Ce a făcut o mamă pentru a alinta dorul băiatului său de frățiorul mort

Gestul unei mame pentru fiul său decedat a ajuns viral pe Internet. Felul în care femeia a reușit să-i aducă un omagiu și să-și consoleze băiatul rămas în viață a emoționat internauții.

Ashlee Hammac, 24 de ani, a creat o cutie cu nisip colorat unde băiatul său mai mare să își poată plânge frățiorul decedat la cinci zile după naștere. La început, planul mămicii îndurerate era să-i decoreze locul de veci cu pietricele colorate până și-a dat seama de nevoia băiatului său de a se consola treptat cu vestea tragică. „El [băiatul] merge întotdeauna acolo cu mine, stă alături de mine și frdonează cântece de leagăn și vorbește cu el ca și cum ar fi în viață. Așa că am vrut ca locul să fie special și pentru el, scrie euforia.tv. Iar acum lucrurile sale preferate sunt camioanele”.
Acum micuțul Tucker se poate juca cu mașinile în nisip, la mormânt, ca și cum ar avea un partener de joacă. Fotografia care îl arată într-o astfel de zi specială a strâns deja 220.000 de share-uri pe Facebook, un semn bun pentru familia Hammac. Aceștia s-au implicat în lansarea organizației non-profit Pages to Memories, care se ocupă cu strângerea proviziilor pentru unitățile neonatale.

a
Foto: euforia.tv

Vizualizări: 712

Comentează