Americanii și campania electorală. A fost inventat HAMBURGERUL OBAMA

Americanii și campania electorală. A fost inventat HAMBURGERUL OBAMA

Patronul unui restaurant din Washington are o viziune inedită asupra alegerilor prezidențiale din SUA. El a lansat noi versiuni ale clasicilor hamburgeri, pe care i-a botezat după numele principalilor candidați la alegerile din noiembrie. Iar rezultatele scrutinului gastronomic vor fi făcute publice pe 2 octombrie, scrie evz.ro.

Astfel, clienții restaurantului BLT Steak, aflat în apropiere de Casa Albă și frecventat de ambele tabere politice, au posibilitatea ca până pe 2 octombrie să-și voteze favoritul dintre hamburgerii “Obama”, “Romney”, “Biden” şi “Ryan”.

Hamburgerul “Obama” este cel mai scump – 28 de dolari – și conține carne de vită Kobe şi ananas, ultimul fiind un ‘omagiu’ adus trecutului hawaian al preşedintelui, potrivit declarațiilor lui Adam Sanders, directorul restaurantului.

Hamburgerul “Biden”, dedicat vicepreședintelui american ce candidează pentru un nou mandat, costă 23 de dolari și marșează pe un joc de cuvinte: “Sloppy Joe”, expresie ce reprezintă atât porecla lui Biden, cât și o denumire colocvială pentru carnea tocată de vită.

Hamburgerul “Romney” (23 de dolari) conține pastramă de Utah, statul cu cei mai numeroși mormoni din SUA, referinţă directă la religia candidatului republican Mitt Romney, şi brânză elveţiană, ce amintește de conturile bancare ale acestuia.

Nu în ultimul rând, hamburgerul “Ryan” cuprinde vită, şuncă, mere şi ceapă, ingrediente specifice statului Wisconsin, de unde e originar Paul Ryan,  candidatul republican la postul de vicepreşedinte.

foto: evz.ro

Vizualizări: 197

Comentează