Băsescu: Poziţia României în UE, fragilizată puternic de fluierarea liderilor europeni pe stadioane

Băsescu: Poziţia României în UE, fragilizată puternic de fluierarea liderilor europeni pe stadioane

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că poziţia României în UE este în prezent “fragilizată puternic” de evenimentele din vară, dar şi de atitudinea unora dintre politicieni români care au permis “fluierarea oficialilor europeni pe stadioane”, scrie mediafax.ro

“În ce situaţie credeţi că sunt eu la Consiliu, când acum două zile lideri ai UE au fost fluieraţi in corpore pe stadioane? (…) Poziţia noastră este şubredă în interiorul UE, cu o credibilitate fragilizată puternic şi de ce s-a întâmplat în vară şi de atitudinile unor lideri politici din România”, a declarat Băsescu, la Bruxelles, după lucrările summit-ului Consiliului European.

El a subliniat că România a făcut paşi înapoi chiar şi faţă de perioada de dinainte de aderare în privinţa credibilităţii.

“Am făcut paşi înapoi prin atitudine”, a afirmat Băsescu.

Totodată, el a făcut referire şi la scrisoarea primită de ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, cu privire la observaţiile Comisiei Europene faţă de procedura de selecţie a procurorilor şefi pentru Parchetul General şi DNA.

“Aţi văzut scrisoarea primită de doamna ministru Pivniceru. Nici înainte de intrarea în UE nu aveam o listă atât de lungă de probleme”, a spus Băsescu.

De asemenea, întrebat care sunt în aceste condiţii şansele de reuşită pentru aderarea României la Schengen, Băsescu a spus că “s-a obişnuit” în România că “orice poate fi compromis”.

“M-am obişnuit că în România orice poate fi compromis. Depinde de noi dacă le compromitem sau nu. Dar se pare că în ultimele luni avem chiar o determinare să ne compromitem şansele pe care le avem”, a spus Băsescu.

Băsescu a menţionat şi că este “o copilărie” şi “foarte incorectă” abordarea unora dintre politicienii şi jurnaliştii români potrivit cărora România ar fi “supusă” Bruxelles-ului.

“Este o copilărie. Nimeni nu este supusul nimănui. Avem un Tratat, iar Bruxelles-ul reacţionează atunci când nu îl respectăm”, a spus Băsescu.

El a arătat că atunci când România are probleme cu fondurile structurale, cu statul de drept, cu politica externă, Comisia Europeană poate reacţiona deoarece este “câinele de pază” al Tratatului de Aderare la UE.

“Am văzut supărare că suntem admonestaţi de la Bruxelles. Aduceţi-vă aminte ce au păţit Italia şi Franţa atunci când nu au avut un comportament european faţă de minoritatea roma”, a spus Băsescu.

El a amintit că în acea ocazie “acelaşi” comisar european pentru Justiţie, Viviane Reding, a intervenit şi a avertizat cele două ţări cu privire la instituirea procedurii de infringement.
Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto

Vizualizări: 174

Comentează