Ori de câte ori vine în Moldova, se întâlnește cu copiii ei, dar aceia niciodată nu i-au spus mamă
Fata tatei era Florentina. După patru băieți a apărut și ea pe lume și toți au îndrăgit-o de cum au văzut-o. Cel mai mic frate, care era la nouă ani diferență, o tot mângâia și le spunea cu uimire celorlalți: uitați-vă ce picioare are, noi-nouțe! Zic, le-a cucerit inimile și doamne păzește să fi plâns! Cum o auzeau scâncind, se adunau roată în jurul ei și strigau la mama lor: fă ceva, nu vezi c-o doare?
Creștea peste măsură de alintată. Când s-a dus în clasa întâi, mergea pe drum cu toată familia – părinții o țineau de mâini, iar frații pe de-alături. Și pentru că o iubeau peste seamă, n-o scăpau din ochi. Nici o prietenă nu avea Florentina. Colege de clasă, da, vecine avea, dar o prietenă căreia să-i fi spus șoapte la ureche sau să-i mărturisească tainele primei iubiri, uite din astea n-a avut niciuna. Pentru că familia Florentinei nu-i permitea să se împrietenească cu oricine.
Alintată peste seamă de părinţi şi fraţi
Când frații ei au terminat școala și au plecat unul câte unul din sat la învățătură și apoi au rămas în Chișinău cu lucrul și viața – unii dintre ei s-au și căsătorit, uite atunci Florentina a simțit că a rămas de una singură nu numai în casa părintească, dar și în sat. S-a pomenit la un moment dat că nu are un om la care ar trage și nici nimeni nu venea la ea. Părinții îmbătrâniseră și nici sănătoși nu mai erau când a terminat fata școala. N-a fost o elevă silitoare, așa că nu știa unde să se ducă mai departe.
N-o interesa nimic, dar o specialitate oricum trebuia să învețe, altfel ce să facă în sat? Și au hotărât părinții și frații să aleagă un colegiu, la care să studieze croitoria ori meseria de bucătar. Sunt profesii care îți vor aduce bani și niciodată n-ai să mori de foame, o înduplecau ei. La 17 ani, câți avea atunci Florentina, arăta o fată drăguță de tot. Înaltă, zveltă, vioaie, o brunetă dintre celea care nu trec niciodată neobservate. Avea trăsăturile maică-si, dar luase de la tată ochii lui verzi-albăstrui. Vă spun, plăcută la chip era fata.
Și iată că în trei ani s-a făcut bucătăreasă și lucra la un restaurant din capitală. La început ajutor de bucătar-șef, mai apoi se descurca atât de bine că stăpânul ei a deschis un alt restaurant și, la 23 de ani, Florentina ajunsese chiar ea bucătar-șef. Era mult prea tânără ca ceilalți din echipă s-o ia în serios. Dar cu greu, cu necazuri, cu eliberări din serviciu, cu petiții la patron să i se permită să formeze ea echipa, a reușit în sfârșit să-și adune oamenii care nu-i ieșeau din cuvânt.
Florentina devine bucătar-şef
Și restaurantul la care lucra începu să aibă clienți din ce în ce mai mulți. Și mai bănoși, și mai pretențioși, și mai cu aere. Veneau aici cei care încheiau afaceri, își sărbătoreau festivitățile din familie, dar mai ales cei care se voiau văzuți și pofteau să vadă pe alții. Nu știu cum se făcu, dar ajunsese restaurantul să fie mai cotat decât celelalte din oraș. Într-o seară un grangur cu mari veleități a poruncit să i se prezinte în față bucătarul-șef – avea tipul pretenții.
Când i s-a înfățișat Florentina, acesta a uitat definitiv pentru ce a chemat-o. Se jura mai apoi că până atunci el n-a mai văzut o femeie așa de frumoasă. Într-adevăr, când ai bani și posibilități poți ajunge nemaipomenit de atrăgător. Florentina n-a fost niciodată urâtă, dar atunci arăta ca un top model, și nu unul de duzină! Nu-i de-a mirării că tipul s-a îndrăgostit lulea. Uite atunci, el avea aproape 40 de ani, și-a dat seama că i-a venit timpul să se însoare. Și nu cu oricine – o voia pe Florentina de nevastă.
Ajunsese tânăra la 28 de ani și până atunci nu avusese nici o relație serioasă. Dar pentru că părinții și frații o tot îndemnau să-și găsească o pereche potrivită, s-a hotărât să-l ia de bărbat pe Pavel. Era bogat, avea o casă frumoasă, conac la țară, afaceri care prosperau și nici urât să fugi pe dealuri nu era, așa că în toamnă au făcut nunta. Un lucru de nimic lipsea în căsnicia lor – nu-l iubea Florentina, abia de-l suporta în pat. Se gândea să-l lase și apoi tot ea credea că poate mâine-poimâine o să-l îndrăgească și atunci de ce să dea cu piciorul în binele pe care-l are?
Rezistă doar patru ani în căsătorie
Pavel era înaintat în vârstă și dorea să aibă copii. Se gândea la patru – oare nu are el cu ce-i întreține? Dar Florentina tot îl îndemna să mai aștepte până când bărbatul a pus piciorul în prag și-a zis: ori naști, ori te duci dracului! Așa că n-a avut încotro femeia. În patru ani, i-a pus în brațe lui Pavel doi copii. Dar ea n-a devenit mai fericită. Acum îl ura nu numai pe bărbatu-său, dar și pe copii. Nu avea ochi să-i vadă! Bolnăvicioși, plângăreți, mucoși. Noroc de dădace, avea două, care o ajutau să îngrijească de copii, dar oricum credea că ei îi înghit tot timpul liber, îi fură din viață, o îmbătrânesc înainte de vreme.
Așa că, într-o zi, a dispărut Florentina din viața lui Pavel. I-a lăsat o scrisoare prin care l-a rugat să n-o caute, își dă acordul la divorț, iar copiii, scria ea, să-i treacă sub tutela lui. „Am luat din casa ta tot ceea ce-mi aparține de drept și nu voi avea mai departe nici o pretenție. E prea scurtă viața ca s-o trăiesc în buiestru cu tine!” Dar a plecat Florentina de la Pavel cu toate bijuteriile și cu toți dolărașii ascunși de dânsul în safeu. Erau mulți și putea femeia, fără să dea din coate, să trăiască îmbelșugat și frumos până la adânci bătrâneţi.
Lidia Bobână, APROPO Magazin
