Şapte mineri au murit în urma accidentului minier din Doneţk

Şapte mineri au murit în urma accidentului minier din Doneţk

Şapte mineri au murit şi doi sunt în continuare dispăruţi după o explozie produsă joi într-o mină din regiunea Doneţk (estul Ucrainei), a anunţat vineri Ministerul ucrainean pentru Situaţii de Urgenţă.

“Au fost găsite cadavrele a şapte mineri. Soarta altor doi este necunoscută”, afirmă ministerul într-un comunicat, citat de mediafax.ro

Explozia s-a produs la o adâncime de 300 de metri într-o mină din Kirovske, la aproximativ 60 de kilometri de Doneţk. Nouă mineri se aflau la faţa locului în momentul exploziei.

Echipele de salvare au precizat că explozia a fost accidentală. Mina se află într-o zonă afectată de insurecţia armată prorusă.

Regiunea Donbas, din care face parte Doneţk, este o importantă zonă de exploatare minieră, iar accidentele sunt destul de frecvente aici.
Imagine: Mediafax Foto/AFP

Vizualizări: 167

Comentează