ACUZAŢII DURE la adresa Mariei Stoianov: „Ştie numai să fure!”

ACUZAŢII DURE la adresa Mariei Stoianov: „Ştie numai să fure!”

În 2011, pe youtube a apărut o înregistrare audio prin care un uploader o acuza pe textiera şi compozitoarea Maria Stoianov că ar fi plagiat de la ruşi melodia „Toate florile din lume”, interpretată de Anişoara Puică. Atunci, artista vizată s-a arătat profund indignată de acuzaţiile de plagiat la o piesă care de fapt nici nu-i aparţine.

„Nu este piesa mea! Nu am plagiat niciodată pe nimeni. Proştii şi incompetenţii să stea la coada vacii, dar nu să plaseze asemenea porcării pe internet. Ar fi bine să se mai documenteze, se vede că nu sunt profesionişti”, ne declara Maria Stoianov, vădit deranjată de acuzaţiile care i se aduc.

Fiind sigur că textiera s-a „inspirat” de la renumita trupă din Rusia „Земляне”, Vlad Codreanu a postat un mesaj pe contul său de Facebook, în care scrie: „Dna Maria (Stoianov – n.r.) ştie numai să fure, dar nu să compună. Dacă însă compune şi nu fură, atunci scrie melodii „levîe”… Şi asta fură, ştiu că sunt multe cântece care le-a furat, iar despre asta se vorbeşte mult şi mulţi spun asta. Iată şi unele din dovezi”, se arată în mesajul scris de tânărul interpret, dând exemplu melodia „Toate florile din lume”.

Maria Stoianov către Vlad Codreanu: „Ești o nulitate!”

Contactat de APROPO pentru a-i spune că melodia „Toate florile din lume” este compusă de fapt Alexandru Vdovicenco, Vlad Codreanu ne-a spus că acest lucru nu-i va schimba opinia despre compozitoare.
„Nu am colaborat cu ea şi niciodată nu o voi face. Ea m-a făcut cu ou şi oţet de două ori, în timp ce eram în emisie directă la radio. Mulţi interpreţi spun că ea se inspiră din melodiile altor compozitori”, ne-a declarat interpretul, refuzând să dea numele colegilor lui care afirmă asta.
La rândul său, Maria Stoianov susţine că Vlad Codreanu este „o nulitate” şi că nu-l recunoaşte ca interpret.
„Mai bine să stai ca aurul la fundul mării decât să pluteşti la suprafaţă ca un r…t! Acest băiat nu este interpret, ci un brad uscat, împodobit cu fulare colorate. Vântul ăsta rece cum e acest Codreanu, nu mă atinge şi nici nu mă interesează. Eu sunt cunoscută atât în ţară, cât şi peste hotare, iar el nu ştie decât să-şi scoată sprâncenele şi să îmbrace ca un …”, ne-a declarat Maria Stoianov.
Lena Negru
Foto: radiosanatatea.net/Facebook

Vizualizări: 4728

22 Comentarii

  • HO HO HO
    22 martie 2013 | Permalink |

    chiar seamana mult cu piesa de la Zemleane. OhO Ho! da Stoianov are limba murdara ca la Piata Centrala! injura mai ceva ca tsiganii

  • Coleg de breasla
    22 martie 2013 | Permalink |

    Doamna Maria, Va Respect In Tot Cea Ce Faceti!!!

  • Nume
    22 martie 2013 | Permalink |

    ca tare dezgustator mai e aista cu invinuirile. cum zicea un amic, “rodila tsarevna v noci / ne to sina, ne to doci”… nu o cunosc pe Stoianov si niici nu stiu cat is de originale piesele ei, dar faptul ca acest Codreanu seamana cu un homosexual e chiar adevarat. de cate ori il vad am impresia ca acasa se rujeaza si-si pune pantofi cu toc. sa ma ierte Dumnezeu…

  • Vikyyy
    22 martie 2013 | Permalink |

    Vlad Codreanu e artist? sau artistca?

  • de la: Alina si Roman
    22 martie 2013 | Permalink |

    Maria Stoianov este foarte vulgara am auzit-o de multe ori cum ea vorbeste e incompetenta, ce tine de Vlad Codreanu l-am auzit cintind live si mi-a placut foarte mult ce tine de D-na Stoianov nu imi plac nici mie melodiile ei… Mai ales am si un mesaj D-na Stoianov mult nu va mai ramas D-vra si asa sunteti o BABA iar Vlad e tinar inca si sunt sigura si nu numai eu dar si Familia mea e sigura ca Vlad o sa ajunga si mai suns si El la fel e cunoscut si in Romania si Italia Portugalia nu crede ca numai D-vra ati plecat peste hotarele tarii si sa nu va credeti mare si tare ca sunteti o oaie :)

  • Fam: Voicu
    22 martie 2013 | Permalink |

    Maria Stoianov este o Vacareasa la virsta care o are sa vorbeasca asa murdar cu un limbaj de piata centrala din moment ce si-a aprins paiele din cap de realitatea ce este nu sunteti demna de artista dar de o persoana care rineste baliga la vaci. Daca pe Vlad nu il acceptati ca interpret atunci vreu sa va spun ca el este si un foarte bun Prezentator da d-vra sunteti o persoana INVIDIOASA si FARA MINTE IN CAP…

  • Asta e!
    22 martie 2013 | Permalink |

    ce sa mai discutam, in fiecare cintec de stoianov auzi hiturile rusesti a anilor 80-90. toata lumea cunoaste acest fapt. si nu c-ar fi greu de copiat de la altii, dar putini au asa lipsa de soviste si autorespect ca s-o faca. iar dinsa crede ca toata lumea e surda. si ca nimeni nu stie ca s-a autoafirmat auto-bagandu-si piesele in eter cind lucra la radio. iar pentru adevaratii compozitori profesionisti doamna trezeste cel putin un zimbet, pentru ca, cand se autonumeste profesionista, nu poti sa nu rizi. e tipica diletanta. asta e

  • eva
    22 martie 2013 | Permalink |

    rusine d-na vestita!!!!!!
    „Mai bine să stai ca aurul la fundul mării decât să pluteşti la suprafaţă ca un r…t!
    Si in acest caz…cine e aur si cine e r..t?cel ce e starr sau cel ce afirma asa ceva??????
    el nu ştie decât să-şi scoată sprâncenele şi să îmbrace ca un …”, ne-a declarat Maria Stoianov.
    Destinsa d-na..si la acest capitol ati ajuns o varza—e normal cand orce om are grija de felul cum arata,pacat ca dumitale nu ti le scoti si nici cu parul nu reusesti.

  • 22 martie 2013 | Permalink |

    Maria Stoianov către Vlad Codreanu: „Ești o nulitate!” ha,ha…mai facut sa rad cu pofta .

    cum naiba te pui tu Stoianov baba deja pensionara cu un copil de doar 23 ani?
    cum sa iesi public si sa afirmi asa ceva de un om.care are acasa rude prietenisi citesc porcarii din gura ta?
    DAO IN JUDECATA VLAD,,SI O SA CASTIJI LA SIGUR!!!!!!!

  • 22 martie 2013 | Permalink |

    Simpatiile sunt inpartasite, eu am admiratorii si fanii mei care ma asteapta nerabdator pe la nunti, cumatri si spectacole. O stie o lume intreaga. Mie nu imi place Maria Stoianov este si firesc sa nu plac si eu cuiva anume. Parerea acestei dudui ma intereseaza cel mai putin… PS: Pacat ca nu isi scoate si ea spricenile, demult nu mai e la moda asa podoaba capilara ca a ei… Succese…

  • Nume
    22 martie 2013 | Permalink |

    Comentariu

  • Scobiola Diana
    22 martie 2013 | Permalink |

    Salut la toti! Nu inteleg sensul la toata discutia aceasta! Il cunosc pe intrepretul Vlad Codreanu de multi ani! am fost la multe concerte si evenimente conduse de Vlad si unde a facut foarte multa veselie! Imi plac melodiile lui, sunt originale si foarte bune! De doamna Stoianov doar am auzit si nimic concret, nici cintece nu prea nici ceva concerte sau participari la diferite evenimente! Dar chiar am ascultat melodia doamnei si chiar e plagiat, ascultatorii pot deosebi si deodata aud ca melodia e copiata!!)))) asa ca concluziile fiecare isi face pe ai lui unica ce pot spune la sfirsit e ca Vlad astept cu nerabdare noi melodii si noi distractii, asteptam cu nerabdare sa-ti auzit vocea la radio cu care ziua se face luminoasa pe zi ce trece!))))

  • 22 martie 2013 | Permalink |

    Oricit de corect nu ai fi nu ai voie saa spui unei doamne ca@@i levaia

  • 22 martie 2013 | Permalink |

    Adaugă un comentariu…

  • 23 martie 2013 | Permalink |

    eu consider ca daca doamna Stoianov se crede o interrpeta cunoscuta si apreciata acasa si peste hotare, nu ar fi trebuit sa o deranjeze parerea unei persoane pe care o considera "nulitate". Dar se vede ca doamna este deranjata rau de tot atunci cind este acuzata de plagiat. Si daca nu ar fi criticat-o un interpret ci un simplu ascultator de rind care i-ar fi observat gava, oare la fel s-ar arunca cu astfel de replici murdare? Eu cred ca este cel mai rau in cazul ei sa critice pe artistii car poate nu sunt asa de celebri , ( daca e sa ne exprimam in felul ei, nu sunt de nasul ei) . Poti sa recunosti sau sa spui DA SE ASEAMANA PIESA DAR NU AM AVUT INTENTIA SA COPII PE CINEVA! Asta era suficient pentru o doamna, dar sa nu injure ca la usa cortului !! Codreanu Vlad , si tu tot nu te arunca cu injuraturi si cuvinte (levie) , fii destept !

  • Juju
    23 martie 2013 | Permalink |

    Cum se spune “dva sapoga para”.

  • EVA
    23 martie 2013 | Permalink |

    Nu va suparati Doamna dar crec eu ca, respectul, stima, puterea si imaginea unei femei stă în eleganţă, intelegenta,intelepcunea, gingăşia şi dulceaţa de care da dovadă, dar nu intr-un limbaj vulgar si tratari ieftine, mai ales al unor tineri…

  • Ady
    23 martie 2013 | Permalink |

    Cu poti sa o compari pe D-na MAria Stoianov care a compus atitea slagare si este o femeie culta si intelegenta cu o pushlama si poponar ca Vlad Codreanu nu inteleg. Acest individ nu poate fi numit interpret nici la nivel de Rascaieti. Ieftinatura ce este el

  • Nume
    23 martie 2013 | Permalink |

    Dar autorul piesei, totusi este A. Vdovicenco. El trebuie sa primeasca toate laudele :) ))…

  • Anonim
    24 martie 2013 | Permalink |

    Comentariu

  • 24 martie 2013 | Permalink |

    CODREANU VLAD ,INTATI DOCUMENTEAZA-TE CORECT SI APOI SA COMENTEZI UN ARTIST DE TALIA MARIEI STOIANOV.

  • 24 martie 2013 | Permalink |

    Sa mai gasit un Vlad-muzicantul! Cât face Maria Stoianov nu face tot Ministerul Culturii.
    Cel puţin ar trebui să ştie cum să se comporte see you o Doamnă adevarată, care prin tot ce face e primit de publicul larg care iubeşte frumosul. Să ne trăesti D-na Maria Stoianov.Succese în tot ce realizezi!
    Cainii latră, caravana trece…

Comentează