Egipt: 278 de morţi în violenţe, dintre care 43 de poliţişti

Egipt: 278 de morţi în violenţe, dintre care 43 de poliţişti

Operaţiunea sângeroasă de dispersare a manifestaţiilor de la Cairo care cereau reinstalarea în funcţie a preşedintelui islamist înlăturat de la putere Mohamed Morsi şi violenţele din întreg Egiptul s-au soldat miercuri cu 278 de morţi, în cea mai mare parte civili, a anunţat Ministerul Sănătăţii, citat de agenţiile internaţionale de presă.

Detaliind bilanţul, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii a precizat că 61 de persoane au murit în Piaţa Rabaa al-Adawiya, unde avea loc cea mai mare adunare pro-Morsi, şi 21 în Piaţa Nahda, unde erau de asemenea reuniţi susţinători ai preşedintelui înlăturat de la putere de armată.

Pe de altă parte, potrivit Ministerului de Interne, 43 de poliţişti şi-au pierdut viaţa în ciocnirile cu manifestanţii.

Înalţi responsabili cu securitatea au declarat pentru AFP că starea de urgenţă a permis ‘revenirea la calm’ în întreaga ţară, după măsurile sângeroase ale poliţiei şi armatei de dispersare a manifestaţiilor pro-Morsi de la Cairo şi ciocnirile care au urmat în întreaga ţară.

Actele de violenţă şi bilanţul extrem de ridicat al victimelor menţin însă temerea de noi răbufniri joi dimineaţă, după ridicarea interdicţiei de circulaţie la ora 06.00 (04.00 GMT), susţinătorii lui Morsi făcând apel la ‘egipteni’ să iasă masiv în stradă pentru ‘a opri masacrul’ şi pentru a cere revenirea la putere a fostului preşedinte islamist.
Sursa: AGERPRES
Foto: AGERPRES

Vizualizări: 233

Comentează