L-a prevenit pe tânăr că o să-l ascundă bine de tot în autocamionul lui și, dacă au noroc, mâine ajunge el la locul destinaţiei. Se înţelesese ucraineanul cu un cioban din Cahul pe care l-a cunoscut bine că o să-i aducă un tânăr numai bun de ajutor la stână. E un neam de-al meu care a rămas de unul singur şi are nevoie de sprijin, îl lămuri ucraineanul. O să-ți fie matale de ajutor și lui bine pe lângă stână. Cum și-a plănuit, așa a şi făcut Simion. L-a adus pe Andrei la stână și s-a spălat pe mâini de el.
Ucraineanul îl aduce în Moldova, la o stână
Se împlinise atunci tocmai un an și jumătate de când dispăruse copilul din sat. Părinţii lui se topeau cu zile. Mamă-sa rămăsese doar o umbră. Nu le mai venea să facă nimic la casa lor. Grădina în buruian, pe copaci s-a uscat roada că n-a cules-o nimeni. Nu mai credea Marina că-l mai vede viu pe Andrei. Se ruga măcar mort să i-l aducă, să-l îngroape omenește și să-i facă toate rânduielile creștine: cine știe cum o fi murit și unde-i zac osemintele.
Andrei însă huzurea la stână. Cei care erau cu rândul la lapte veneau la ciobani cu ce aveau mai bun la casă. Pentru că era arătos flăcăul, l-au ochit fetele din sat. Una se înnădise să vină la stână cu ocazie şi fără, doar să schimbe o vorbă cu băiatul. Se mira peste poate fata că deşi-i ucrainean băiatul, dar vorbeşte româneşte mai dihai ca dânsa. Se uimea și Andrei de unde cunoaşte limba, dar s-a gândit că poate unul din părinţii lui o ştia şi a deprins-o și el.
Cu acte false, se angajează la o piaţă
Simion, ucraineanul care l-a adus la Cahul, ori de câte ori venea cu marfă la filiala firmei din centrul raional, trecea și pe la cioban, să vadă chipurile ce-i mai face neamul. Se simţea într-un fel responsabil pentru soarta băiatului. Uite dacă vin frigurile ce-o să fie cu Andrei? În sat nu are unde sta, dar nici la dânsul nu-l mai poate lua căci n-o să-l treacă de fiecare dată prin vamă ascuns în cutii!
Așa că începu să se gândească cum să-i facă acte în regulă să poată băiatul să se angajeze undeva la lucru, să aibă un salariu și un loc stabil de trai. Cât putea trăi fără identitate? Așa că, printr-un polițist, i-au încropit întâi un certificat, chipurile actele băiatului au fost furate. În baza acelui certificat i-au făcut și buletin de identitate, mai mult pe căi ilegale, cu bani din gros, pentru că nu figura Andrei în baza de date.
Dar, dacă s-a văzut cu acte la mână, s-a pornit cu ucraineanul în toamnă spre cel mai mare oraș din republică. Acolo, la sigur, îl așteaptă norocul. L-a lăsat Simion la un colț de şosea și i-a spus: de azi înainte totul depinde de tine. Chișinăul îi asimilează ușor pe toți care-și încearcă norocul. Pe unul îl ridică sus, pe altul îl doboară la pământ, dar rar oameni care să plece de aici să-și caute norocul în altă parte. Cu chiu, cu vai, și-a găsit și Andrei de lucru la Piața Centrală. Alegea legume într-un depozit, le aranja prin lăzi și le repartiza prin piață vânzătorilor.
Este recunoscut de câţiva consăteni
Trecuseră trei ani de la dispariția lui. Părinții își luaseră grija de dânsul, începeau să se împace cu gândul că nu mai este, când iată că un sătean venit la Chișinău îl zărește pe Andrei în piață și-l strigă pe nume. Băiatul nu l-a recunoscut pe om și nici n-a răspuns la nume. Alexei era acum, nu? Dar se ţinea scai de dânsul săteanul și-l tot îndemna să meargă cu dânsul în sat: „Hai, măi, acasă, că mor părinţii de scârba ta!”.
Andrei nu-l cunoștea pe om și nici de satul lui de baștină nu-și amintea. I-a spus bărbatului că-l confundă cu cineva, că el uite cine este. I-a arătat și buletinul de identitate, în care figura alt nume, și alt loc de trai. „N-am văzut om să semene cu altul atât de mult! Leit Andrei al nostru! Parcă ați fi gemeni!” Mai trece o habă de timp și un alt sătean îl zăreşte pe Andrei al nostru în piață. Se repede la dânsul şi îl îmbrăţişează. Din cele spuse de bărbat ieşea că sunt verişori. Uite că acesta s-a ținut scai de Andrei să meargă în sat, să se întâlnească cu părinții.
După şapte ani de la accident, îşi recapătă memoria
„Dar n-am pe nimeni, omule, de ce mă tot baţi la cap!?”, încerca Andrei să se dezbare de bărbat. „Dar ce te costă să mergi la mine în sat? Eu te duc şi tot eu te aduc înapoi!”, insista omul. L-a convins pe tânăr să vină acela într-o zi de luni şi să-l ia. Uite-așa s-a întâmplat că, după mai bine de trei ani, a păşit Andrei pragul casei părinteşti.
Mamă-sa, cum l-a zărit, s-a aşezat pe prispă și a plâns până a început a sughița. De bucurie, zicea ea, varsă lacrimi. Taică-său, bărbat fiind, nu ştia ce să facă. L-ar fi adunat la pieptul lui pe fecior, dar acesta se uita la el ca la un străin. A trebuit să treacă multă vreme până să afle Andrei povestea lui, s-o creadă şi să ia viaţa de la început. Şi-a recăpătat memoria cam la şapte ani de la accident. Încetul cu încetul s-a restabilit…
Dar a rămas flăcăul cu o nedumerire: ce a avut cu el omul care l-a scos din sat cu mașina?
