Talentul i-a fost remarcat de muzicienii profesionişti încă din fragedă copilărie, iar prima sa ieşire în faţa publicului a fost la vârsta de 12 ani. Ce a urmat e de vis: deşi era doar un copil, ajunsese să meargă în turnee prin republicile ex-sovietice, iar idolul său a fost şi este regretatul Toni Iordache, supranumit „regele şi zeul ţambalului românesc”. Astăzi Valeriu Caşcaval, căci despre el este vorba, este unul din cei mai apreciaţi ţambalagii de pe ambele maluri ale Prutului, iar de cinci ani conduce „Doina Basarabiei”, singura orchestră din spaţiul românesc care nu are dirijor în faţă.

Originalitatea este ceea ce-l reprezintă cel mai bine pe Valeriu Caşcaval (44 de ani). A reuşit să „îmblânzească” ţambalul încă din copilărie, iar talentul şi măiestria chişinăuianului nu au trecut neobservate de muzicienii profesionişti.
În timpul discuţiei, aveam să aflăm că, de fapt, nu el şi-a ales instrumentul muzical, ci ţambalul l-a ales pe el.
Vine dintr-o familie simplă, iar părinţii săi, deşi aveau auz muzical, au ales alte profesii. În copilărie, deseori îşi auzea mama fredonând prin casă melodii lăutăreşti vechi, iar tatăl cânta la baian.

„Muzică? La ce-mi trebuie mie!”

„Când am mers în clasa întâi, mama a vrut să mă dea şi la o şcoală de muzică, însă eu refuzam cu încăpăţânare. Îi spuneam: ‘La ce-mi trebuie mie?’. Când eram în clasa a II-a, colegul şi prietenul meu, Oleg, m-a invitat la el acasă. Ştiam că paralel studia ţambalul, iar când l-am văzut cum cântă, am simţit o atracţie faţă de acest instrument, am simţit că asta vreau să fac!”, ne povesteşte muzicianul.
Ca să înveţe muzică la Liceul „Ciprian Porumbescu” a fost nevoit să repete clasa a II-a. Prima sa ‘întâlnire’ cu ciocănelele i-a întărit şi mai mult dorinţa de a studia ţambalul. S-a înarmat cu răbdare şi perseverenţă, astfel că rezultatele nu s-au lăsat prea mult aşteptate. Adesea era lăudat pentru reuşitele sale pe tărâmul muzicii, iar când era în clasa a VII-a, un profesor de-al său, tot ţambalagiu, l-a chemat să-l înlocuiască  – domnia sa cânta live în fiecare seară într-un local din Chişinău.

Primii bani: trei ruble

„Am cântat în locul său şi atunci avea să fie prima mea ieşire în faţa publicului. Tot atunci am câştigat primii mei bani din muzică: trei ruble. Eram foarte mândru, iar când am mers acasă i-am spus mamei că pentru următoarele 10 zile nu va trebui să-mi dea bani pentru a-mi cumpăra de mâncare la şcoală.
De atunci, am început să lucrez după ore şi să-mi câştig proprii bănuţi. Mergeam în local, unde de altfel se adunau artişti şi instrumentişti, ca să-l înlocuiesc pe profesor. Iar când eram în clasa a X-a, Mihai Amihalachioaie şi Nicolae Glib mi-au propus să cânt cu ei pe la nunţi. E şi asta o şcoală, căci mi-a oferit ocazia să-l urmăresc ‘în acţiune’ pe Ion Surguci, un ţambalagiu foarte bun de la care am furat multe secrete”, susţine maestrul. La vârsta de 12 ani a început să cânte în orchestra Casei Pionierilor, ceea ce i-a oferit ocazia să evolueze nu doar pe scena din Moldova, ci şi în ţările din fosta Uniune Sovietică. Datorită clarinetistului Timofei Rusu a ajuns să cunoască creaţia marelui ţambalagiu Toni Iordache, cel care a devenit idolul său.

La 16 ani, salarizat al unei orchestre

La 16 ani a fost angajat în orchestra Universităţii de Medicină din Chişinău, cu un salariu de 40 de ruble. A muncit din greu ca să ajungă un virtuoz al ţambalului, şi-a pus drept scop să fie original în tot ceea ce face şi i-a reuşit, căci avea mentorii cei mai buni şi arma cea mai importantă: tenacitatea.
„Muzicienilor din generaţia de astăzi le cam place să plagieze, pe când cea din care fac parte eu ştiau că, dacă vrei să ajungi sus, trebuie să fii inedit. Din păcate, acum nu am timp să studiez, căci sunt mereu în repetiţii ori sunt implicat în proiecte. Unde mai pui că şi lucrul la aranjamentele muzicale îmi ia o bună parte din timp. La momentul de faţă, pe lângă alte activităţi, lucrez şi la spectacolul de retragere a Mariei Ciobanu, care va avea loc la Sala Palatului din Bucureşti”, ne mai spune muzicianul care deţine şapte ţambale.

Primul ţambal

Primul său instrument muzical l-a procurat acum 24 de ani de la Ion Miu, renumit ţambalagiu român, care venise să cânte într-un local din Chişinău. Atunci aveau să se cunoască.
„Ştiu că era toamna târziu, iar achiziţia m-a costat o avere pe atunci. Nu aveam suma necesară de bani, aşa că m-au împrumutat colegii de la „Barbu Lăutaru”, orchestră în care activam în acea perioadă. Ţambalul cela îl am şi astăzi, însă e cam ‘obosit’. Dar chiar şi-aşa, nu renunţ la el! Nu vând niciunul din cele şapte instrumente pe care le am. În decembrie am cântat la Berlin şi am lăsat ţambalul acolo pentru că voi mai merge degrabă la ei, iar de Anul Nou am concertat în Irlanda, unde am lăsat alt ţambal. Dacă e să-ţi arăt orarul muncii mele, vei vedea că mâine pot fi la Bucureşti, iar peste o zi la Paris. În unele săptămâni se întâmplă să nu am nicio zi liberă, iar dacă o am, o petrec în familie”, precizează instrumentistul.

Despre „Doina Basarabiei”

De doi ani, Valeriu Caşcaval este angajat al orchestrei „Fluieraş”, iar o mare parte din activităţile sale sunt legate de colaborarea cu Valy Boghean, care-i este nu doar coleg, ci şi prieten, dar şi cumătru.
În perioada în care era membru al orchestrei „Lăutarii”, muzicianul a făcut cunoştinţă cu Ionuţ Dolănescu. „Atunci ne-am apropiat şi ne-am împrietenit”, precizează el.
În 2011, artistul din România a venit cu iniţiativa de a înregistra un CD în memoria tatălui său. Avea nevoie de o orchestră în spate şi atunci a apelat la Valeriu Caşcaval, care în scurt timp a reuşit să-i adune un colectiv format din unii din cei mai buni instrumentişti din R.Moldova, 20 la număr, înfiinţând Orchestra „Doina Basarabiei”, la cârma căreia stă şi din care face parte şi Doiniţa Dolănescu.

„Cred că acum ar trebui să las puţin modestia la o parte şi să zic vorbele lui Ionuţ: „Doina Basarabiei” este singura orchestră de muzică populară care nu are dirijor în faţă. În timpul spectacolelor ne înţelegem din priviri. Poate şi prin asta suntem originali. Să munceşti cot la cot cu Maria Ciobanu, Doiniţa şi Ionuţ Dolănescu e foarte frumos. „Ciocârlia folclorului românesc” este o femeie de aur, foarte modestă. Acum pregătim un şir de spectacole prin mai multe oraşe din România, printre care şi spectacolul de la Sala Palatului, care se anunţă a fi un eveniment de amploare. Ducem tratative şi cu cei din conducerea Palatului Naţional „N.Sulac”, pentru că Ionuţ şi-ar dori ca spectacolul de retragere a Mariei Ciobanu să aibă loc şi la Chişinău”, declară orchestratorul.
Valeriu Caşcaval este căsătorit cu Oxana Răileanu, violonistă în Orchestra „Mugurel”. Cei doi sunt părinţii unei fetiţe, Mirela (4 ani), iar din căsătoriile anterioare ambii au câte un copil: Olivia (11 ani), care studiază pianul şi vioara, şi Alexandru (21 de ani).
Mezina a fost botezată de Doiniţa şi Ionuţ Dolănescu, iar cum aşchia nu sare departe de trunchi, la sigur va călca pe urmele părinţilor şi a nanilor săi de botez.

Lena NEGRU
Foto: Arhiva personală a lui Valeriu Caşcaval