Anna Constantinova este o tânără regizoare care ştie deja gustul succesului. A absolvit Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, specialitatea Operator de imagine, iar în prezent e director la C.A.R.L. Productions, o companie pe care a fondat-o alături de italianul Leonardo Roma.
Tânăra regizoare munceşte când în Republica Moldova, când în Italia, iar recent rezultatul muncii sale a fost apreciat peste hotare. Şi nu oriunde, ci tocmai la Hollywood, principalul centru al industriei cinematografice și de televiziune americane.
Acum o lună, chişinăuiana Anna Constantinova, absolventă a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, a câștigat premiul „Best Woman Filmmaker” la festivalul Hollywood Boulevard Film pentru scurtmetrajul „Brunfelsia”. Pelicula, o poveste animată despre prietenie și curaj, a fost realizată în 3D de echipa C.A.R.L. Productions, condusă de tânăra regizoare din R.Moldova.
Filmuleţul, cu o durată de nouă minute, reprezintă videoclipul pentru o melodie a formaţiei australiene „Artefact”, cu care Anna Constantinova este la a doua colaborare.
„Scenariul a fost scris de producătorul trupei. La filmuleţ s-a lucrat vreme de cinci luni, iar în ultimele trei luni am muncit din greu şi chiar nu dormeam nopţile”, a declarat regizoarea pentru JURNAL de Chişinău.
Până acum Anna Constantinova a realizat clipuri muzicale, filme de scurt metraj şi spoturi publicitare, iar de doi ani face şi animaţie.
Cu C.A.R.L. Productions a realizat deja patru clipuri muzicale animate, iar premiul de la Hollywood Boulevard Film nu este unicul din palmaresul ei. În 2015 „Dimension” s-a numărat printre finaliştii a trei festivaluri internaţionale, „What i want” a fost premiat la Cannes şi la Los Angeles, iar „Brunfelsia” s-a făcut remarcat la 14 festivaluri de film din întreaga lume.
Cum era şi de aşteptat, Anna Constantinova nu doar realizează filme cu desene animate, ci le şi priveşte cu plăcere, mai ales când vine vorba de cele realizate de studiourile „Walt Disney”. Printre pasiunile regizoarei se mai numără muzica, jocurile logice, rezolvarea cubului Rubik, tot ce e legat de „science-fiction”, dar cel mai mult adoră să-l scoată la plimbare pe câinele său, Ira.
Natalia TUTUNARU