Din momentul în care a ieşit din sat, n-a mai călcat pe la părinții adoptivi. Și nici ei nu s-au interesat pe unde este și cum se descurcă băiatul care le poartă numele

L-a găsit un boschetar dimineaţa devreme într-un tomberon de pe strada Muncești din Chișinău. Bărbatul își „inspecta” teritoriul, cum o făcea de altfel în fiecare zi și uite tu, când se plecă să răstoarne o sacoșă cu resturi menajere, hop că auzi un scâncet de jivină. S-a gândit la început că poate-i vreo pisică sau vreun cățeluș, care din imprudență a căzut în ladă și nu poate ieși de acolo.

Găsit de un boschetar la gunoi

Tot răscolea cu bățul prin gunoaie să găsească jivina și, ce credeți dumneavoastră?! A dat peste un nou-născut! S-a speriat sărmanul. A luat-o la picior să nu aibă de furcă cu nimeni. Poliție îi trebuie?! Te mai pui, cei care au aruncat copilul pot fi și ei pe undeva pe aproape și, ca să scape de martor, nu-l omoară oare? Nu v-am spus, dar pruncul era învelit într-un ștergar și pus într-o pungă de celofan și aceea veche și murdară…

A fugit omul, dar nu departe. Frică-frică, dar era om și nici sufletul în el nu murise definitiv. A sunat la prima ușă din scara unui bloc din apropiere și primul lucru pe care l-a făcut a rugat stăpânii ceia să telefoneze la urgență. „Am văzut un copil aruncat la gunoi. Să-l ridice cineva de acolo, e viu încă!” Și a dispărut tot atât de iute precum o făcuse și prima dată. Acum însă nu s-a mai oprit nicăieri.

Înfiat de o pereche fără copii

Copilul a fost salvat și poliția a dat în scurt timp și de mama pruncului. Nu știu ce s-o fi întâmplat cu ea mai departe, dar copilul a ajuns la spital și, la doi ani după asta, într-un orfelinat. Luat sub ocrotirea statului, creștea alături de ceilalţi copii abandonaţi și poate dacă ar fi rămas și în continuare în orfelinat, ar fi fost mai puțin lovit de soartă.

Dar uite că nu împlinise Costică şapte ani că a pus ochii pe el o pereche de oameni fără copii. L-au văzut, le-a plăcut și au hotărât să-l înfieze. L-au adus în casa lor într-un sătuc din raionul Strășeni, cu gândul că-i fac copilului un bine și că averea agonisită de ei nu se va risipi în van. Dar una e să gândeşti că totul o să fie bine, și alta e realitatea. Costică, deprins cu regulile de la orfelinat, se obişnuia cu greu cu legile casei unde a ajuns.

Părinții adoptivi își închipuiau că doar ajungând în casa lor, copilul îi va îndrăgi, le va spune mamă și tată, nu va ieși din cuvântul lor. Ei, multe ce-și închipuiau ei, dar uite că băiatul nu se putea obișnui cu ei. Mama avea un caracter greoi, era o femeie care vedea în tot ce o înconjura numai partea proastă a lucrurilor. Taciturnă, morocănoasă din fire, om greu de suportat.

Iulia, mama adoptivă, nu-l suportă pe Costică

Deși crescut într-o instituție de stat, Costică era obișnuit cu altfel de relații. Dădacele și educatorii de la orfelinat încercau cum știau mai bine să le înlocuiască copiilor părinții – ici îi mângâiau, dincolo se jucau cu ei, le spuneau povești, încercau în fel și chip să unească colectivul de copii. Dar familia în care a ajuns Costică era departe de așa relații. Nu se simțea copilul în apele lui.

Dacă încerca să-și găsească vreo ocupație în casă sau se mișca mai vioi prin curte, mamă-sa se stropșea imediat la el: mai încet, zicea ea, mă doare capul de atâta gălăgie! Tatăl adoptiv, deși avea alt caracter, nu știa ce să facă cu acest băiețaș, cum să și-l apropie. Atât că-l lua uneori cu dânsul la brigada de tractoare sau îl ducea în deal la bunei, să-și cunoască aceia mai bine nepotul, în rest era un neputincios, un papă-lapte și nu ieșea din cuvântul nevestei.

Ion se ataşează de copil

Vedea și el că Iulia suporta greu prezența copilului în casa lor. Dar atât de mult își dorise urmași că era gata să înghită orice umilință din partea nevestei, numai să aibă băiatul lângă dânsul. Ea credea că de vină este soțul că n-a prins gravidă niciodată. Ion însă se atașase de copil. Se gândea cum îl va duce de mânuță la școală, cum îl va învăța meseria lui. I se înmuia sufletul când îl striga tată.

Adică avea un suflet blajin și înțelegător Ion, dar nu pricepea deloc cum să se apropie de acest Costică și cum să facă să-i îndrăgească el. Ar fi făcut orice pentru asta. Uneori, dacă observa că Iulia e prea dură cu băiatul sau că îl pedepsește pe nedrept, mai ridica vocea, dar nevasta nu-l lua în seamă.

Iată că s-a dus băiatul la școală și acolo se dezlănțuia cum îi era și firea. Năzbâtios, pus mereu pe șotii, copilul devenea de nestăpânit. Firește, învățătoarea lui din clasele primare s-a plâns imediat părinților. Iulia l-a bătut fără milă. Ion nu era acasă, dar în drum un vecin l-a pus la curent cu ce-a făcut nevasta lui.

Pentru că-i ia taică-său apărarea, e pedepsit şi mai dur

„Măi Ioane, fă ceva, era să-l omoare dacă nu-l scoteam noi din mâinile ei! L-ați luat din casa de copii să vă bateți joc de sufletul ista?!” Bărbatul a ridicat pentru prima dată mâna la nevastă. I-a ars câteva palme să-l țină minte. Chiar a doua zi, Iulia s-a și răzbunat pe copil – l-a închis în beci fără mâncare și fără apă, să știe el cine-i stăpân în casă și cui trebuie să se supună.

Abia seara, când a venit Ion de la câmp, a eliberat din „temniță” băiatul. L-a spălat, l-a hrănit și l-a culcat în patul lui. De atunci erau mereu împreună. Îl ducea la școală și după lecții îi poruncea să se ducă în deal la bunici. Cu nevasta acasă abia de mai schimba câteva vorbe.