Silvio Berlusconi afirmă că se dorește eliminarea lui din viața politică

Silvio Berlusconi afirmă că se dorește eliminarea lui din viața politică

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a declarat, vineri, că votul în favoarea retragerii mandatului său de senator, exprimat în cursul zilei de o comisie mixtă a Senatului de la Roma, este rezultatul ‘voinței precise’ de eliminare a unui rival din politică pe cale judiciară, transmite EFE.

Berlusconi a susținut, într-un comunicat transmis vineri, că prin decizia comisiei mixte din camera superioară a Parlamentului italian, care va trebui să fie aprobată de plenul Senatului pentru a fi definitivă, s-au încălcat principiile fundamentale ale statului de drept. ‘Această decizie nedemnă a fost rezultatul nu al corectei aplicări a unei legi, ci al voinței precise de eliminare pe cale judiciară a unui adversar politic, care nu a putut fi eliminat la urne prin mijloacele democratice’, a afirmat Berlusconi, scrie agerpres.ro.
O comisie mixtă a Senatului italian a recomandat vineri, prin vot, retragerea titlului de senator al lui Silvio Berlusconi în urma inculpării sale, în luna august, pentru evaziune fiscală. Propunerea privind excluderea lui Berlusconi din camera superioară a legislativului, adoptată prin decizie majoritară de o comisie dominată de opozanții politici ai fostului premier, va avea nevoie de undă verde din partea plenului Senatului pentru a intra în vigoare. Un vot în acest sens, ce ar putea pecetlui cariera politică a lui Il Cavaliere, este așteptat în următoarele trei săptămâni.
Foto: agerpres.ro

Vizualizări: 124

Comentează