Aliona Triboi şi-a păstrat numele de fată

Aliona Triboi şi-a păstrat numele de fată

După ce a s-a cununat în straie naţionale şi a atras privirile şi admiraţia publicului, Aliona Triboi îşi împărtăşeşte emoţiile de proaspătă soţie. Se pare că interpreta se simte împlinită şi nu ascunde acest fapt.

„Mă simt minunat în calitate de soţie. Viaţa e atât de foarte frumoasă. Recunosc, iniţial acest eveniment îmi provoca un pic de frică, fiindcă mă gândeam că relaţia noastră se poate schimba radical, dar totul e extraordinar”, a declarat ea în cadrul emisiunii „Deşteptarea”, de la Jurnal TV.

Aliona Triboi susţine că şi-a ales un soţ înţelept, cald, bun şi înţelegător. „Relaţia noastră a rămas la fel, doar că a devenit mai frumoasă, mai interesantă şi cu mai multe subtilităţi. Avem o relaţie bazată pe încredere, care constă în a nu fura libertatea celuilalt, lucru foarte important pentru mine”, spune interpreta.

Aliona Triboi a menţionat că nu ar renunţa niciodată la profesie de dragul cuiva. Ea se simte norocoasă că soţul face parte din domeniul ei de activitate. „Am hotărât să-mi păstrez numele de scenă, astfel în acte am rămas doamna Triboi. Am zis că e mai bine să rămânem aşa cum suntem ca să nu mai pierdem timpul cu prostii din astea. Atunci când vor apărea pe lume copiii, voi fi şi eu doamna Gâlcă”, susţine artista.

Amintim că Aliona Triboi şi Ghenadie Gâlcă vor juca nunta pe 3 august.

D.P.

Vizualizări: 1591

Comentează