Atâta mângâiere avea Mihail că s-au cumințit cu anii și feciorii lui mai mari

Mihail s-a însurat devreme tare. Nu avea nici douăzeci de ani împliniți. Așa au vrut părinții, ca să nu se apuce de rele, ziceau ei. Când i-au apărut copiii lui, bărbatul ofta uneori: vreți să vedeți pe cineva care n-a avut copilărie, uitați-vă la mine!

Și e adevărat, de cum a început să se țină bine pe picioare, l-au pus la muncă. Așa erau deprinși părinții lui să nu se lase pe tânjală nici o clipă, așa-l obligau și pe fecior la muncă. Nimeni n-o să te hrănească și n-o să-ți adune avere, decât dacă ai să te zbați singur, îi tot băgau în urechi. Și adunau oamenii la casă ce trebuie și ce nu, doar ca să aibă, să fie în gospodărie. A învățat la școală destul de bine Mihail și ar fi putut avea o meserie mai acătării decât să lucreze pământul, dar pentru părinții lui studiile nu erau mare scofală.

Pus la muncă şi ţinut din scurt de părinţi

Vedeau cu ochii lor cât de greu o duc învățătorii din școală, medicul din sat și chiar primarul, care tot pedagog a fost odată. Da, s-au angajat și ei să mai aibă un salariu și să le meargă vechimea. Omul nostru întotdeauna se gândește și la bucățica ceea de pensie care o să-i trebuiască la bătrânețe. Tatăl lui Mihail paznic era la o organizație de pe teritoriul satului, iar fiul său răspundea de gospodăria școlii, pentru că era priceput la orice fel muncă.
Zic, s-a însurat Mihail devreme tare și copiii lui firește tot repede au văzut lumina zilei. Ce altă distracție să mai aibă tânărul care toată ziua muncește și doar nopțile îi sunt lăsate pentru odihnă și plăcere? O ținea pe Larisa în brațe și se bucura că e cuminte și frumoasă și că nu-i iese din cuvânt. Dacă părinții lui, nu se știe din ce cauză, l-au avut numai pe dânsul, la 30 de ani Mihail era tată la cinci copii, și toți băieți erau.

La treizeci de ani, Mihail are cinci fii

Buneii nu mai puteau de bucurie. Pentru că-i cumpăraseră feciorului casă chiar alături de dânșii, pe mică pe ceas soacra intra la noră să vadă ce mai face și dacă nu are cumva nevoie de ajutor. De dragul nepoților, s-ar fi mutat definitiv în gospodăria lui Mihail. Munca lor avea acum un sens – trebuia să-i asigure cu de toate pe urmași. Un lucru curios însă, Mihail nu era taică-său, nu-și punea copiii la trebi și nu-i trezea cu noaptea în cap, lasă-i măcar ei să se bucure de libertate și să se simtă fericiți la vârsta lor, o îndemna pe Larisa. Cât pot, zicea el, am să mă dihănesc eu și or să aibă ei de toate.
Pentru că nu erau deprinși cu munca, băieţii lui Mihail, de mici, au devenit ușernici. Îi vedea acasă doar dacă flămânzeau sau aveau nevoie să ia ceva din gospodărie. Mai măricei fiind, flăcăuani deja, țigăneau bani de la părinți sau bunici și îi cheltuiau pe fleacuri. S-au îndobrit cu niște haimanale din sat și pierdeau timpul hoinărind pe văi și dealuri. Nici carte mare nu făceau, dacă erau lăsați de capul lor.

Băieţii mai mari ajung haimanale

Când și-au dat seama părinții că au greșit și că din scurt ar fi trebuit să-i țină de mici, nu mai aveai pe cine pune la punct. Cei trei mai mari erau de-a dreptul de necontrolat. La 15 ani, se întâmpla nici să nu mai doarmă pe acasă. Dispăreau din sat și puteau să nu vină și câteva zile. A îndrăznit Mihail să-i ia la bătaie, dar s-au îndârjit feciorii la dânsul: ia seama, tată, dai mata în noi, o pățești pe loc! Nu trebuie să vă spun eu că și la școală umblau pe apucate. Într-un cuvânt, din propria-i milă și prostie, și-a stricat copiii.
Ajunseseră cei trei feciori mai mari ai lui Mihail niște haimanale. Nu mai putea fi stăpân pe dânșii, deși a încercat omul nu o dată să-i pună la punct. Nu pe toți, pe cei trei mai mari. Cu ceilalți doi de la urmă a fost îngăduitor, dar aspru totuși, nu le-a permis să facă ce le trece prin cap. De unde poate și sârguința lor pentru carte era mai mare. Se bucura Larisa și se mândrea când îi lăudau copiii la adunările de părinți în școală. Pe rând, cei mari au trecut prin armată, pe urmă prin pușcărie, încât ajunsese familia lui Mihail din una de invidiat, de prost exemplu pentru sat.
Trăiau înstărit și aveau prieteni mulți și influenți, dar nu se ștergea cu nimic pata de rușine pe care au pecetluit-o pe numele lor feciorii mai mari. Scăpați de pușcărie, au șters-o din sat și auzeau de ei doar de la alții. Ba cutreieră Rusia, ba că unul s-a oploșit la o femeie din satul vecin cu nărav nu prea bun, cel de al treilea ajunsese iar pe mâna poliției pentru huliganism – într-un cuvânt, buneii și părinții lor nu-și scoteau capul din ogradă de rușine. Pentru că și bătrânii erau vinovați de ce li s-a întâmplat nepoților, i-au alintat și le-au intrat în voie cum nu și-au permis cu feciorul lor.

Zicală neconfirmată

Când au ieșit din pușcărie, a încercat Mihail să vorbească cu dânșii părintește, era gata să-i ajute cu bani, îi sfătui să-şi găsească ceva de lucru, dar degeaba își strica gura. Se destrăbălaseră definitiv, îl luau pe tacă-său în derâdere, iar mamă-sa era un nimic în fața lor. Larisei de scârbă nu i se mai uscau ochii. Dar răi-răi, tot copiii ei rămâneau. Așa că într-o zi se dusese nevasta în satul vecin, la muierea unde i se oploșise unul din băieţi, să-l cheme acasă. Ai să lucrezi cu taică-tău, ai să aduni un ban și ai să te însori, că ai de unde alege fete în satul nostru. E timpul, îi spunea Larisa feciorului, e timpul să prinzi la minte, că n-ai să-ți petreci toată viața în desfrâu și nimică facere…
I-a râs în față odorul. Probabil că nici nu-și dădea seama cu cine vorbește căci de diminecioară era criță beat. Muierea la care trăia era și ea într-un hal fără de hal. Degeaba zicala spune că surcica nu sare departe de trunchi. În familia lui Mihail vorba asta nu avea nici un temei.