În Vinerea Mare, Iisus a murit pe cruce. Trupul lui a fost zdrobit (la fel cum de atunci încoace, an de an, este zdrobită coaja oului roşu în dimineaţa de Paşti: “Hristos a înviat!”, “Adevărat a înviat!”). Ucenicii erau derutaţi, înspăimântaţi de evenimentele care se derulaseră cu atâta repeziciune. Dar surpriză! Această zdrobire avea să dezvăluie întregului univers ceva inedit, ceva cu totul neaşteptat: Dumnezeu intervine şi îl învie pe Iisus din morţi. Iisus trăieşte din nou însă de data aceasta ca Domn al domnilor şi Rege al regilor. Acest Iisus cu trup zdrobit, mort şi înviat, ascunde ceva extrem de preţios în jertfa sa de pe cruce: este vorba despre iertare, împăcare cu Dumnezeu, împreună cu speranţa învierii şi a vieţii veşnice dar şi faptul că nimic din acestea nu se poate obţine fără jertfă.

Pătimirea Mântuitorului este viaţa şi mântuirea omului. Pentru aceasta a voit să moară pentru noi, pentru ca, având credinţă în el, să trăim pentru totdeauna. Acesta este darul Paştelui, aceasta este sărbătoarea pe care o dorim mai mult, acestea sunt începuturile realităţilor care dau viaţă.

Numele sărbătorii Paştelui înseamnă trecere. De fapt, Iisus ne‑a înviat la viaţa veşnică. Prin Botez, am devenit părtaşi de moartea şi învierea lui Iisus. Participarea noastră la trupul şi la sângele lui Iisus trebuie să ne transforme în ceea ce primim, adică să ne îmbrace în totalitate, în trup şi spirit, în cel în care am murit, am fost îngropaţi şi am înviat. Prin Paşte înfloreşte copacul credinţei, izvorul Botezului devine rodnic, noaptea străluceşte de o lumină nouă, Tainele oferă hrana lor cerească. Prin Paşte, Biserica îi primeşte la sine pe toţi oamenii şi face din ei un singur popor şi o unică familie.

În virtutea Învierii lui Iisus, toate elementele se înalţă la o demnitate mai mare. Învierea lui Iisus este viaţă pentru cei răposaţi, iertare pentru păcătoşi şi glorie pentru sfinţi. Lumina lui Iisus este zi fără noapte, zi care nu are apus. Aceasta este ziua pe care a făcut‑o Domnul; să ne bucurăm în ea!

Această zi marchează începutul unei noi creaţii. Dumnezeu creează un cer nou şi un pământ nou. Care cer? Firmamentul credinţei în Iisus. Şi care pământ? O inimă bună, aşa cum a spus Domnul, un pământ însetat de ploaia care îl udă şi care produce lanuri îmbelşugate de spice. În această creaţie, soarele reprezintă o viaţă curată, iar stelele reprezintă virtuţile; aerul reprezintă o conduită bună; marea, profunzimile bogăţiei înţelepciunii şi ştiinţei. Ierburile şi vlăstarele sunt învăţătura bună şi Scriptura. Pomii reprezintă respectarea poruncilor. În această zi este creat omul adevărat, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Parcurgând textele Sfintei Scripturi, găsim numeroase profeţii cu privire la pătimirea şi moartea lui Iisus dar, în acelaşi timp, găsim şi numeroase pasaje despre ceea ce s‑a întâmplat după moartea sa. Este clar că Iisus a voit să îndure pătimirea, pentru că aceasta era unicul mod de a ne oferi mântuirea. Iisus a venit pentru mântuirea poporului său. Pentru el s‑a lipsit de gloria pe care o avea la Tatăl. Gloria pe care a părăsit‑o pentru noi i‑a fost restituită prin Cruce şi prin Înviere.

Iisus a fost zdrobit de moarte dar apoi a călcat‑o în picioare. S‑a supus morţii, a acceptat‑o în mod voluntar, pentru a distruge moartea care nu voia să moară. Prin moartea sa, Iisus a distrus şi a risipit toate bogăţiile şi toate comorile iadului.

Timpul care precedă Paştele prefigurează necazul în care ne găsim; în schimb, cel care urmează după Paşte reprezintă fericirea de care ne vom bucura. Ceea ce celebrăm înainte de Paşte este şi ceea ce facem. Ceea ce celebrăm după Paşte indică ceea ce încă nu posedăm. Pentru aceasta petrecem primul timp în posturi şi rugăciuni. Celălalt timp însă, după sfîrşitul posturilor, îl celebrăm în laudă.

Cănd, de‑a lungul vieţii, alergăm pentru a‑l întălni pe Domnul, ca Petru şi Ioan, găsim adeseori giulgiul sau, mai exact, găsim doar semne care ne trimit spre Domnul, semne discrete, chiar ascunse printre pliurile vieţii. Astfel, Cel Înviat îşi împleteşte victoria asupra morţii cu locurile noastre cele mai comune, mai familiare. Mergeţi în Galileea (ori la Ierusalim) şi acolo le veţi vedea! Fie ca Domnul să ne dea harul să‑l întrevedem pe Cel Înviat în situaţia şi în starea în care ne găsim! Domnul este chiar acolo şi îşi răstoarnă harul din viaţa sa nouă peste noi, cei grăbiţi! La bucuria Învierii se ajunge parcurgând drumul crucii şi calea morţii. Or, de multe ori vrem să ajungem la bucurie fără a parcurge această cale…

În comunitatea creştină de la origini, fiecare creştin spunea altuia: “Hristos a Înviat” şi celălalt răspundea: “Adevărat a Înviat!”, lucru pe care noi încă îl mai facem şi astăzi. Aceasta înseamnă că Iisus stă la baza oricărei iniţiative. Dar astăzi… Astăzi este nevoie de Paşte mai mult ca oricînd! Aceasta pentru că trăim într‑o societate care avansează fără să ştie încotro, care şi‑a pierdut ţinta şi este săracă în motivări pentru un viitor mai bun al omenirii; o societate unde timpul este mereu pierdut şi umplut de căutări a lucrurilor şi nu a valorilor; o societate care a pierdut pasiunea pentru educaţie morală.

Este mare nevoie de Paşte într‑o lume unde banul şi ştiinţa par a fi rezolvat orice problemă, dar populaţia este tot mai pierdută, singură, anonimă; o lume în care nu contează nimic dacă nu corespunde criteriilor mentalităţii curente: trebuie să fii tânăr, frumos, bogat, învingător… Este mare nevoie de Paşte într‑o societate în care se comunică tot mai puţin între persoane, în familie şi între naţiuni.

Este nevoie de Paşte într‑un context care nu mai dă nici un credit vieţii: nu se ajută natalitatea, se moare tot mai mult pe străzi, sunt bani tot mai puţini pentru sănătate şi se cheltuiesc tot mai mulţi bani pentru moarte. Este nevoie de Paşte pentru a răspunde provocărilor continue ale durerii, bolii şi morţii.

Sărbătoarea Învierii înseamnă intrarea în noua viaţă. Aceasta este speranţa Paştelui, bucuria Învierii. Aşa cum coaja oului nu poate ţine ferecat puiul, tot aşa moartea nu ne poate ţine ferecaţi nici pe noi. De fapt, nu numai moartea, ci nici îngrijorarea şi nici suferinţa. Acesta este mesajul oului de Paşti, fie el înroşit cu frunze de ceapă sau încondeiat cu artă şi migală, fiert sau suflat, ascuns în iarba crudă sau aşezat cu grijă într‑un coşuleţ de nuiele. Cum iese puiul din găoacea oului, aşa a desferecat Iisus porţile mormântului.

Biruinţa lui Dumnezeu asupra morţii, viaţa nouă – iată ce sărbătorim de Paşti! Cum nu poate coaja oului să ţină captiv puiul înăuntrul ei, la fel nu pot mormîntul şi moartea să‑l ţină captiv pe Iisus cel răstignit. Dumnezeu l‑a înviat din morţi, l‑a readus la viaţă, dar nu la vechea viaţă, ci la o nouă viaţă. “Coaja” mormântului s‑a spart în noaptea Învierii. Hristos a înviat! Iisus e viu şi el trăieşte în vecii vecilor! Asta vrea să ne amintească oul de Paşti, devenind astfel un simbol şi pentru viaţa noastră. Deoarece Iisus a frânt boldul morţii, a zdrobit puterea morţii, mormântul nu ne mai poate ţine în captivitate. Deoarece Iisus a pătruns prin moarte la viaţă, sărbătoarea Învierii înseamnă şi pentru noi intrarea în noua viaţă.

Fie ca pentru fiecare, oriunde s‑ar afla, aceste zile ale Învierii să fie pline de pace, bucurie, lumină şi speranţă.

Poate că acei care preţuiesc mai mult Paştele sunt tocmai cei care poartă în ei dorinţa unei lumi mai bune. Noaptea Paştelui este noaptea contrastului dintre întuneric şi lumină, dintre moarte şi viaţă, dintre trecut şi viitor, dintre Dumnezeu şi rău, dintre promisiunile divine şi calculele umane.

Cine este mulţumit sau distrat nu îşi dă seama de harul Paştelui. S-a întâmplat la fel şi înainte de primul Paşti: numai câteva femei înfricoşate au primit secretul vieţii!

Să fim printre acei care poartă în ei dorinţa de mai bine, printre acei care au primit harul Paştelui, pregătindu-ne pentru a întâmpina Înălţarea Domnului, pentru a ne putea bucura cu adevărat de Învierea Sa.

evenimentul.ro