Cel care dă lecţii pe internet despre cum poţi ucide un om, concurează la Eurovisionul spaniol. Televiziunea Naţională a Spaniei intenţionează, la faza finală, totuşi, să-l elimine din concurs, dar, dragostea unei pături de ascultători faţă de „prikoale”, l-ar putea aduce înapoi, asemănător pasului pe care îl face astăzi TRM, cu cei 5 concurenţi, chipurile, favoriţii publicului moldovenesc! Să vedem ce-o să iasă… Acest spaniol, Iohn Cobra, interpretând piesa „Coral”, s-a clasat pe locul trei, conform preferinţelor ascultătorilor. Neştiindu-i faţa adevărată, lumea multă l-a votat dintr-un prikol. Cuvântul din urmă este de origine rusească, fenomenul acestora însă, cu regret, s-a răspândit la nivel global. Similitudinile îmi duc instantaneu gândul la controversatul fenomen – „Turcu forever”. A ajuns viaţa un prikol. Prostia înainteză.

Fuga de sine

Acum, graţie internetului, gustăm şi noi, din plin, din libertatea exprimării. O exprimare în formă scrisă, aproape genului de artă, care, îl pune pe autor în faţa dilemei: să semneze cu numele propriu sau să-şi ia pseudonim? Să fie fals, în fiecare zi sau adevărat pentru totdeauna? Majoritatea autorilor aleg să nu fie ei însuşi, fug de sine, fug de realitate, fug de la origini şi, creează o altă lume, virtuală (falsă). Orice articol, ştire sau informaţie, este urmată de comentarii, dezbateri, forumuri. Care-ar fi marele Plus şi marele Minus al expansiunii virtuale? Indiscutabil, plusul este comunicarea şi crearea grupurilor de interese, care, într-un bun sfârşit, ar naşte o societate civilă, neexistentă, încă, în Republica Moldova. Acest Plus, însă, este unul aparent. Ce-a reuşit să ne dea, nouă, statului Republica Moldova şi cetăţeanului în parte, aceste cooperări virtuale: ajutorarea unor oameni nevoiaşi, abolirea crizei economice, ridicarea nivelului de trai, atingerea unui alt nivel de civilizaţie? Cred că nu. S-au cooperat marii Blogheri, PR-işti, moderatori de site-uri şi web-administratori în rezolvarea unor astfel de probleme? Poate că da. Eu n-am văzut şi nici n-am auzit.
Lucrurile văzute şi auzite au fost „7 aprilie” şi fenomenul „Turcu”. Privite dintr-o parte, ambele au fost urâte.

Băltoaca virtuală

Vai de capul artiştilor, personalităţilor sau al politicienilor luaţi în vizor pe internet. Sau, mai bine zis, vai de reputaţia lor. Că sunt vinovaţi, că nu sunt vinovaţi, că au legătură cu faptul dat sau că n-au nicio treabă, nu mai contează. Îndată ce se aruncă nada, autorii de pseudonime, asemenea unor piranii, se aruncă în băltoaca virtuală, bolborosesc şi tulbură apa, vărsă zoi peste oameni, fără măsură, iar uneori, fără precedent. Prikoalele cresc ca număr, prostia creşte ca volum, omul fuge de sine.

Se năpustesc toţi şi-l ponegresc pe Suruceanu, pentru că a îmbătrânit şi nu mai cântă, la fel cum cânta odată. (Păi, e şi natural, oameni buni! nu?)

Nelly Ciobanu e dreasă cu ou şi oţet pentru un prăpădit de apartament. (Dar mai are cineva vreun vocal mai autentic ca al ei, v-aţi întrebat, cumva? Da, cât a muncit ea pentru a ajunge la performanţă? Ea deja este parte a patrimoniului cultural al Moldovei. Nelly merită, nu unu, ci trei apartamente, vilă şi maşină. Cei care nu sunt de acord, pot încerca sa-i repete performanţele, apoi, mai vorbim…).

Suntem în război cu prostia. Ea, înaintează. Noi, contra ei, avem nişte arme specifice, cu ce ne apărăm? Sau ne racordăm folclorului postbelic: „Ei împuşcă cu ghiulele, iară noi, cu pătlăgele…”. Nu-i chiar serios şi nici autentic, şi nici în vogă nu-i.

Pare-mi-se, prostia ne bate.