Femeia, prin însăşi esenţa ei, e o fire sentimentală şi caută în cei pe care-i cunoaşte doar trăsături frumoase şi anume pe acelea le vede, chiar dacă toţi în jur vorbesc de alesul inimii ei c-o fi un trăsnit, un bezmetic, un neruşinat şi câte altele. Varvara Sughiţ, cu o familie de altfel destul de numeroasă în Călăraşi, a venit la redacţie când i-a părut că viaţa ei se apropie de sfârşit şi că în fond a trăit-o în zadar. Avea femeia patruzeci şi cinci de ani, cinci copii născuţi, doi dintre care reuşiseră să facă şi puşcărie pentru că erau cam certăreţi din fire şi bătăuşi, de nu le călca nimeni pe dinainte. Zic, când a venit la redacţie tocmai feciorul cel mai mare trebuia să-şi încheie de ispăşit pedeapsa şi să se întoarcă acasă.

O propunere neaşteptată

Femeia venise la mine cu o scrisoare – acolo, la puşcărie, băiatul ei îi găsise mire. Şi o tot îndemna pe mamă-sa să se mărite: “Nenea Colea nu-i om rău, chiar dacă a făcut zece ani”. Dar şedea nenea Colea pentru omor, şi-a omorât soţia în bătaie. Femeia se temea şi de fecioru-său, care era, cum vă spuneam, cam hăbăuc, dar să-i mai aducă pe cap un alt puşcăriaş?
“Ce să fac, doamnă Lidia, lepăd casa şi fug?”
“Dar omul cela, o întreb eu, n-are copii, n-are părinţi?”.
“O fi având, zice Varvara, dar nu vrea să se întoarcă în sat, că-i este ruşine. Copiii lui sunt însuraţi de-acum şi cât timp a făcut el puşcărie, nici unul dintre ei nu s-a dus să-l vadă.”
Eu îi spun atunci: “Linişteşte-te, femeie dragă, că nimeni n-o să te pună să trăieşti cu de-a sila cu un bărbat dacă nu doreşti. Bine, vor veni la casa matale, va sta o zi-două şi dacă vezi că-i neom, îl alungi şi gata. Vei avea probleme, vino la mine şi am să te ajut”.

Varvara vine din nou la redacţie

Şi iată că la un an de zile vine din nou Varvara la mine. Când am văzut-o că intră pe uşă, zic, stai dragă, că a dat sărmana de belea. Ea senină, liniştită îmi mulţumeşte pentru sfatul bun, dar eu tot nu înţeleg pentru ce. Zic, lămureşte-mă.
“Păi, nu dumneata mi-ai zis atunci să-l primesc pe Colea şi să văd ce om este. Apoi am venit, zice ea, să vă spun că ne-am cununat duminica trecută şi iată de jumătate de an de când e la mine, parcă m-am născut a doua oară”.
“Mata ai fost la mine un an în urmă, dar la dumneata el e doar de jumătate de an. Cum s-a întâmplat?”.
“Păi, când a ieşit din puşcărie, a venit cu feciorul meu Petrică, a stat vreo două zile şi apoi i-am spus băiatului să-i spună să plece, pentru că tare-mi părea fioros şi negricios la faţă, că mai nu dormeam nopţile de frică. A plecat el atunci în sat, s-a angajat la lucru, trăia la părinţii lui şi iată că la vreo două luni apare iar, dar chitit, aranjat şi avea o faţă atât de senină, glumea întruna, că de amu, cum să vă spun, parcă îmi părea rău că l-am alungat atunci. Mă tot dădeam pe lângă dânsul şi cu mâncărică, şi cu un păhăruţ, şi-l îndemnam din tot sufletul, că până şi fecioru-meu mă privea ciudat şi parcă-i venea a râde. Când să plece, da’ eu îi zic: “Treci şi mata mai des pe aici, Nicolae, simte-te ca acasă, că până te-i însura şi ţi-ai găsi nevastă, să ai unde trage”. “Eu mi-am găsit-o, unde face el, dar ea încă nu m-a găsit pe mine”. Şi aşa s-a uitat în ochii mei, că m-a furnicat în spate.”
Şi aici trebuie să vă spun că vizitatoarea mea s-a înroşit ca o fată mare că mai-mai să pufnesc în râs. Şi o întreb ce s-a întâmplat mai departe.

Discuţii dificile

“S-a întâmplat aşa, continuă femeia, că mi-am făcut drum în satul lui. Ştiam de la fecioru-meu că Nicolae e plecat cu marfă într-un oraş departe şi că acasă la dânsul nu sunt decât părinţii. Aşa am aflat de ce şi-a bătut soţia până a omorât-o. Cică pornise să bea şi ducea totul de la gospodărie. Copiii lui învăţau prin oraş şi multe nu ştiau din cele ce se întâmplau acasă. În ziua când a bătut-o de moarte, femeia dăduse pe o damigeană cu vin un poloboc de vreo trei sute de litri. A bătut-o tare, de n-aveai unde pune degetul pe dânsa, era vânătă toată. Şi de disperare a apucat Sofica bărdiţa să dea în Nicolae şi aista a împins-o cu toată puterea şi ea căzu cu capul în muchia prispei cimentate. Acolo a şi rămas. Zece ani i-au dat. Că i-a făcut ceas cu ceas, una la mână, dar că de atunci copiii lui s-au lepădat de părinte e alt lucru, care l-a distrus definitiv.”
Toate acestea Varvara le-a aflat de la părinţii lui Nicolae. Dar nu i-a fost destul. A luat şi le-a scris scrisori copiilor lui, să afle amănunte de la ei, că nu de alta, dar se gândea că părinţii oricum îi vor lua băiatului lor apărarea şi-l văd în altă lumină decât străinii. N-a primit nici un răspuns. Le-a scris a doua oară şi a treia oară până când s-a trezit într-o zi cu fata lui Nicolae în prag.
“Cine eşti mata?”, o întrebase aceasta în loc de bună ziua.
“Sunt o străină, zice Varvara, dar îmi pare mie că avem despre ce vorbi”.
Şi-au ţinut de urât una alteia mai toată ziua aceea, că a rămas fata lui Nicolae să doarmă la dânsa şi s-au despărţit a doua zi ca vechi şi bune cunoscute. Pe semne că fata s-a întâlnit apoi cu frate-său şi ce şi-au spus ei înde ei, unul Dumnezeu ştie, chit că în ziua de Paşti, anul trecut, s-au înţeles înde ei şi au venit după mulţi ani la bunei pe ospeţe şi l-au văzut şi pe taică-său după puşcărie. Iar Varvara a aflat despre treaba asta chiar a treia zi de Paşti, că a venit la dânsa Nicolae şi de acum fără ocolişuri a cerut-o de nevastă.

Intervine primul soţ

Uitasem să vă spun că bărbatul Varvarei trăieşte, este însurat în acelaşi sat. Şi atâta timp cât femeia nu avea pe nimeni şi-şi căuta de copii şi gospodărie el n-o observa, dar imediat ce a început să audă că la Varvara vine un bărbat şi că vrea s-o ia de nevastă, a început şi el a-şi face drum pe acolo, chipurile, să vadă ce mai fac copiii şi dacă n-are nevoie de ceva fosta lui soţie. Vorbea şi de o eventuală întoarcere în familie, la care Varvara i-a zis: “Drumurile noastre s-au despărţit ani în urmă, ai altă femeie şi alţi copii, eu vreau să încep o altă viaţă cu bărbatul acesta, aşa că uită-ne”.
Trăiesc în înţelegere şi asta mă bucură. O aflu chiar de la sătenii Varvarei ori de câte ori se întâmplă să mă viziteze la redacţie.