Gillian Anderson, vedeta din serialul “Dosarele X”, a recunoscut că este lesbiană după ce iubita ei a murit

Gillian Anderson, vedeta din serialul “Dosarele X”, a recunoscut că este lesbiană după ce iubita ei a murit

Nimeni nu a bănuit în cetatea filmului că actriţa Gillian Anderson, vedeta din serialul “Dosarele X”, se iubea cu femeile, mai ales că avea o familie şi copii, informează libertatea.ro

Actriţa în vârstă de 43 de ani a vorbit despre orientarea sa sexuală într-un interviu. Aceasta a spus că încă din tinereţe a ştiut că îi plac şi bărbaţii, dar a vrut să experimenteze şi relaţiile cu persoane de acelaşi sex.

Ceea ce a determinat-o să povestească despre experienţele ei cu femei a fost moartea unei foste iubite, cu care ea a avut o relaţie în urmă cu 20 de ani.

“Nu am vorbit despre acest aspect al vieţii mele deoarece înainte existau o teamă şi un grad de stigmatizare mai mari. Dar ea (fosta iubită, n.r.) a murit şi am vrut să vorbesc despre ea într-o manieră plină de tandreţe”, a adăugat Anderson, pentru Sunday Times.

În prezent, Anderson are o relaţie cu omul de afaceri Mark Griffiths, cu care are doi copii. Actriţa mai are o fiică în vârstă de 13 ani, Piper, dintr-un mariaj anterior.

De-a lungul celor nouă sezoane ale serialului “Dosarele X”, actriţa Gillian Anderson a primit premiul Emmy, Globul de Aur şi premiul decernat de Sindicatul actorilor americani. După încheierea serialului, actriţa a jucat în câteva lungmetraje – “The House of Mirth” (2000), “The Mighty Celt” (2005) şi “Ultimul rege al Scoţiei” (2006) – dar şi în televiziune, fiind nominalizată la premiile BAFTA, Emmy şi Globul de Aur pentru rolul Lady Dedlock din serialul “Casa umbrelor/ Bleak House” (2005), produs de BBC.
Foto: libertatea.ro

Vizualizări: 456

Comentează