Mitingurile de protest începute de comuniști pe 23 septembrie continuă să bulverseze scena noastră politică. Puterea preferă să ia în derâdere aceste ieșiri în stradă ale unor susținători deloc numeroși ai opoziției parlamentare. Cu toate acestea, ea lasă fără replică acuzaţiile comuniștilor, fapt ce denotă slăbiciune și vulnerabilitate. Comuniștii, la rândul lor, exagerează importanța acestor „parade” bizantine, care, în realitate, nu se bucură deocamdată de o susținere masivă a oamenilor.
În aceste condiții, scena politică nu pare a fi amenințată de spectrul imediat al alegerilor anticipate, chiar dacă în perioada imediat următoare Summitului de la Vilnius situația ar putea să se schimbe.
Logica comuniștilor
Logica PCRM poate fi înțeleasă doar cu condiția să nu iei în serios amenințarea lor cu privire la înfăptuirea unei revoluții reale. Acțiunile de protest care au vizat blocarea șoselelor internaționale și pichetarea principalelor edificii de stat (Parlamentul, Procuratura, Ministerul Afacerilor Externe) reprezintă mai curând un acompaniament pentru bătăliile reale declanșate în Parlament și care pot urma în alte „puncte strategice” – Curtea Constituțională, de exemplu.
Numărul mic al protestatarilor demonstrează faptul că PCRM nu dorește să investească masiv în aceste acțiuni de protest, contând mai mult pe efectul sonor al lor. În plus, manifestațiile reprezintă un prilej ideal pentru opoziție de a-și croi un loc la televiziunile cu rating din Republica Moldova, controlate astăzi de forțele politice aflate la putere. Apariția notabilă a lui Iurie Muntean la Politika de la TV7, vrând să creeze senzația că un falnic leopard este în mod gratuit încolțit de câțiva maidanezi, ne întărește în convingerea că PCRM continuă să provoace puterea, fără a avea capacitatea de a o dărâma printr-un nou 7 aprilie.
Chiar și discursul liderilor comuniști trădează o maximă precauție în folosirea termenilor. Revoluția, despre care vorbesc ei, nu este una portocalie și nici inspirată de idealurile „Marelui Octombrie”, ci doar de „de catifea”. În tălmăcirea comuniștilor, o revoluție de catifea este o mișcare stradală care se încadrează perfect în limitele legii. A te încadra în limitele legii însă înseamnă să nu vrei să cucerești „poșta și telegraful”. Prin urmare, comuniștii par a fi mai curând bodybuilderi decât boxeri, preferând arcuirea grațioasă a mușchilor loviturilor năprasnice în bărbia adversarilor.
Cu toate acestea, finalitatea demersului politic al PCRM este clar – alegeri anticipate. Un asemenea deznodământ ar putea rezulta, în opinia strategilor opozanți, din efectul cumulat al unor proteste agasante pentru putere și al unor insistente negocieri de după culise, care reprezintă un fel de specialitate a casei lui Voronin et co. Comuniștii nu neagă faptul că lasă ușile larg deschise pentru negocieri cu Filat și Plahotniuc. La un moment dat, cineva dintre ei ar putea să devină „veriga cea slabă”.
Cine este veriga slabă a Coaliției Proeuropene?
Chiar dacă alianţa proeuropeană pare a fi deocamdată imperturbabilă în fața „șicanelor” opoziției, trăim un puternic sentiment de insecuritate din cauza că nu avem încrederea deplină în viabilitatea acestei construcții politice. Întrebarea cea mai frecvent auzită în rândul comentatorilor politici sună în felul următor: când va cădea Coaliția? Firescul descompunerii ei reiese din multitudinea de contradicții care îi marchează existența – pacea dintre cei doi rivali aprigi, lipsa „cârmacilor” principali în fruntea ei, influențele externe care o cimentează în absența unor motivații interne reale, Vilniusul ca unic liant politic etc.
În mod evident, Coaliția este o construcție politică provizorie și urmează, mai devreme sau mai târziu, să pice. Acest lucru îl cunosc bine și comuniștii care sunt gata să apese pe toate butoanele posibile pentru a o nărui. Principiul lor de acțiune împotriva alianței mi-a fost relatat de un fost membru al lor – distrugi Coaliția prin folosirea împotriva ei a propriei sale forțe politice. Un fel de aikido politic, cu alte cuvinte.
În aceste condiții, cele două butoane pe care se va apăsa rămân invariabil – Plahotniuc și Filat. Cine dintre ei va ceda? Nu putem ști. Dar, în mod curios, acești doi politicieni sunt verigele slabe ale Coaliției Proeuropene. Cei care vor ca şi Coaliția să reziste cât mai mult timp ar trebui să pledeze pentru izolarea lor neîntârziată. Ceea ce este practic imposibil de realizat.
Vilniusul va da frâu liber politizării vieții noastre politice
Cei care conștientizează pericolele destrămării Coaliției Proeuropene așteaptă cu multă îngrijorare Summitul de la Vilnius de la sfârșitul lui noiembrie. Un posibil relativ succes în capitala Lituaniei ar putea dezlega mâinile PLDM și PDM în vederea declanșării unui nou război fratricid. Singurul argument forte folosit de europeni la sfârșitul primăverii care a contat decisiv la crearea unei noi alianțe ținea de desfășurarea cu succes a Summitului de la Vilnius.
După consumarea acestui eveniment politic, europenii nu vor mai avea interesul să închidă ochii la gravele disfuncții la care fac trimitere și comuniștii – Banca de Economii, Aeroportul Internaţional Chişinău și multe altele. În aceste condiții, lupta politică va lua ampoare, iar adversarii vor relua ciomăgeala cu care ne-au obișnuit pe parcusrul ultimilor ani fără a mai fi struniți de diplomații europeni.
Cu alte cuvinte, politica va intra în albia normalității. Într-o asemenea perspectivă, comuniștii nu vor mai avea nevoie de proteste ca să doboare Coaliția. Ea se va distruge în mod autonom prin proiectarea propriei puteri asupra ei înseși. Aikido-ul politic a distrus toate alianțele din Republica Moldova.
Cornel CIUREA, JURNAL de Chişinău
