Sânge pe străzile din Bahrain. Cel puţin patru morţi.

Sânge pe străzile din Bahrain. Cel puţin patru morţi.

Poliţia din Bahrain a intervenit în forţă, în timpul nopţii de miercuri spre joi, în piaţa Perlei din capitala Manama, pentru a înăbuşi protestele antiguvernamentale, informează romanialiberă.ro.

Poliţiştii s-au năpustit asupra manifestanţilor în jurul orei locale 3:00 (2:00 ora României) folosind gaze
lacrimogene, bastoane de cauciuc şi cuţite cu care au tăiat corturile instalate în piaţă.

„Dormeam şi au început să ne taie cortul. Au început să ne atace din toate direcţiile şi să folosească gaz lacrimogen”, declară un protestatar citat de The Guardian.

Cel puţin patru oameni au murit în confruntările dintre protestatari şi poliţie, potrivit AFP. Alte 100 de persoane sunt rănite.

Străzile principale din Manama sunt blocate de forţe de securitate, iar piaţa este împânzită de vehicule armate.

Abdul Jalil Khalil, din partea principalului bloc de opoziţie şiit din Bahrein, consideră un act de terorism intervenţia autorităţilor.

În schimb, forţele de securitate spun că aceasta era ultima soluţie din moment ce dialogul cu protestatarii a eşuat.

„Forţele de securitate au evacuat Piaţa Perlei după ce au epuizat orice variantă de dialog”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Gen. Tarek al-Hassan, potrivit AFP. Acesta a mai adăugat că unii au „refuzat să se supună legii”, poliţia fiind nevoită să intervină.

Tulburările din Bahrain – unde majoritatea şiită este condusă de o familie regală sunnită încă din secolul al 18-lea – sunt cele mai recente dintr-un val de revolte care afectează Orientul Mijlociu.

Manifestanţii cer eliberarea deţinuţilor politici, crearea de mai multe locuri de muncă, construirea de case
, un Parlament mai puternic şi mai reprezentativ, o nouă Constituţie şi un nou guvern din care să nu facă parte premierul Sheikh Khalifa bin Salman Al Khalifa, aflat în funcţie de 40 de ani.

Marţi, într-o rară apariţie televizată, regele Bahrainului, Sheikh Hamad bin Isa Al Khalifa şi-a exprimat regretul faţă de moartea a doi protestatari şi a declarat că va continua reformele începute în momentul în care emiratul a devenit monarhie constituţională.

De la obţinerea independenţei faţă de Regatul Unit, în 1971, tensiunile dintre sunniţi şi şiiţi au cauzat de multe ori nelinişti sociale, şiiţii considerându-se marginalizaţi.

Conflictul s-a mai diminuat în 1999 când Sheikh Hamad a devenit emir. Acesta a eliberat deţinuţii politici, le-a permis celor aflaţi în exil să se întoarcă şi a abolit o lege ce permitea guvernului să reţină persoane fizice, fără proces, timp de trei ani. În 2001, Bahrainul s-a transformat în monarhie constituţională, iar un an mai târziu Sheikh Hamad s-a proclamat rege şi a decretat formarea Adunării Generale.

Vizualizări: 84

Comentează