A murit Victor Surdu, soţul Angelei Similea!

A murit Victor Surdu, soţul Angelei Similea!

Victor Surdu, în vârstă de 64 de ani, a decedat astăzi, din cauza unui cancer pancreatic, la spitalul Pantelimon din Bucureşti.

Medicul lui Victor Surdu a făcut câteva declaraţii despre situaţia sănătăţii lui Victor Surdu, notează click.ro.

“L-am diagnosticat acum câteva luni. Avea un cancer de pancreas. Cred că diagnosticul i l-am pus în mai, iunie anul trecut. Mai avea speranţe dar avea cunoştinţa faptului că m,are lucru nu i se putea întâmpla pe viitor. A fost o lungă perioadă de citostatice. Pe un examen genetic care nu oferea şanse, îmi este greu să spun dacă se putea prelungi viaţa” a declarat doctorul Popa.

Deputatul PSD a trecut în nefiinţă în această dimineaţă, în jurul orei 10.

Soţul Angelei Similea a fost internat în luna februarie la Spitalul Sfântul Pantelimon, de urgenţă, la secţia de Chirurgie, după un lung tratament. După ce anul trecut politicianul ieşean a suferit o intervenţie chirurgicală la pancreas, în Italia, boala de care suferea a recidivat.

Cine a fost Victor Surdu?

Deputat şi vicepreşedinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor, Victor Surdu a fost ministru al Agriculturii în perioada 1989-1990. De profesie inginer horticol, Victor Surdu este din 2001 membru al PSD.

Vizualizări: 358

Comentează