Abia când i s-a născut cel de-al doilea copil, şi-a revenit din depresie

Nici o fată din satul acela nu vroia să se ducă după Nicolae. Deşi nu era urât flăcăul, nici mai prost ca alţii şi dintr-o familie de oameni gospodari. Dar fugeau fetele de el ca de foc. Pentru că năbădăios bărbat era. Iute la mânie şi dacă se întâmpla să-l scoată cineva din sărite numaidecât cearta se termina cu bătaie şi cu poliţie la casa lui, nu se putea stăpâni şi gata. Şi apoi, care fată cu mintea întreagă o să se vâre cu bună ştiinţă în gura lupului?

Flăcăul punea mâna pe 30 de ani şi tot neînsurat era. De acum babele îi căutau pereche. Că la vârsta asta nu mai umbla el pe la club – se ridicase o altă generaţie de tineri şi el printre ei era „badea”. Adică cei de seama lui erau însuraţi demult şi aveau câte unul-doi copii. Gard în gard cu părinţii lui Nicolae trăia o familie de oameni veniţi în satul lor tocmai din Cernăuţi. Cum au ajuns ei pe aici a aflat Nicolae mai târziu, când se înnemurise cu dânşii. Până atunci însă nu-i lua în seamă şi trecea pe lângă casa lor fără să salute pe careva, chiar dacă se afla acela în curte sau în poarta de la drum.

Flăcăul tomnatic cu draci

Avea măhăleanul cela al lor tocmai cinci fete. Şi toate frumoase, vesele şi harnice. Nu reuşeau să termine bine şcoala că se şi găsea vreun flăcău să le ceară de nevastă. S-au măritat patru dintre ele şi foarte reuşit. Adică le-au luat flăcăi cu casă şi stare materială bună, deşi ele, fiind tocmai cinci, mare zestre nu aveau. Nătăliţa, cea de pe urmă fată, lucra la fabrica de pâine din sat. Era o fătucă de 20 de ani şi unica dintre surori care nu voia să se mărite devreme. Dăduse examene la un colegiu din Chişinău, dar nu trecuse concursul şi se întorsese acasă, lângă părinţi. Frumuşică, ca şi celelalte surori, cu părul castaniu cârlionţat, cu ochi căprui, mai mult nucării, cu raze aurii în sclipiri, fata nu trecea neobservată, oriunde ar fi fost. Atât că nu-şi găsise încă perechea.

Flăcăii din sat, dacă au văzut că nu au trecere la ea, au lăsat-o în pace. Nicolae, care era vecin cu dânsa, nici nu se uita în partea ei. Când terminase el şcoala, ea abia se ducea în clasa întâi. Dar uite că tocmai pe mucoasa asta ţinea să i-o peţească mătuşa lui. Venea ba la dânşii, ba se ducea peste gard, la vecinii lor, adică ducea tratative şi parcă se pornise carul din loc. Părinţii copiilor căzuseră la învoială, dar tinerii nici cu spatele nu bănuiau ce valuri se ridică în jurul lor.

Nicolae sigur că ar fi vrut să se însoare, dar fetele de seama lui aveau deja familii, cele tinere îl credeau stătut de tot şi se gândea el să-şi găsească o vădană care ştie ce înseamnă căsnicia. Nici prin gând să-i dea că norocul lui e chiar peste gard. E adevărat că tatăl fetei era cu mare temere de ce poate să i se întâmple fiicei lui, cine nu ştia cât de zălud la mânie este Nicolae? Dacă pune degetul pe ea, o iau acasă în aceeaşi clipă, a prevenit el peţitorii. Tinerii, vă spuneam, nici cu spatele nu ştiau ce se întâmplă în jurul lor. Primul a aflat Nicolae, pe care taică-său l-a invitat în beci să dea cep unui butoi. Hai să mă ajuţi, i-a zis el.

Se însoară cu vecina Nătăliţa

Ce şi-o fi vorbit acolo, nu ştiu, atât că au ieşit din pivniţă peste câteva ore, cheflii amândoi. Şi în halul acesta, când prinsese curaj Nicolae şi nu-i păsa deloc ce răspuns o să primească, s-a dus, zic, în halul cela să ceară mâna fetei. Între timp şi vecinica lui, mireasa adică, a aflat că cei de peste gard o vreau de noră. O situaţie hazlie de tot – fata, care a fost curtată de băieţi de seama ei, şi băieţi de treabă, nu s-a dus mireasă, dar pe Nicolae, de care fugeau copilele din sat, uite că-l acceptă. Nunta s-a făcut într-o lună şi s-au mutat tinerii cu traiul în aceeaşi mahala, cu chirie însă.

Stăpânii acelei case lucrau de ani buni în Irlanda şi nu se ştie dacă aveau de gând să se mai întoarcă. Ţineau imobilul până când aveau să-şi cumpere în ţara ceea ceva. O rudă de-a lor o tot închiria doritorilor. Pe banii luaţi întreţinea casa – o dată la doi ani făcea reparaţie, ca să fie atractivă în ziua când vor dori s-o înstrăineze definitiv. Zic, s-au mutat tinerii acolo şi nu trece mult timp că s-a şi iscat un scandal între Nicolae şi un vecin de-al lui. De la un hat şi de la un copac pe hatul cela. Vedeţi dvs., vecinul, fără să-l întrebe pe Nicolae, taie copacul din hat, că-i face umbră în grădină. Uite a îndrăznit, deşi ştia că nu-i glumă cu Nicolae. Acela, dacă şi-a ieşit din fire, nu s-a limitat la pumni şi la picioare, a luat furca din sărăieş şi i-a băgat-o în coaste vecinului. Slavă Domnului că nu prea adânc!

Oricum poliţia în scurt timp a fost adusă în mahala, vecinii s-au împărţit între cei doi – care ţinea cu unul, care îl apăra pe celălalt. Nicolae a fost arestat şi închis până la judecată. Poliţia, care de atâtea ori a avut de furcă cu el, a ajuns la concluzia că e periculos pentru societate. Nevasta lui, Nătăliţa, s-a dus după dânsul la raion, a bătut pragurile comisariatului de poliţie, ale procuraturii, a găsit un avocat şi era gata să plătească oricât ar cere, numai să-l elibereze. Dar nu era Nicolae la prima încălcare, aşa că tânăra-i soţie n-a putut să facă mare lucru.

Închisoarea îl schimbă pe Nicolae

De aici şi taică-său o bătea la cap să se întoarcă acasă. De unde ştii, o convingea el pe fiică-sa, că mâine nu dă în tine? Nu te pune cu un nebun! Cum a putut el pentru un copac, care nici nu este măcar al lui, să bage furca în om?! Nătăliţa însă o ţinea într-un plâns continuu. Prinsese drag de bărbatul ei, care timp de o lună a ţinut-o mai mult în braţe, a fost gingaş cu ea şi mai că nu-i permitea să facă ceva prin casă. Socrii ei, care-l aveau numai pe el, erau morţi de îngrijorare. Au tot bătut pragul celui agresat de fiul lor, i-au propus bani ca să-şi retragă învinuirea, dar degeaba. A fost judecat Nicolae şi închis în penitenciarul de la Pruncul.

În perioada asta Nătăliţa a descoperit că e gravidă. Şi acum toate gândurile ei erau cum să ducă sarcina până la capăt, de unde să facă rost de bani că să plătească chiria şi câte alte probleme rezolva care apar pe nevrute în fiecare zi. Fetiţa ei avea doi anişori când Nicolae a fost eliberat. Devenise alt om – tăcut, bănuitor şi retras. Nu vorbea decât dacă era întrebat. Aveai impresia că poartă pecetea unui om alungat din societate. Şi în relaţiile cu nevasta se purta de parcă se temea să nu-i facă vreun rău, să n-o traumatizeze cumva. I se părea că dacă ar dispare de pe lumea asta, în jur s-ar face mai multă lumină.

Au trecut ani, s-a născut şi cel de al doilea copil al lui, când şi-a revenit din depresie. Oamenii din sat erau suspicioşi, nu credeau că s-a schimbat Nicolae atât de mult. Şi găina face ouă, dar cotcodăceşte departe de cuibar, ziceau ei. Ca să ascundă locul. Poate că şi el pe faţă e într-un fel, iar pe la spate e cel pe care-l cunoaştem. Dar au trecut anii şi Nicolae nu le-a dat motiv să afirme că au avut dreptate.