Secretele primarului Chirtoacă, divulgate

Secretele primarului Chirtoacă, divulgate

Secretele primarului Dorin Chirtoacă au fost divulgate chiar de el. În cadrul şedinţei operative de la Primărie, edilul a recunoscut că nu a fost un absolvent chiar exemplar şi a copiat la examenele de BAC, scrie union.md

”Ceea ce fac ofițerii CCCEC, este bătaie de joc de copii. Am copiat și eu, dar nu-mi aduc aminte să fi venit peste mine agenții OBH de atunci”, a declarat primarul.

Precizăm că Chirtoacă s-a arătat nemulţumit de intervențiile ofițerilor anticorupție la centrele de BAC și metodele acestora de depistare a cazurilor de corupție.

”Copii ce văd sus aceea fac jos. De unde să aibă alt comportament. Ei învață de la cei mai mari. De ce trebuie să căutăm explicația la ei, dacă avem deputați condamnați pentru corupție și totul este bine și legal”, a explicat Chirtoacă.

Într-un mod ironic edilul a propus să se organizeze examenele de BAC la Cricova, unde rețelele de telefonie mobilă nu au acoperire.
sursa foto: culiuc.com

Vizualizări: 823

Comentează