Stătea pierdută şi parcă ruşinată că nu înţelege ce îi explică vânzătoarea. În faţa mea, o doamnă elegantă încerca cu disperare să-i explice vânzătoarei că a luat mai multe produse decât poate momentan să achite şi trebuie să renunţe la câteva din ele. Eram absentă la situaţia respectivă şi doar la apelul disperat al vânzătoarei ce încerca să găsească pe cineva care să-i explice ce doreşte doamna din faţa ei, am înţeles că femeia vorbește româna.

Dna Elena are 61 de ani şi se află în Atena de 12 ani. “Cred că te gândești că mi-am pierdut minţile, că uite, eu, o babă bătrână, am lăsat în Moldova casă, masă, gospodărie şi am venit aici, la viaţă uşoară. Toată viaţa am lucrat ca învăţătoare de clasele primare în satul natal. M-am căsătorit la nici 20 de ani. El era tare frumos, cu armata făcută, lucra şofer în colhoz şi era cu 6 ani mai mare ca mine. Deşi eram fiica preşedintelui de colhoz, am avut o nuntă modestă, tatăl meu de necaz s-a îmbolnăvit şi moartea cred că i s-a tras de la căsnicia mea. El a tot încercat să-mi explice că iubitul meu nu este de neam bun, că are reputaţie de fustangiu că este văzut deseori beat prin sat, dar eu eram prea îndrăgostită ca să aud ceva.

Ce înseamnă viaţa de familie, am aflat imediat după nuntă, când întorcându-mă de la Călăraşi, după ultimul examen la şcoala pedagogică, l-am găsit pe soţul meu mort de beat. Nici nu am reuşit să intru pe uşă că s-a şi aruncat asupra mea cu pumnii şi picioarele, urlând ca un nebun că s-a însurat cu o curvă şi că unde am fost trei zile. M-a bătut ca un dement, deşi ştia că sunt însărcinată. De atunci, de câte ori plecam de acasă sau întârziam de la serviciu, urma acelaşi scenariu! Nu l-am părăsit pentru că îmi era frică şi ruşine de tata, care nu ne-a bătut niciodată când eram mici, dar când vroia să ne certe, ne zicea: ”Să nu mă faceţi de râs în faţa oamenilor, dragii mei! Şi când zicea aşa, aş fi preferat să mă bată!”.

„Când se îmbăta, dădea tot de la casă”

După destrămarea colhozului am devenit, mai de voie, mai de nevoie, proprietari de pământ – am primit 4 hectare. Ce să faci cu atâta pământ fără utilaje, fără bani? Şi nu mai eram nici aşa tineri ca să-l putem îngriji. Primii ani mai făceam câte ceva: aveam gradină unde cultivam zarzavat pentru vânzare, lucram un an întreg ca toamna să vindem roada pe bani de nimic. Eu jumătate de zi eram la şcoală, iar după ore, până în miez de noapte îngrijeam pământul. Mă durea inima pentru că lucram un an întreg ca o blestemată, iar când ajungeam toamna soţul meu dacă se îmbăta dădea totul de pomană. Marin nu a iubit lucrul niciodată, iar eu duceam sacii cu grâu la moară, construiam casa şi aveam grijă de cei patru copii. Deşi îmi era atât de greu, mă străduiam ca ei să nu cunoască toate amănuntele nefericirii mele, pentru că le era, totuşi, tată. I-am învăţat să-l iubească şi i-am obligat să-l respecte. Încet-încet, copiii mei au crescut şi au plecat mai întâi la şcoală, apoi şi-au aranjat fiecare viaţa. Am trei fete şi un băiat. Două fete sunt căsătorite şi sunt fericite, nu am cuvinte să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru că am copii frumoşi şi sănătoşi. Adelina, mezina, are 36 de ani şi nu este căsătorită. Mă doare acest fapt, dar asta este alegerea ei, se tot fereşte de bărbaţi sau de relaţii serioase. A zis că nu o încântă ideea de a dormi vara în grădină, iar iarna – pe la vecini. Alina, penultimul meu copil, era la facultate când au început schimbările în ţara noastră. Imediat şi-a dat seama că, fiind profesoară de muzică, nu va putea trăi decent. A abandonat facultatea cu două luni înainte de absolvire şi a plecat peste hotare, apoi în doi ani le-a adus şi pe surorile ei după dânsa aici, la Atena”.

Şi-a găsit liniştea printre străini

“Marcel, unicul meu fiu, s-a căsătorit când avea 19 ani cu o prietenă de-a Marionelei, ce-a dea doua fiică a mea, care învăţa la Colegiul de Comerţ din Chişinău. Abia după ce au început a trăi împreună am aflat că Marina, nora mea, mai fusese căsătorită. Fiul meu atunci a spus că nu-i pasă de trecutul femeii, aşa că în scurt timp m-am trezit bunică cu două nepoţele. Îmi erau aşa de dragi, că am făcut tot posibilul să le lase la mine, mai ales că ei erau încă studenţi şi le venea tare greu cu doi copii mici.

Deşi încercam din răsputeri să fiu o soacră bună, nu puteam să nu văd problemele copilului meu. Totul a început într-o sâmbătă, când fiul meu a venit să vadă fetele de unul singur. Era tot mai abătut şi parcă îmbătrânise brusc.Venea acasă, lua fetele în braţe şi putea să stea aşa, privindu-le, ore în şir.

În 1992, în sâmbăta Paştelui, Marcel a venit acasă şi doar atât mi-a spus: ”Mamă, mă poţi ajuta să cresc fetele? Marina a plecat cu un turc, mi-a lăsat un bilet în care zice că ea a obosit de sărăcie, că se dezice de fete şi că pot să depun actele pentru divorţ”. Aşa s-a trezit băiatul meu, la 23 de ani, cu doi copii mici în braţe şi cu inima frântă.

Azi Marin, soțul meu, trăieşte singur în sat. Am fost vara asta acasă. El s-a îmbătat şi m-a bătut de am crezut că mor. Vecinii i-au sunat pe copii la Atena şi le-au spus că sunt la pat. A doua zi, spre seară, Marcel era acasă. Am urcat în maşină nici nu m-am uitat înapoi. M-aş duce la casa mea, că am muncit o viaţă, şi-mi plânge inima, dar când mă gândesc la ultima bătaie, prefer să mor aici, printre străini, dar nu mai vreau să-l văd. Nu mai simt nimic faţă de omul ăsta. Mă gândeam că a îmbătrânit şi a prins la minte, dar nu a fost aşa. Lupul păru-şi schimbă, dar năravul – ba. În fiecare lună, copiii îi trimit bani să poată trăi decent şi altceva nimic – nici nu discutăm la telefon. Suntem străini. Speram că mă duc acasă vara asta şi îmi va zice că s-a schimbat, că vrea să rămân cu dânsul, să ne trăim în liniște bătrânețea, dar nu a zis nimic. Iar eu nu l-am întrebat nimic”.

Un pic mai târziu am făcut cunoștință cu Marionela, Alina şi Adelina, fiicele doamnei Elena. Cele trei surori deţin unul dintre cele mai prospere saloane de frumuseţe din zona Atikki, Atena. Doamna Elena este bonă pentru cei şapte nepoţi de la fete şi pentru Andrei, copilul din cea de-a doua căsătorie a lui Marcel. Însă merge şi pregătește de mâncare de două ori pe săptămână pentru Olesea şi Elena, primele ei nepoate de la fiu, care au câte 20 şi, respectiv, 19 ani, ambele studente la Universitatea din Atena, facultatea Turism şi Administrare. Au hotărât să închirieze separat un apartament. Când le-am întrebat de ce, răspunsul a fost pe cât de sincer, pe atât de hazliu: „Aici, cu grădiniţa asta, nici nu putem să învățăm!”. Marcel, tatăl lor e recăsătorit de 5 ani şi lucreză împreună cu soţia sa la o companie elenă de producere a parchetului. Soţia lui – în calitate de contabil, iar el – de şofer personal al patronului.

Olesea Moraru