Paris Hilton, reţinută pe aeroportul din Tokio

Paris Hilton, reţinută pe aeroportul din Tokio

Multimilionara Paris Hilton, care a fost condamnată la închisoare pentru posesie de cocaină, a fost reţinută, marţi, pe aeroportul din Tokio, de serviciile de imigrare japoneze.

Vedeta a sosit pe Tokio Narita cu un zbor privat, însă responsabilii serviciului japonez de imigrare i-au refuzat moştenitoarei lanţului hotelier intrarea în Japonia. Potrivit procedurilor serviciului japonez de imigrare al aeroportului, o persoană condamnată cu suspendare nu este autorizată să intre pe teritoriul japonez.

Alături de sora sa Nicky, Paris ar fi urmat să participe, miercuri, la Tokio, la promovarea unei linii de poşete, însă evenimentul ar fi fost anulat.

Luni, Paris a pledat vinovată pentru două capete de acuzare – posesie de cocaină şi obstrucţionarea justiţiei – în faţa unui tribunal din Las Vegas, ceea ce i-a permis să evite închisoarea. Un judecător a condamnat-o la două pedepse a câte şase luni cu suspendare. Hilton a fost avertizată că va fi închisă un an, în cazul în care va mai fi arestată încă o dată.

Sursa: libertatea.ro

vizualizări: 414

Comentează