Acum un sfert de secol juca rolul Mariei din „Tunul de lemn”, rol care consacrat-o şi i-a adus un nume. De 13 ani, Veronica Grigoraş, împreună cu fiul său, Alexandru (25 de ani), locuieşte în Budapesta. A plecat din Moldova, lăsând în urmă un nume şi o carieră ce părea promițătoare.

Pe 2 octombrie, Veronica Grigoraş a împlinit 50 de ani, iar în acest an, filmul care a înscris o pagină deloc ignorabilă în cinematografia moldovenească, „Tunul de lemn”, în care actriţa a jucat rolul Mariei, a făcut 25 de ani. Dezamăgită, Veronica Grigoraş a mărturisit pentru APROPO că nu s-a aşteptat ca mai marii ţării şi colegii cu care a lucrat în cinematografie şi televiziune să nu-i transmită măcar un mesaj de felicitare cu această ocazie. „Filmul nu este din 1986, aşa cum scrie în Wikipedia, ci din 1987. Este o eroare care ar trebui corectată”, ne spune actriţa. După „Tunul de lemn” au mai urmat câteva roluri: cel al Margaretei în „Troiţa” şi al Irinei Negară în „Codrii”. Apoi, cinematografia Moldovei nu i-a mai cerut nimic, iar Veronica Grigoraş se face prezentatoare de televiziune.

Dezamăgită

„Şapte ani am făcut televiziune, am prezentat majoritatea spectacolelor susţinute în incinta Palatului Naţional. Iar acum, la 50 de ani, nu s-a găsit nimeni dintre cei de acasă care să-mi spună „La mulţi ani!”… M-a uitat şi conducerea ţării, şi cei de la televiziunea naţională, şi cei de la Uniunea Cineaştilor. Nu am aşteptat vreun premiu de stat, deşi şi pe ăsta-l merit, ci un simplu mesaj de felicitare. „Tunul de lemn” a fost primul film în care rolurile principale au fost jucate de actori moldoveni. Mă doare enorm şi faptul că regizorul lui, Vasile Brescanu, a murit într-o sărăcie lucie. Este o atitudine dezastruoasă faţă de lumea creaţiei”, a declarat îndrăgita actriță pentru APROPO.
Şi dacă e să ne uităm peste statistica filmelor de la televiziunea naţională, atunci vedem că în ultimii 20 de ani, cele mai solicitate filme pe post au fost „Troiţa” şi „Tunul de lemn”.

Indiferența celor de la guvernare

Cum se face că reprezentanţii mai marii ţării îşi amintesc de cei care au realizat lucruri măreţe pentru cinematografia noastră abia când pleacă din viaţă? Regizori, actori, artişti de valoare, ajung să-şi trăiască ultimele zile în condiţii mizere, cerșind un călcâi de pâine de la vecini. „Astăzi, ca să intri în sediul „Moldova-Film”, trebuie să bei un pahar de valeriană, pentru că nu se mai face absolut nimic. Nu banii sunt de vină, ci nepăsarea. Cea mai mare bucurie pentru un actor sunt rolurile pe care le-a lăsat în urmă, iar când ajunge la o vârstă onorabilă, ajunge să fie uitat de cei de la guvernare”, ne mai spune mâhnită vedeta.

Arta, marea iubire a vieții sale

Veronica Grigoraş nu a plecat din ţară pentru că nu mai avea ce mânca, ci pentru că, având verticalitate, nu se putea încadra în noile standarde ale televiziunii. „Aş fi nesinceră dacă aş spune că acasă muream de foame. Pe lângă tv, mai lucram în trei locuri. La televiziune, într-o bună zi, cineva a ajuns să se „împiedice” de mine. Şi ştiu cine era acea persoană. Aveam verticalitate şi am plecat. Poate că am fost prea mândră, dar nu-mi pare rău. Am plecat din ţară şi din cauza atitudinii faţă de valorile noastre”, povesteşte Veronica Grigoraş.
Cu toate că munceşte într-o organizaţie internaţională, actrița spune că tot arta este mare iubire a vieţii sale, iar asta îi lipseşte enorm.

Drama vieţii sale

Împreună cu fiul Alexandru

Şi-a început cariera de actriţă în 1983. A lucrat doi ani la teatrul din Bălţi, iar în 1985, după ce s-a căsătorit, s-a stabilit cu traiul la Chişinău. În scurt timp a fost invitată pentru un rol principal în unul din filmele regretatului Valeriu Gagiu. „Atunci soţul mi-a spus că s-a căsătorit pentru a avea soţie, nu actriţă, aşa că am refuzat propunerea şi m-am angajat la radio. În 1986, din cauza cutremurului care a avut loc în ţară, m-am speriat şi nu am avut curaj să mai urc în clădirea înaltă unde se afla biroul meu, aşa că am început să-mi caut de lucru în altă parte. Perioada a coincis cu decesul unicului meu frate, care avea 29 de ani. În acea perioadă eram gravidă în cinci luni, iar din cauza şocului suferit, că am pierdut sarcina. Atunci mi-am spus că trebuie să fac o jertfă. M-am angajat la o grădiniţă, m-am gândit că poate astfel Dumnezeu îmi va trimite un copil”, ne mai mărturiseşte Veronica Grigoraş, spunând că viaţa a fost cruntă cu ea până în ziua în care l-a întâlnit pe Vasile Brescanu.

Miracolul s-a produs

În ziua în care regizorul a venit la grădiniţă să-şi ia copilul acasă, văzând-o, i-a spus: „Stop! Uite că am găsit-o şi pe Maria!”. Aşa a ajuns să joace în „Tunul de lemn”. Conform scenariului, Maria aștepta un copil. Curios e faptul că la scurt timp, actriţa a aflat că aşteaptă un copil. „Sarcina mea se dezvolta odată cu cea a Mariei, iar la premiera filmului am apărut cu aceeași burtică proeminentă ca a eroinei pe care am jucat-o”, precizează actrița.

„E dezastru ce se întâmplă acasă”

Revine în satul de baştină, Ciuciulea, r. Glodeni, de două ori pe an. Îi este dor de meleagurile şi mirosul câmpului de acasă. Nu ştie dacă se va întoarce definitiv în ţară, deoarece lumea s-a materalizat. „Cum pot să mă întorc acolo unde nimeni nu mă aşteaptă? E dezastru ce se întâmplă acasă. Obosesc când vin în ţară căci e prea mult negativism în societate. Totul se ţine pe interese, iar factorul uman nu are preţ. Cu toate că am oferte de a reveni în televiziune, nu ştiu dacă le voi accepta”, spune cu durere Veronica Grigoraş.

A unit cele două maluri ale Prutului

La cei 50 de ani, actriței i-a reuşit să facă cea ce nu le-a reuşit politicienilor noştri – a unit cele două maluri ale Prutului invitându-şi la masa de sărbătoare prietenii care-i sunt alături şi o susţin în tot ce face. A gătit doar bucate tradiţionale moldoveneşti, iar primul „La mulţi ani!” l-a primit din partea feciorului, student la două facultăţi: economie şi inginerie chimică. Alexandru practică şi sportul, deținând două medalii de aur la box.
Lena NEGRU
Foto: APROPO Magazin