Relaţia lor era de parcă s-au întâlnit acum şi în scurt timp urmează să se despartă

La 32 de ani, Niusia încă nu era măritată. Avea de toate – şi frumuseţe, şi un loc de muncă bine plătit, şi apartament în capitală i-au cumpărat părinţii, dar uite că norocul trecea pe lângă dânsa. Nici cu aripa n-o atingea măcar. Dar ar fi vrut şi ea să nască un copil, să aibă un bărbat pe umărul căruia să-şi lase capul obosit, să simtă în pat căldura unui trup cald. Mă rog, oricine are voie să viseze.

„Dă un anunţ matrimonial, nici nu ştii de unde sare iepurele”, o sfătui o mătuşă. Niusia nu se gândeşte prea mult şi face anunţul respectiv, îl duce la mai multe publicaţii, ba chiar nişte exemplare le lipeşte la staţiile de troleibuz din cartierul ei. A dat doar un număr de cutie poştală şi s-a pus pe aşteptat. Fireşte că s-a descris pe sine cu generozitate: bună la suflet, frumoasă, asigurată material, dar vârsta şi-a ascuns-o. Ştia ea că pe piaţă cele fragede se cotează mai mult. Ce să vă spun, au pornit a veni gârlă propunerile de întâlnire. Niusia examină cu atenţie toate răspunsurile şi se opri la vreo câteva care-i părură mai tentante.

Unul era de la un bărbat divorţat, lector universitar, vârstă serioasă, titluri ştiinţifice şi nume cunoscut în urbea noastră. L-a contactat, au discutat pe îndelete la o terasă, dar ceva nu mergea. Pesemne că bărbatului nu îi erau pe plac femeile de felul Niusii – înaltă, spătoasă, brunetă şi energică. S-au despărţit fără regrete. Când se întâlneau mai târziu pe străzile capitalei, se salutau ca două vechi cunoştinţe. Cel de-al doilea era un poliţist în rezervă. Divorţat şi încă supărat pe nevasta lui. La acea întâlnire Niusia s-a delectat cu povestea căsniciei omului. Câte n-a aflat ea despre el şi fosta lui consoartă! După toate probabilităţile, cuplul acesta se va reuni, şi-a spus în mintea ei Niusia.

Niusia dă un anunţ matrimonial

Cel de al treilea era văduv. Necăjit, prost îmbrăcat, urât mirositor şi mai ales bine aghesmuit. Aşa a venit la întâlnire. Avea o privire înceţoşată. Niusia n-a schimbat prea multe vorbe cu el. Îi trecuse pofta de măritiş după asemenea specimene de bărbaţi. Dar am sfătuit-o să meargă până la capăt. Următorul era un sportiv. Să fi avut vreo 30 de ani. Musculos, cu ochi mari, înalt şi plăcut la vedere. Ar fi vrut să aibă un copil de la dânsul. Îl urmărea cu coada ochiului şi era curioasă să ştie o place sau nu bărbatul. N-a mai aflat, pentru că de masa lor s-a apropiat o tânără şi, în ochii Niusii, l-a sărutat pe sportiv, l-a luat de mijloc şi duşi au fost. Uite că avea şi răspunsul la întrebarea: o place sau nu.

Femeia era pe cale să se dezică de măritiş. Acum alte gânduri îi roiau în cap. Ce-ar fi să nască un copil la un centru de fertilizare? Era ultima variantă, rezerva ei de aur. Aduna demult bani pentru asta. Dar nu se încumeta să calce pragul unei instituţii medicale de genul acesta. Şi uite că îi mai rămăsese un candidat. L-a contactat şi urmau să se întâlnească a doua zi. Vreau să înţelegeţi un lucru: Niusia nu insista cu tot dinadinsul să se mărite, ea avea de gând să nască un copil cu un bărbat care să-i placă. Să aibă o relaţie cu cineva un timp mai îndelungat. Acesta era scopul ei. Aşa că a doua zi şi-a zis că, dacă o să-i placă bărbatul, ea o să-i propună un târg, au o relaţie până prinde ea gravidă. Pentru aceasta o să-i plătească suma de bani, pe care a adunat-o pentru clinica de fertilizare.

Încheie o înţelegere cu Victor

Dar avea Niusia trei mii de euro puşi de-o parte. S-a dus la întâlnire mai chitită ca oricând. Când o tânără vrea cu tot dinadinsul să placă, ştie să se dichisească. Cel venit la întâlnire era mai tânăr ca Niusia. Poate să fi avut vreo 25 de ani. Se vedea că e după facultate, că nu are un loc stabil de muncă, ceea ce s-a şi confirmat în timpul discuţiei, şi, fireşte, nu avea unde locui. Închiria o cameră împreună cu un coleg de facultate. Îşi trimisese CV-ul în mai multe locuri şi aştepta să fie contactat. Era un tânăr înalt, blond şi cu ochi căprui. Îi plăcuse Niusii. L-ar fi luat cu drag de amant. Dar cum să i-o spună?

Pesemne că tânărul citise ceva în ochii ei că, imediat, s-a ridicat de la masă, a luat-o de mână şi au pornit hoinărind pe străzi. Până târziu au fost împreună. Nu ştiu cum şi în ce împrejurare, dar Niusia i-a spus totuşi: dacă-mi faci un copil, îţi plătesc, cât zici tu îţi dau. N-am să am la tine nicio pretenţie. Dacă nu mă crezi, semnez şi un act notarial. Tot atunci au luat-o spre casa femeii, în drum au intrat într-o alimentară şi au cumpărat câte ceva. Niusia, dacă era singură, nu prea avea obiceiul să gătească. Mai mult cu salate şi fructe trăia. Din seara aceea, Victor a rămas la ea. N-a întrebat-o câţi ani are, nu s-a interesat de rudele ei, cât câştigă, atâta i-a zis: dacă o să-mi vină să plec, să nu mă cauţi, înseamnă că s-a sfârşit relaţia noastră.

Victor: „Copilul are nevoie şi de tată”

Au fost luni de zile la mijloc până să se deprindă unul cu altul. Între timp, Victor s-a angajat la serviciu. Seară de seară, de parcă ar fi fost căsătoriţi, veneau la aceeaşi oră de la serviciu. Niusea prinsese gust de bucătărie şi acum încerca să gătească ceea ce i-ar fi plăcut şi ei. Odată a invitat-o în ospeţie la fratele lui. Îşi sărbătorea acela un eveniment în familie şi Victor n-avea chef să se ducă de unul singur. De atunci ieşeau împreună mai des – la prietenii lui, la prietenii ei, dar niciodată nu au vorbit serios despre relaţia lor. Era de parcă astăzi s-au întâlnit şi în scurt timp se despart. Adică nimic serios între ei.

Împărţeau patul şi timpul împreună. Să fi trăit ei vreo opt luni de zile, când, într-o zi, Niusea îl rugă se se întoarcă mai devreme de la serviciu. Şi cumpără, te rog, o sticlă de şampanie, mai spuse ea. Până să vină el, femeia a aranjat masa, s-a gătit în faţa oglinzii şi-l aştepta. „Ce eveniment de seamă avem noi oare că nu ne descurcăm fără şampanie?” – întrebă Victor de cum intră în casă. „Mare eveniment, cel puţin pentru mine. De azi în şapte luni, am să fiu mamă!”, îi răspunse Niusea. Se apropie de bărbat, îl sărută pe obraz şi-i strecură în buzunar cei trei mii de euro.

„Am avut o înţelegere şi mă bucur că ne-a reuşit. Eşti liber să faci orice”, a mai adăugat ea. Nu ştiu, ori că vestea l-a buimăcit, ori faptul că iar trebuia s-o ia de la început, dar Victor părea pierdut de tot. Într-un târziu i-a spus: „Mâine ne ducem să prezentăm actele la starea civilă. Copilul are nevoie şi de tată, iar banii păstrează-i, cheltuielile mari abia vin”.