Află AICI ce a determinat-o pe Maria Sarabaş să ajungă la consilierul lui Plahotniuc!

Află AICI ce a determinat-o pe Maria Sarabaş să ajungă la consilierul lui Plahotniuc!

Indrăgita artistă este supărată foc pe Andrei Gheorghe, moderatorul emisiunii „Salutare Naţiune” de la Prime TV. După ce a fost invitată la emisiune să apere personalităţile marcante din domeniul culturii autohtone, distinsa artistă a rămas profund dezamăgită de comportamentul şi atitudinea moderatorului faţă de invitaţi. După filmările emisiunii care au durat cinci ore, Maria Sarabaş a mers la consilierul lui Plahotniuc şi i-a spus să nu irosească banii în stânga şi dreapta, ci să-şi înveţe oamenii să facă televiziune.  „S-a comportat foarte arogant, ne-a vorbit ironic şi sarcastic. I-am zis în timpul filmărilor că dacă nu-şi schimbă comportamentul, plec. Niciodată nu voi mai merge la el în  emisiune. Mi-a denigrat imaginea, toate camerele de filmat erau pe el, pe marele geniu şi marele intelectual, iar noi, ceilalţi, suntem proşti. Băiatul acesta probabil suferă de grandomanie. Am ajuns şi la consilierul dlui Plahotniuc. I-am spus că dacă au bani, să nu-i irosească în stânga şi-n dreapta, ci să înveţe lumea să facă televiziune. Pe mine m-a filmat doar din profil şi bărbia. Era un disconfort total în acea sală: Andrei Gheorghe este incoerent. Îţi punea o întrebare, ca până la urmă să ajungă cu totul în alt domeniu – ca nuca de perete. După filmări a dispărut, nu a avut măcar bunul simţ să ne spună mulţumesc că am venit la emisiune. El trebuia să vină la Chişinău, să cunoască personalitățile din ţară, după care să se apuce să facă emisiune. Am fost foarte stresată după această emisiune, nu am dormit nopţi la rând”, ne-a declarat Maria Sarabaş.

Şi Ricu Vodă este supărat, indignat şi dezamăgit de prestaţia Andrei Gheorghe, precum şi de realizatorii emisiunii. Artistul susţine că în timpul filmărilor a fost prezentat ca fiind autorul mai multor şlagăre printre care „Aleargă caii” , „Măi bădiţă Petre, măi”. „Atunci imediat am spus că am o remarcă şi că această piesă nu îmi aparţine. Este creaţia regretatului compozitor Mihai Dolgan. Şi când am privit emisiunea în reluare, iar am fost prezentat ca autor a piesei „Măi bădiţă Petre, măi”, dar ce am precizat eu nu a fost inclus. Consider că e foarte urât din partea realizatorilor, fiindcă eu primesc telefoane de la oameni care-mi spun: Ricu nu ţi-e ruşine să spui că „Măi bădiţă Petre, măi” e piesa ta”, ne-a declarat Ricu Vodă.

Majoritatea artiştilor care au participat până acum la emisiunea lui Andrei Gheorghe au rămas nemulţumiţi de atitudinea moderatorului şi de faptul că filmările emisiunii au loc mai bine de patru ore, iar când este difuzată pe post, declaraţiile le sunt trunchiate.

Andrei Gheorghe, ne laşi?

L.N.

vizualizări: 1714

15 Comentarii

  • korina
    13 ianuarie 2011 | Permalink |

    Dna Sarabas, am privit si eu emisiunea, nu va faceti inima rea, noi stim cine este Andrei Gheorghe si cine sunteti dvs. el at trebuie sa mearga si sa stea in Roamania si sa-si bata joc de artistii de acolo, dar nu sa vina la noi si sa-si arate ce poate. Rusine Prime TV ca permiteti unui badaran sa ne ponegreze artistii valorori, putinii pe care-i avem.

  • Cristina
    13 ianuarie 2011 | Permalink |

    da, sunt si eu de acord cu cele spuse de mai , sus…Toata chestia cu grandomania sa sse simte si dupa ecranele televizoarelor.. Moderatorul acesta iubeste sa vorbeasca mult, sa nu-l lase pe invitat sa-si spuna parerea pina la kapat… nu e frumos ceea ce face..Consider ca sunt jurnalisti si prezentatori buni pentru a conduce aceasta emisiune , nu trebuia neaparat sa fie adus cineva din Romania… ca Dan de la fabrica de staruri (acela tot are asa un fel de simptome, de grandomanie!)

  • pu Gheorghe
    13 ianuarie 2011 | Permalink |

    Andrei Gheorghe vrea sa devina vedeta la noi, pe cand la el, dupa scandalul in care a fost oprit de politisti in stare de ebrietate, a devenit un ras. a facut un circ de zile mari iar acum vine el aici la noi si se da mare si tare. Gheorghe, numai tu vorbesti la emisiuni, stai ca un cucos intepat si-ti bati joc de invitati. RUSINE

  • lori
    13 ianuarie 2011 | Permalink |

    O, tara de fite si prostie, vati deprins cu prezentatori, care nici nu mor , nici nu traiesc, ASTA SI ESTE FARMECUL LUI ANDREI GHEORGHE – IMPREVIZIBIL, NESTANDART, PE UNDEVA RAUTACIOS, UN PREZENTATOR FOFARTE, FOARTE DEOSEBIT!!! Se vede, ca cetatenii nostri mai au mult pina isi vor schimba mentalitatea. Cine este MAria Sarabas, -poate ar face bine, daca si-ar instala, o antena satelit, sa mai butoneze si alte canale, asa din alte tari, sa vada ce pot si fac prezentatorii, cu ref. la filmari, pai, stimata doamna, nu Gheorghe te-a filmat, ci operatorii canalului, in ce priveste barbia, o ascunzi, no ascunzi la virsta dumitale tot se vede! iar Ricu Voda, daca mai lasa paharul, poate astazi nu se plingea, ca nu are ce minca si abea, daca reuseste, sa mai cante pe la nunti, cu ref. la piese, ce are gheorghe cu cine e compozitoruol, ce i se da aceia si prezinta! In genere la tupeul, pe care il au asa zisii nostri artisti, clar, ca nu fac fata invitatiei la emisiunea cu Andrei Gheorghe, eu chiar m arevolt – de ce naiba colaboratorii avestei televiziuni invita toate strinsurile, trebuie sa recunoastem – sintem in sec. 19 in toate1

  • Nume
    13 ianuarie 2011 | Permalink |

    Bai. inapoetilor, cum puteti voi sa apreciati, daca e bun Andrei Gheorghe sau nu, daca
    in Moldova nu exista shoubizz, daca in Moldova nu exista televiziune, care sa faca divertisment, cu cine il comparati voi pe Andrei Gheorghe cu mosnegii si babele, care ies pe scena cu hirtia in mina si prezinta cintecul si cine cinta, asta la voi se numeste prezentator? Maria Sarabas, probabil o sa mearga la redactorul-sef a ziarului SA SE PLINGA , ca iata si aici in poza I SE VEDE BARBA, MAI PUTIN SA MANCATI DOAMNA, CA NU NUMAI BARBA SE VEDE, SINTETI, CA UN POLOBOCEL! Nu in Andrei Gheorghe e pricina, pricina e, ca nu avem personalitati, care sa fie de talia lui Andrei Gheorghe!

  • dada
    13 ianuarie 2011 | Permalink |

    in romania a ramas fara emisiune tot din cauza atitudinii lui probabil si nimeni nu il mai angaja asa ca s-a orientat rapid catre moldova.

  • pu Iori si Nume
    14 ianuarie 2011 | Permalink |

    sunteti niste tarani, daca nu stiti cine este Maria Sarabas, atunci ar fi bine sa mai priviti televizorul. sa va fie rusine ca aruncati cu pietre in putinii artisti pe care/i mai avem. eu ii urmaresc de la inceput emisiunile lui Andrei Gheorghe, daca din start era ok, pai in ultima perioada isi bate joc de/a binelea de invitati. ca bine a zis dada, pe asta nimeni nu/l mai baga in seama in Romana si a venit la noi sa se faca vedeta. Gheorghe sa pleci de la noi, sa nu te mai vedem la televizor….

  • hanna
    14 ianuarie 2011 | Permalink |

    Lori si Nume stiu, in schimb, cine Guta si Copilul Minune (sau cum le-o fi zicand acolo)

  • 14 ianuarie 2011 | Permalink |

    Nu trebuie sa fii mare cunoscator de televiziune ca sa-ti dai seama ca Andrei Gheorghe e pacientul casei de nebuni. Ce vedeti atat de deosebit la el? Ca pune intrebarea si tot el raspunde la ea? Sau ca se invarte in jurul cozii si nu duce nici o propozitie pana la capat? Blamat si alungat in Romania de la mai multe televiziuni, si-a gasit sa faca circ la noi? Dl Plahotniuc ,daca nu are ce face cu banii — sa-i dea lui Gheorghe si tot el sa-l asculte! Slava d-lui ca s-a inventat telecomanda! Apesi butonul — si ai scapat de nebun! Va sfatuiesc sa incercati, functioneaza.

  • NINA
    14 ianuarie 2011 | Permalink |

    dar, de ce, daca unora nu le place, Andrei Gheorghe trebuie sa plece, unde sa plece, acolo, unde stati cu sutele dupa pasaport, acolo va trimiteti odraslele la scoala, acolo unde va duceti fasolele si merele sa le vindeti? Nu va place de Romania nu va duceti, nu ei fac cozi , noi sintem profitori, ca vrem pasaport nu de atatta, ca ne place Romania, da, de atata , ca vrem la italia! Nu va place de Andrei Gheorghe – schimbati canalul, CACI MIE IMI PLACE CE FACE ANDREI GHEORGHE, MIE MII RUSINE DE DEBILIZMUL CELOR, CARE SINT INVITATI LA EMISIUNE!

  • 14 ianuarie 2011 | Permalink |

    Lori stai linistita ca o sa-ti vina si tie rindul sa mergi in studio la Andrei Gheorghe sa vedem, ,atunci ce o sa povestesti in afara de accident si expozitia cu 6 copiii. Sa-ti fie rusine romanca imputita. si numele isi are radacina de la tigani

  • vasile
    14 ianuarie 2011 | Permalink |

    mie imi place ce face Andrei Gheorghe – este altfel, decat bicii nostri, da voua madamelor, daca nu va place nu va uitati, ia uite ce mari artisti avem noi, cu pretentii de vedete, care vedete, care artisti, iata astea, care critica – VOI ATI FI IN STARE SA TINETI AUDIENTA O EMISIUNE INTREAGA? NU, astea, care au fost la emisiune abea de leaga 2 cuvinte, si “cintaretele” noastre stiu numai sa dee din fund, de parca ar fi in harem la turci, fetelor capul vostru ii de acei, unde vati scuturat titile, de fapt voi nici asta no faceti frumos!

  • lori
    14 ianuarie 2011 | Permalink |

    ileana profirovna, eu sint constienta, ca nasul meu nui de Andrei Gheorghe si de asta nu ma duc, oile noastre au crezut, ca Andrei Gheorghe face emisiuni, ca la tvm sau nit-ul cu mariana sura. eu sint basarabeanca de origine romana si, deloc nu mie rusine, mai bine romin, decat tearfa ruseasca! Apropo mama lui Andrei Gheorghe este jet-bejet rusoaika, iar tata este romin, astea asa pentru cei, care se dau informati si tare priceputi , mai ales in moderare de emisiuni!

  • cititor
    14 ianuarie 2011 | Permalink |

    se pare, ca ziarul apropo, care face parte dintr-un trust media, care are si o televiziune, face jocul bosului de la aceasta televiziune. Daca e asa, atunci e pacat, fiind, ca fiecare post isi are spectatorul sau, mai rau ar fi, daca apropo incearca sa-l denigreze pe Andrei Gheorghe, dat fiind, ca emisiunea moderata de dumnealui aduce un raiting mai mare pentru prime tv, decat la jurnaltv. Baieti, avem o tara mica, in sfarsit avem mai multe tv, paote e mai bine sa jucati corect! Nu cred, ca voi, astea de la apropo si jurnal nu aveti onoarea sa recunoasteti , ca Andrei Gheorghe este un f.priceput moderator si ar fi pacat, ca prin tertipuri de astea sa ne privati pe noi, spectatorii de ceva nou, un altfel de prezentator, de ce nu recunoasteti, CA ESTE BUN?!

  • vera
    14 ianuarie 2011 | Permalink |

    Doamna Sarabas! Ce-ati cautat la mosia boierului, daca n-aveti talie ingusta si fusta scurta si ,inca avea-ti cu sine si acei sapte ani de- acasa? Nu stiti, ca asa vedete nu produc nici un interes pentru unii moderatori ? Rugati -l pe d-nul Plahotniuc, sa achite biletul la fitnes, pentru artistii emeriti, fiindca leafa e mica si nimeni nu va daruieste nici un leu, ca sa aveti bani ,in plus, de a slefui figura, pentru ca sa aratati altfel… Cu cine sa-l inlocuiasca pe A.Gheorghe, daca altul ca d-lui e greu de gasit? Sa fie sanatos, dar i-mi pare rau, ca-i porcos, cum i-l lauda altii! Un cadru nou, dar nici d-na M.Sarabas nu are infatisare de bou…atit.

Comentează