoscut de al părinţilor ei. Și uite că acum, la 16 ani împliniți, ține în brațe un copil… E puțin spus că se temea de maică-sa, era pur și simplu îngrozită de ce ar fi putut face aceea. Așa i s-a întipărit în minte încă din copilărie – crudă, rea peste măsură, neînțelegătoare și neiertătoare.

Cu o zi înainte să i se întoarcă părintele acasă, Evelina și-a strâns câteva lucrușoare de ale ei și de ale copilului. I-a lăsat maică-si o scrisoare, prin care i-a explicat totul și a părăsit casa părintească. Cheile i le-a dat vecinei de la scară și dusu-s-a. Nu știa unde, a ieșit din casă și a pornit spre gară. Mă urc în tren, și-a zis, și am să mă duc până unde se duce el. Când a ajuns la Dondușeni, mergea pe străzile orașului și se tot uita la case. Erau unele frumoase de tot, altele dărăpănate, cu acoperișuri vechi și ciuruite. Nu știa nici ea ce căuta și unde se îndrepta. Obosise.

Naşte un copil din flori şi-l abandonează într-un oraş necunoscut

Chiar dacă era vară, pe la chindie porni să se răcorească. Ar fi vrut să-și găsească un culcuș, să se odihnească și să se mai întremeze puțin. Tot hoinărind prin oraș, intră pe o stradelă și dă cu ochii de-o casă frumoasă ca în povești, multe flori în jurul gardului de la stradă, flori peste tot în curte, arbuști decorativi. Uite aici, s-a gândit ea, i-ar fi bine fiului meu. Și ce face nebuna? Deschide portița, aşază pruncul pe scările de la intrare, iese din curtea aceea și fuga spre gară. Dar s-a uitat la denumirea străzii și la numărul casei. A făcut-o involuntar, în graba mare, și a luat-o la fugă. Avea impresia că acuşi-acuşi cineva porneşte pe urmele ei.

Ajunsă în gară, urcă în primul tren care staționa acolo. Vreo două zile s-a tot plimbat cu trenul – urca în unul și cobora, și iar urca în altul, și tot așa până când a rămas la Ungheni. A coborât aici, și-a zis că mai departe n-are unde. Avea cu ea doar buletinul de identitate și la vreo sută de lei. Porni să-și caute o gazdă și un loc de lucru. Citea anunţurile de pe stâlpi, pereții blocurilor, a intrat prin piața din oraș și aici i-a mers. La o gheretă se căuta vânzător de produse de patiserie. A vorbit cu patroana și chiar de a doua zi a intrat în pâine, adică la slujbă.

Pentru că viza de reședință o avea la Chișinău, fata i-a explicat stăpânei că a rămas orfană de părinți și s-a mutat la bunică-sa. E bătrână și are nevoie de ajutorul meu, a lămurit-o ea. Aceleia puțin îi păsa, avea nevoie urgent de o fată și, slavă domnului, a găsit-o. Primele nopți a dormit în ghereta aceea, pe un scaun, cu capul lăsat pe masă. Dar era neom de oboseală. A început să întrebe de cumpărători dacă nu știu de vreo gazdă pe undeva. Și s-a găsit o bătrână care a primit-o pe un pat în odăița ei de la parterul unui bloc. Nu-i lua mult.
Lidia Bobână

Vizualizări: 1460