Elvira Rudcovscaia suferă de o boală incurabilă, dar cel mai greu pentru ea e că de cinci luni nu şi-a mai văzut copiii – pe Artiom, în vârstă de şapte ani, pe Bogdan, de şase ani, şi pe mezinul Oleg, de trei ani. Aceştia au fost mutaţi de la Centrul de plasament pentru copii din oraşul Chişinău la un Centru de plasament temporar din or. Bălţi, de unde este originară deţinuta. Amintim că Elvira Rudcovscaia şi soţul ei, Vladimir, au fost despărţiţi de copii în 2009, pe când aceştia aveau 15 ani, patru ani, doi ani, iar mezinul avea doar o lună şi jumătate. Conform legislaţiei, mama putea fi separată de prunc cel puţin după şase luni de alăptare. Părinţii au fost arestaţi în sătucul Znamia Octeabrea din regiunea Podolsk, de oameni ai legii din R.Moldova şi Federaţia Rusă, iar copiii au rămas în grija autorităţilor ruseşti până în 2011, fiind cazaţi timp de aproape doi ani într-un spital. Aceştia au fost repatriaţi în RM în vara anului 2011.

„Nu mi-a trebuit acel sac cu cartofi!”

Prima dată, Rudcovscaia a solicitat graţierea în 2011, a doua oară – în 2012. În ambele rânduri, a primit un răspuns sec de la Comisia de graţiere de pe lângă preşedintele ţării, condusă de Alexandru Ohotnicov, aflat în fruntea acestei comisii de aproape trei decenii: „Cerem să informaţi condamnata că cererea de graţiere a fost examinată şi respinsă”. „Condiţiile pentru un bolnav incurabil din penitenciar nu sunt de invidiat. Iarna în spital este frig, nu dispun nici de medicamentele necesare. Unicul om care mă susţine este mama, Elena, şi câţiva prieteni care mă ajută cu hăinuţe şi alte lucruri pentru copii. Nu ştiu cât o să mai rezist să stau departe de copii, care la început nu m-au recunoscut, dar cel puţin după aceea aveam parte de întâlniri o dată pe lună. Acum am pierdut şi acest contact cu ei”, spune cu glas stins femeia.
Dacă la început nu ştiau limba română, azi Artiom, Bogdan şi Oleg vorbesc la telefon cu mama lor doar în limba română. „Uneori mă corectează că nu pronunţ corect un cuvânt ori altul. Mă întreabă când voi veni după ei. N-am săvârşit nicio crimă. M-am adresat cu scrisori la mai mulţi politicieni, am cerut cel puţin să fie revăzut cazul meu, dar nu am primit niciun răspuns. Nu mi-a trebuit acel sac cu cartofi! Nu sunt dintr-o familie săracă. Am fost condamnată în baza mărturiilor a două persoane, care nici măcar nu spun că l-am atins cu un deget pe proprietarul cartofilor, ci că doar ne certam”, mai spune Rudcovscaia.

Încăierare soldată cu leziuni uşoare

Amintim că femeia e condamnată pentru că, la 22 octombrie 2001, împreună cu Vlad Marinciuc, bărbatul cu care convieţuia, se deplasau prin centrul or. Bălţi. Ajunşi în dreptul magazinului „Fidesco”, au văzut doi oameni care se băteau. Concubinul său a sărit să-l apere pe cel care era la pământ. „Era în jurul orei 16.00. Circula multă lume pe acolo. Oare ne-am fi permis să furăm un sac de cartofi ziua în amiaza mare?”, ne-a întrebat femeia. Ea ne-a mai spus că jumătate de an a figurat în calitate de martor în acest dosar. După care, nu-şi explică în ce mod, a ajuns să fie suspectată, pentru ca apoi să fie condamnată.
În documentele anexate la dosar se spune însă că ea şi cei doi bărbaţi ar fi avut o înţelegere prealabilă să fure sacul cu cartofi. În ziua cu pricina, aceştia s-au apropiat de un Kamaz care parcase în faţa magazinului. S-au convins că nu-i nimeni în preajmă, după care, cităm: „au sustras un sac cu cartofi estimat la preţul de 140 de lei, ce aparţinea lui Niţa N., cauzându-i o pagubă considerabilă acestuia. Lângă camion au fost opriţi de proprietar care a cerut restituirea bunului sustras. Aceştia însă l-au atacat şi i-au aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele la diferite părţi ale corpului, cauzându-i leziuni corporale uşoare”. Judecătoria din Bălţi a încadrat fapta celor trei în prevederile art. 188 alin. 2 al CP – act de tâlhărie, adică li se incriminează că, pe lângă faptul că au încercat să fure, aceştia au recurs la acţiuni violente, periculoase pentru viaţa şi sănătatea proprietarului cartofilor.

I se adresează lui Nicolae Timofti

„Uneori mă consolez cu gândul că mi-au rămas încă 2,5 ani. Că deja am ispăşit mai mult de jumătate de pedeapsă. Cele două refuzuri de graţiere au fost foarte dureroase pentru mine”, spune femeia.
Anul trecut, Comisia lui Ohotnicov i-a propus preşedintelui spre graţiere, şapte persoane, dintre care el a acceptat să graţieze patru, printre care – o persoană care şi-a asasinat la beţie vecinul şi una care a fost condamnată pentru trafic de persoane. Comisia se întruneşte o dată pe trimestru şi analizează în jur de 200 de dosare. Reprezentanţii acesteia ne-au informat că, înainte să ajungă la comisie, dosarele sunt analizate de Direcţia generală de drept a Aparatului preşedintelui Republicii Moldova, condusă de Ohotnicov. Angajaţii de acolo dau telefoane, mai fac precizări, după care sugerează cine întruneşte criteriile de graţiere. Elvira Rudcovscaia nu ar fi întrunit aceste criterii pe motiv că ar fi avut, potrivit şefului administraţiei Penitenciarului de la Rusca, o abatere disciplinară, printre lucrurile ei fiind descoperit un telefon mobil. „Anul acesta nu am avut nicio încălcare disciplinară. N-am fost şi nu sunt un criminal, îl rog pe domnul Nicolae Timofti să-mi permită să merg la copiii mei. Am ispăşit mai bine de jumătate de pedeapsă, nu sunt un criminal”, mai spune Elvira.
Svetlana Corobceanu
Foto: Nadea Roşcovanu