Pe cât erau de prietenoşi pe vremuri, pe atât de mult s-au înstrăinat după întâmplarea aceea

Cine zice trăieşte, omule, cu ziua de azi că nu se ştie ce te aşteaptă mâine, tot dintr-o experienţă a vieţii o spune. În familia lui Nicu era lege: cum primeau salariile, se organizau petreceri, pe rând, după cum venea şi banul în casă.

Dar pentru că erau şapte inşi angajaţi pe undeva, vă daţi seama că mai toată luna se săr¬bătorea vreun eveniment. Cel mai mic din familie avea 20 de ani şi era la prima slujbă, până atunci a terminat un colegiu, ceva legat de transport şi dru¬muri. Zic, fraţii mai mari l-au băgat în circuitul lor şi uite că, în ziua când începe povestea asta, Nicuşor primise şi el primul sa¬lariu. În loc să-şi cumpere ceva pentru sine, cei din familie au insistat să organizeze o beţie – nu e glumă, frăţică, de azi ai intrat în rândul clasei munci¬toare! Îl tot băteau peste umăr, îl strângeau în braţe, vreo doi l-au ridicat şi în sus, bucuroşi că şi fratele lor, cel de al optulea în familie, e de acum un angajat cu carte de muncă în regulă.

O casă în care se făceau petreceri peste petreceri

Aşteptau spre seară să se adune prietenii, rudele. Femei¬le porăiau la bucătărie – vorbesc de mamă şi cele două su¬rori ale băieţilor. Pentru că zece copii în total avea badea Costea. Şi nici unul căsătorit. Cel mare trecuse de 40 de ani, dar nici de gând nu avea să-şi lege viaţa cu vreo muiere. Când avea chef să se răcorească, se ducea pe la Nătăliţa, o femeie singură, divor¬ţată de mai mulţi ani. De fapt, mai mult pe acolo se învârtea. Mama Alexandra îl bătea la cap mereu: ia-o de nevastă, bre, că e harnică, curată, are un copil al ei, ţi-a face şi ţie unul. Cum să nu laşi o urmă pe pământ!? Afanasie râdea, el abia prinsese gust de viaţă.

Zic, se aştepta în ziua ace¬ea mare petrecere la casa lui badea Costache. Mezinul Nicu îşi invitase şi o prietenă, colegă de clasă. Fată din mahalaua lor şi copilă cuminte era. Dacă ar fi luat-o de nevastă Nicu, s-ar fi bucurat părinţii. Nimic nu dă¬dea de bănuit că în ziua aceea o să se întâmple o nenorocire la casa lui badea Costea. Se pregă¬teau cele necesare pentru fri¬gărui, se aranja masa în curtea casei, femeile cam apropiaseră cu gătitul bucatelor – zic, nici pe departe să se gândească ci-neva că peste câteva ore politia şi ambulanţa vor veni în mare grabă la această gospodărie.

În aşteptarea evenimentului, bărbaţii se tot îndemnau cu o sută de grame, berea curgea gârlă şi, când au venit primii oaspeţi, cei de-ai casei erau cheflii deja. Prietena lui Nicu venise şi ea aranjată – coafată, rumenită, într-o rochiţă ce-i scotea în evidenţă nurii. Şi un băiat mai mare de-al lui badea Costea o ia în braţe, vă spun, cheflii erau deja, şi porneşte s-o sărute pe gură în văzul tuturor. La care un alt frate de-al lui zice: bre, dă-mi voie s-o sărut şi eu. Şi nu ştiu cum porniseră ei s-o treacă din mână în mână ca pe o cârpă de care-ţi ştergi picioarele.

Apărându-şi prietena, şi-a ucis fără să vrea fratele

Ceea ce începuse ca o glu¬mă arăta acum urât de tot. Fata plângea şi se ruga s-o lase în pace, dar s-au îndrăcit flăcăii lui badea Costea! Nicu umbla printre dânşii ca un că¬ţel şi-l tot trăgea de mânecă pe unul, pe altul. Dacă a văzut că nu-l ascultă, a luat din grămada de lemne de sub streaşina casei un harag mai gros şi l-a lovit cu ciudă pe fratele care tocmai o mozolea pe obraz pe fetiţa ceea. Pesemne că a lovit tare, cu sete, l-a lovit rău de tot, că a căzut flăcăul jos şi plin de sânge era. Mama lui Nicuşor şi surorile l-au şi înconjurat pe cel rănit, care-şi pierduse cunoştinţa. Au încercat să-i oprească sângele, l-au stropit cu apă, dar el nu-şi revenea din leşin.

La un moment dat, le-a părut că nu mai respiră. Au chemat urgenţa, medicii, la rândul lor, au anunţat poliţia. Prietena lui Nicu, când s-a văzut liberă, a fugit acasă. V-aţi priceput deja că mort era fratele lui Nicu. Poliţia tot atunci l-a reţinut pe vinovat, au pornit o anchetă, după care dosarul a fost înaintat în judecată. Un proces dureros şi nefiresc – şi decedatul şi criminalul erau din aceeaşi familie! Părinţii l-au iertat pe Nicuşor, fraţii lui, la fel, dar uite că legea trebuia să-l pedepsească pe criminal. I-au dat opt ani de puşcărie.

Fata de la care a şi pornit toată daravela asta a venit la judecată doar o singură dată, a depus mărturie şi a dispărut de atunci din mahalaua unde locuia. Care spune că s-a dus la Moscova, care, chipurile, că s-a mutat la o mătuşă de-a ei în Belarus, părinţii fetei n-au spus nimănui adevărul.

Nicu mi-a trimis o scrisoare din puşcărie, de la el cunosc şi întâmplarea asta. „Doamnă Lidia, zicea el, ce să fac cu viaţa mea? N-aş vrea să mă întorc acasă, unde am să le amintesc părinţilor mei că am omorât un frate. Şi când te gândeşti că de la o fată. Şi ce dacă o săruta, s-ar fi pierdut din asta?” Nu mi-a plăcut deloc ce întorsătură ia în gândul lui Nicu acea întâmplare.

Înstrăinare înscăunată între fraţi

Dar iată ce a fost mai departe. La jumătate de termen, când pusese băiatul mâna pe 25 de ani, l-au eliberat. A umblat mult avocatul acela până l-a scos din puşcărie. Să ştiţi că Nicu n-a tras acasă, deşi toţi ai lui l-au aşteptat cu nerăbdare. S-a mutat cu viaţa la un verişor, care avea vreo două magazine de piese auto şi tot la el s-a angajat. Mai târziu, verişorul acela i-a găsit un loc la un atelier de reparaţie a maşinilor. Niciodată nu s-a mai dus acasă la părinţi. Zicea el că după moartea lui frate-său parcă s-a rupt ceva în el.

Trebuie să ştiţi că frumos flăcău este Nicu – păr auriu, ochi verzi şi înalt la trup, că multor fete li se scurgeau ochii după el. Porni să se întâlnească cu una şi bine a fost până în momentul când i-a mărturisit că a făcut puşcărie. „Pentru omor am fost judecat”. Peste o săptămână, fata ceea se întâlnea de acum cu altul. Rudelor sale, dacă li se făcea dor de frate şi fiu, veneau la el pe ospeţe. Mai des mamă-sa şi surorile care, fiind mai miloase la suflet, nu ştiau cum să şteargă înstrăinarea ceea care se înscăunase între dânşii.

După moartea acelui fiu, badea Costache n-a mai făcut nicio petrecere la casa lui. Când şi-a măritat fetele, nunţile au fost făcute de miri, atât că a contribuit şi el cu bani. Fiul lui cel mai mare s-a mutat definitiv la femeia cu care trăia de ani de zile, a luat-o de nevastă şi, din zi în zi, aşteaptă să nască. Ceilalţi cinci băieţi, rând pe rând, au plecat de acasă, care încotro. În mai toate ţările europene are badea Costea câte un fecior, cine ştie dacă se vor mai întoarce vreodată. Pe cât erau de prietenoşi pe vremuri, încât nu-i alungai de acasă nici cu băţul, pe atât de mult s-au înstrăinat după întâmplarea aceea.