„Păstorul solitar”

La Chişinău a fost lansată o carte despre viaţa şi activitatea scenică a naistului Vasile Iovu

Rodicăi Iuncu, ziaristă şi critic muzical, i-a reuşit ceea ce altor colegi de breaslă de-ai săi le-a fost imposibil până acum: să-l descoase ca la carte pe Vasile Iovu, semnând o monografie pe care a numit-o „Păstorul solitar sau Naiul lui Vasile Iovu”.
„Este cartea vieţii mele”, ne mărturiseşte cel despre care Gheorghe Zamfir spunea că „este singurul naist român care a venit la el, la Paris, unde schimbau păreri şi împărtăşeau aceleaşi idei despre nai cu o sinceritate pe care numai un ţăran român o poate manifesta”.

DSC_1479f.nadea roscovanuViaţa şi activitatea scenică a maestrului Vasile Iovu (65 de ani) au fost aşternute pe hârtie de către Rodica Iuncu, ziaristă şi critic muzical. La cartea „Păstorul solitar sau naiul lui Vasile Iovu” s-a lucrat timp de trei ani, aceasta fiind ilustrată cu fotografii din arhiva familiei, cu poze în care artistul apare alături de prieteni şi colegi de-ai săi de scenă, din turneele pe care le-a susţinut pe toate continentele, dar şi cu lucrări ale pictoriţei Eleonora Romanescu.

„Hai să-ncepem!”

Frunzărind monografia afli detalii necunoscute despre copilul, părintele, soţul şi artistul Vasile Iovu. Detalii pe care domnia sa le-a ţinut ascunse până în ziua în care Rodica Iuncu l-a telefonat şi l-a îndemnat: „Hai să-ncepem!”.

DSC_1477f.nadea roscovanu
„Ea a scris cândva un eseu foarte important despre mine. După asta i-am spus, printre altele, că a fost cel mai frumos lucru pe care l-a făcut cineva pentru mine şi că nu pot să permit nimănui, în afară de ea, să scrie cartea vieţii mele. Rodica Iuncu nu este doar jurnalist, ci şi muzicolog. A fost o muncă foarte grea: ne-am întâlnit de multe ori şi am vorbit la telefon ore întregi despre ceea ce urma să apară în carte. La un moment dat chiar mă săturasem, căci e plictisitor, iar eu de felul meu sunt mai lăsător. I-am zis că dacă vrea să scrie, să o facă de una singură (n.a. – râde). Rodica a putut să scoată din mine cu canga detalii despre copilărie, familie, întâmplări şi aventuri de care am avut parte în toţi aceşti ani, dar şi despre evenimente mai neplăcute, tragice chiar. Această carte a apărut datorită ei, datorită faptului că a fost insistentă şi meticuloasă”, ne povesteşte Vasile Iovu, în timp ce Făniţa, „pisica legendară” care în aprilie va împlini 18 ani, cerşea atenţie de la stăpânul ei. „A adus-o Maria de la cafenea. Mama ei venise la geam şi mieuna s-o lase să intre în local, să-şi nască acolo puii. De atunci e parte din familie”, ne spune păstorul solitar.

DSC_1488f.nadea roscovanu„Deja ai 20? Ia stai să mă gândesc câţi ani am eu…”

Revenind la discuţia despre monografia apărută, aveam să aflăm că Vasile Iovu şi Rodica Iuncu au dedicat lucrarea celor doi nepoţi ai lor, ambii pe nume Alexandru, unul născut în Basarabia şi altul în SUA: „Ca să nu uite niciodată tărâmul fiinţei lor”.
În februarie, nepotul celui care a adus în spaţiul basarabean noţiunea de „profesionist al naiului” a împlinit 20 de ani. „Mi-a zis: ‘Bunicule, îţi imaginezi? Ai nepot de 20 de ani!’. La care eu, mirat: ‘Deja ai 20? Ia stai să mă gândesc câţi ani am eu!’ Uite-aşa zboară timpul… E unicul meu nepot şi sunt mândru de el”, precizează profesorul universitar la clasa de Nai a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.
În lucrare, cel mai greu i-a fost să vorbească despre colegii săi de scenă, dar şi despre cea mai complicată etapă a vieţii sale: pierderea Mariei, precedată de o depresie de lungă durată, pe care, cu părere de bine, a depăşit-o.

DSC_1493f.nadea roscovanuDespre visul său

Din carte aflăm că fratele „păstorului solitar”, Gheorghe Iovu, care de vreo 20 de ani locuieşte în Austria, a cântat la contrabas şi a făcut parte din prima componență a Ansamblului „Vasile Iovu”, el fiind şi cel care îi organiza şi monitoriza turneele susţinute în cele mai prestigioase săli ale Europei. Dar nici peste hotare Gheorghe Iovu nu a renunţat la muzică, căci astăzi cântă într-o orchestră austriacă.
În monografie, neîntrecutul maestru al naiului vorbeşte şi despre prietenia care-l leagă de Gheorghe Zamfir şi care durează de mai bine de patru decenii.

DSC_1495f.nadea roscovanu„Pentru mine, întâlnirea noastră a fost ca o şcoală, iar din fiecare lecţie am prins secrete şi mi-am îmbogăţit cunoştinţele despre nai. Ultima dată ne-am văzut acum un an, însă discutăm adesea la telefon. Am de gând să-l invit în acest an la un eveniment – e vorba de un proiect, un vis de-al meu mai vechi – să cântăm împreună într-un spectacol”, ne spune Vasile Iovu.

Decorat cu Ordinul „Meritul Cultural”

„Păstorul solitar sau naiul lui Vasile Iovu” apare cu sprijinul financiar al Primăriei Chişinău şi a Primăriei com. George Enescu, judeţul Botoşani (România), al cărei „Cetăţean de Onoare” este naistul basarabean.
Pe 15 ianuarie, de Ziua Naţională a Culturii şi de ziua lui Mihai Eminescu, artistului i-a fost înmânat Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer, conferit de Preşedintele României, Klaus Iohannis.
12 zile mai târziu avea să aibă loc lansarea cărţii, iar la eveniment au participat compozitori, scriitori, profesori şi critici literari.

DSC_1498f.nadea roscovanuRodica Iuncu: „ Artistul din scenă e totul. Omul este altfel şi altul”

Pentru Rodica Iuncu, aceasta nu este prima carte pe care a scris-o despre oamenii de artă.
„Mi-a plăcut dintotdeauna artistul, aşa cum este el: fascinaţia, spectacolul, capriciile şi originalitatea lui, inclusiv lucrurile trăsnite pe care le comite. Toate vin dintr-o fiinţă ce pifteşte de talent, de orgoliu, de neobişnuit, de emoţia artistismului pe care vrea s-o împărtăşească şi nouă. În scenă, accentuez! E ceea ce am încercat să surprind în mai multe eseuri despre artişti de operă, pianişti, dirijori, despre singura noastră organistă, sau maestrul violoncelului, sau ultimul romantic al secolului al XX-lea, autorul baletului „Luceafărul”. Nu vreau să-i uităm nici pe cei care nu mai sunt printre noi – ultimul eseu e dedicat divei Operei Naţionale care anul trecut ar fi împlinit 80 de ani. Şi volumul recent apărut are un eseu (cu traducere în limba engleză) dedicat primului profesionist al naiului din spaţiul dintre Prut şi Nistru, Vasile Iovu”, ne-a declarat criticul muzical.
Discuţiile cu maestrul, mărturiseşte ea, au decurs monoton şi uneori plictisitor. „Artistul din scenă e totul. Omul este altfel şi altul”, adaugă autoarea monografiei.

DSC_1503f.nadea roscovanuLucia Ţurcanu: „Cartea poate fi citită ca un adevărat Bildungsroman”

Solicitată de JURNAL de Chişinău, Lucia Ţurcanu, redactor şi critic literar la Editura „Arc”, ne-a declarat că apariţia cărţii „Păstorul solitar sau Naiul lui Vasile Iovu” este, cu certitudine, un eveniment cultural de rezonanță și merită toată aprecierea, iar această lucrare poate fi o adevărată carte de vizită a culturii din acest spaţiu.
„În această epocă a pseudovalorilor și a lipsei unor criterii viabile în omologarea operelor/artiștilor, e nevoie de astfel de cărți, care să promoveze cultura veritabilă. Or, Vasile Iovu este un artist remarcabil care face parte din patrimoniul cultural românesc. Cartea poate fi citită ca un adevărat Bildungsroman, pentru că dialogurile care constituie miezul lucrării ne prezintă de fapt formarea artistului Vasile Iovu: copilul de zece ani care vine de la țară și ajunge „elev la clasa de flaut a Școlii speciale de muzică a Conservatorului din Chișinău” devine, peste ani (după ce depășește multe obstacole, ajutat de „călăuze” ca Efim Tcaci, Dumitru Blajinu și, firește, Gheorghe Zamfir), el însuși „păstor”, îndrumător pentru alți tineri, dar poate și pentru o națiune întreagă, arătându-i calea spre adevăratele valori. Păstorul solitar este și frescă a unei epoci, Vasile Iovu evocând condițiile absurde cu care se confrunta artistul în fosta URSS: cenzura, pedepsele pentru așa-zisul „naționalism”, munca neremunerată, butaforica sărbătoare continuă etc.
Nu trebuie trecută cu vederea nici scriitura acestei cărți, o scriitură empatică prin excelență. Rodica Iuncu se pare că trăiește afectiv viața eroului său și, în consecință, ne oferă un text viu, vibrant, care cucerește cititorul din primele pagini”, susţine criticul literar.

DSC_1509f.nadea roscovanuDSC_1512f.nadea roscovanuDSC_1518f.nadea roscovanuLena NEGRU
Foto: Nadejda Roşcovanu