Trei motive pentru care merită să zâmbeşti, chiar dacă nu ai chef

Trei motive pentru care merită să zâmbeşti, chiar dacă nu ai chef

Uneori nu ai chef de nimic. Nici să vezi pe cineva, ba să mai şi arunci în stânga şi în dreapta zâmbete. Totuşi, ar fi bine să-ţi intre în obişnuinţă să zâmbeşti, deoarece face bine la sănătate, îţi prelungeşte viaţa şi te ajută să ieşi din tot felul de situaţii incomode. În plus, un om vesel e considerat de ceilalţi mai frumos decât unul care stă mereu bosumflat. Cum te ajută zâmbetul? Află mai jos.

1. La agăţat

Dacă în loc să stai şi să te uiţi insistent la o persoană care îţi place te uiţi… insistent dar în acelaşi timp zâmbind, vei fi mai atrăgător şi vei avea mai mult succes la agăţat. Vei da impresia unei persoane vesele, binedispuse şi bune, deoarece oamenii care sunt fericiţi par, în general, mai buni şi mai sinceri.

2. Ieşi din situaţii dificile

Eşti în autobuz, ai călcat pe cineva pe picior. Îţi ceri scuze, dar persoana “agresată” e cam nervoasă. Dacă atunci când spui un simplu “iertaţi-mă” zâmbeşti, cel pe care l-ai călcat nu va mai îndrăzni să ţipe la tine. Sau dacă ai nevoie de un formular de la un ghişeu unde dai peste un funcţionar plin de nervi, zâmbeşte-i şi vorbeşte-i pe un ton calm şi respectuos. Te va ajuta mai repede.

3. Îi faci pe ceilalţi să zâmbească

Eşti pe stradă şi vezi pe cineva trist. Dacă te uiti, fără a părea obsedat, şi zâmeşti finuţ, persoana respectivă se va simţi mai bine. Sau, există mari şanse ca respectivul sau respectiva să îţi zâmbească înapoi şi să scape măcar pe moment de starea de supărare sau nervi.

Sursa: libertatea.ro

vizualizări: 473

Comentează