Iat-o pe Sanda Filat cu chiloţul la vedere! FOTO

Iat-o pe Sanda Filat cu chiloţul la vedere! FOTO

Soţia premierului Vlad Filat şi-a arătat chiloţii albi chiar în momentul marilor poze. Ieri, zeci de oameni au venit la „Poarta Sărutului”, improvizată în Grădina Publică „Ştefan cel Mare” pentru a primi câte un sărut din partea Sandei Filat.

Într-un moment de neatenţie a soţiei premierului, bărbaţii i-au putut admira chiloţelul alb pe care-l purta. Sanda Filat a întârziat la evenimentul caritabil, spunând că a avut un program încărcat. Obosită, soţia premierului nici nu a observat că în clipa în care jurnaliştii îi făceau poze, aceasta le arăta mai mult decât intenţiona.
Precizăm că Sanda Filat a chemat toţi doritorii la un eveniment caritabil pentru a face o donaţie tânărului care suferă o gravă afecţiune cardiacă. Cei prezenţi la eveniment au putut primi câte un sărut din partea soţiei premierului. Banii adunaţi vor fi destinaţi unui transplant de cord pentru tânărul care trăieşte cu „inima în geantă”.

Vizualizări: 20928

36 Comentarii

  • eu
    7 iulie 2011 | Permalink |

    Si ce daca..parca voua nu vi se intimpla..e si ea Om la urma urmei…oricareia dintre noi li se poate intimpla…

  • RG
    7 iulie 2011 | Permalink |

    In goana dupa senzational uitati de normele deontologice!

  • lena
    7 iulie 2011 | Permalink |

    pu RG: serios, nu mai spune, asa crezi tu, se vede ca nu esti jurnalist ori daca da – esti unul care-si face meseria prost

  • gheorghe
    7 iulie 2011 | Permalink |

    Dapoi ce trebuiea sa se vada? Jurnalistele si jurnalistii n-au chiloti sau CE.
    Asta nu e sensatie ci e lipsa jurnalistilor de cultura elimentara. V-ati bagat si sub fusta!

  • roman
    7 iulie 2011 | Permalink |

    ba fratilor, tare m-ai sunteti inapoiati, aici la noi în România, presa bubuie cu astfel de materiale. tare trebuie sa le fie greu jurnalistilor de peste Prut sa-si faca meseria. pacat

  • Ella
    7 iulie 2011 | Permalink |

    Mare treaba nu se vede.
    Si mai sunt convinsa ca nu au stat bărbaţii ca la parada sa-i admire chiloţelul alb deoarece pare a fi un moment prins doar de blitzul aparatului foto.
    Sunteti niste nesimtiti astia de la Apropo, or ati facut stagierea la Cancan si acuma va dati mari “profesionisti” si denigrati persoanele publice????
    Cititorilor displac asa subietcte!!!!

  • petru
    7 iulie 2011 | Permalink |

    eu de mult am vrut sa vad chilotii doamnei Filat pe care o ador la nebunie. apropo, poate data viitoare ne arati si un san? va rog, ea e tare sexy, tare il invidiez pe Filat

  • lena
    7 iulie 2011 | Permalink |

    Si ce mare scofala…..de parca nu se poate intimpla la toti..Imi pare rau,apropo ca din lipsa se stiri ati ajus sa publicati asa ceva!

  • lena
    7 iulie 2011 | Permalink |

    pu Lena: mai, nu inteleg, de ce jurnalistii din Europa pot publica si materiale mai picante, pe cand la noi nu – ca suntem inca in epoca de piatra. mai cititi presa straina, ca uneori ajuta.

  • marina
    7 iulie 2011 | Permalink |

    Desi s-a vazut ca si-a facut PR, apreciez gestul doamnei Filat. Dumitru are mare nevoie de ajutorul nostru al tuturor.Sanatate Dumitru!

  • Nume
    7 iulie 2011 | Permalink |

    Da bine ca exista si la noi jurnalisti necomplexati la minte. Succes voua fetelor!!!

  • Angela
    7 iulie 2011 | Permalink |

    Sunt o cititoare fidela a siteului vostru, fiindca aici gasesc stiri interesante si deosebite. Si eu si mama si tata si sora ne-am saturat de politica politica politica in tara asta, vreeeem si divertisment

  • Nume
    7 iulie 2011 | Permalink |

    Mai roman. te crezi civilizat, intre pedofili si transvestiti. Daca chiar esti din Romania nu crede ca tineretul din Basarabia fiind mai retras, au simpla rusine omeneasca. ei sunt mai sinceri.
    Ceia ce o buna parte din tinerii din Romania nici nu inteleg cuvintul RUSINE, sunt foarte laudarosi, si secred destepti. Proverbul vechi
    PROSTULUI NICI NUI STA BINE DACA NUI SI FUDUL.
    DAR MI SE PARE CA TU AI FOST IN ROMANIA CA SI CAINELE MEU DE LA HLAHTUH

  • VIO
    7 iulie 2011 | Permalink |

    Foarte Sexi Dna Filat, Foarte Sexi !!!!
    O admir din tot sufletul :)
    Pentru ca este o dulcica ;)

  • eeiii
    7 iulie 2011 | Permalink |

    bai, da santeti prosti!!!!!

  • pentru eeiii
    7 iulie 2011 | Permalink |

    Cine sunt prosti? Ai putea specifica?

  • dadu
    7 iulie 2011 | Permalink |

    frumos dna Filat, mai des sa ne aratati, sunteti o bunaciune…. :)

  • ilona
    7 iulie 2011 | Permalink |

    nu cred ca trebuia de facut stire din asa ceva…e banal…Sanda Filat avea pozitia corecta de sezut pe scaun…mie mi se pare ridicol si de prost gust ceea ce ati plasat…

  • lena
    7 iulie 2011 | Permalink |

    pu Ilona: noi publicam informatii pentru toate gusturile, daca nu-ti place stirea data, te invitam sa citesti alte rubrici. multumim ca ne citesti

  • ira
    7 iulie 2011 | Permalink |

    Lenuta draga, nu mai raspunde si tu la toate comentariile, ca ai un statut, mama. Si nu e prima data cand vad.

  • ilona
    7 iulie 2011 | Permalink |

    era alt mesaj initial… venit drept raspuns din partea ta!

  • lena
    7 iulie 2011 | Permalink |

    am vrut sa fiu mai draguta cu tine caci suntem colege

  • 7 iulie 2011 | Permalink |

    Nu cred că a intenționat să vă arate chiloții! Cred că mai degrabă ar fi trebuit să vedeți gestul frumos și umanitar! Tineretul basarabean trebuie să fie exact cum este tot tineretul de pe mapamond : educat și frumos la minte! Vă pup din România!

  • Ana
    7 iulie 2011 | Permalink |

    E trucata poza si se vede de al o posta. E prea perfect triunghiul, care se presupune ca sunt chilotii doamnei. Lena Negru ai itrecut masura cu acest articol. Sanda Filat a venit ieri pentru a-l ajuta pe Dumitru, dar tu ce ai facut pentru a-l ajuta????

  • irina
    7 iulie 2011 | Permalink |

    Cu regret Apropo Magazin devine un ziar de cea mai joasă calitate un ziar de bulevard. şi asta în mare parte se datorează L.N.

  • horia
    8 iulie 2011 | Permalink |

    chiar nu inteleg ce va deranjeaza pe voi la acest articol si de ce va agatati de ziarul apropo si de L.N. sunt abonata a acestui ziar de 3 ani si-l citesc cu mare drag, iar siteul este foarte bun. lasati jurnalistii sa-si faca meseria iar daca coi sunteti invidiosi si ranchiunosi ca doar asa pot fi moldovenii, nu aveti de cat sa comentati. bravo apropo, va iubesc

  • Nume
    8 iulie 2011 | Permalink |

    gestul doamnei Filat e mult mai presus decit acel chilot

  • svetlana
    8 iulie 2011 | Permalink |

    La o simpla cautare in dictionarul explicativ, tabloidul reprezinta o publicatie “Cu formatul de dimensiuni reduse faţă de cel obişnuit. – Din engl. tabloid, fr. tabloide.”. Facand o scurta incursiune in istoria tabloidului, am aflat ca atunci cand a luat nastere, in Londra, termenul de tabloid a fost folosit in 1880 pentru numele unui medicament (de catre compania Burroughs Wellcome & Co.), apoi la definirea generalista a obiectelor mici, usor de manevrat si ulterior in 1918, conceptul a fost preluat si de presa, “tabloid journalism”, reprezentand formatul de 430 mm × 280 mm. Alfred Harmsworth (1865–1922), un mare publicist de origine britanica, este considerat ca fiind cel ce a dat startul acestei industrii. Acesta vindea povestile sale unor oameni obisnuiti, pentru doar cinci penny iar prin intermediul ziarului sau influenta si opinia publica, in stransa legatura cu lumea politica. Tabloidul New York Post (630.000 de exemplare vândute zilnic), care practică, din 1976, de când a fost achiziţionat de magnatul Rupert Murdoch, stilul senzaţionalist britanic. Cele mai bine vândute ziare din Rominia si din intreaga lume de exemplu sunt ziarele de scandal. Libertatea (primul în topul tirajelor), Click, Cancan, Revista Vip, ”se mănâncă pe pâine”, într-un limbaj mai degajat. Cititorii de astfel de presă sunt interesați de crime, scandaluri cu droguri, sex, tărăboi, intrigi, amănunte picante din viața intimă a diferitelor persoane publice, ba chiar din popor, dar si multe altele.

    P.S. Jurnalistii adevarati profesionisti ar trebui de fapt sa inteleaga ce a fost publicat mentionez in Tabloidul Apropo. Cu parere de rau asa ceva nu se critica si asta am invatato inca in facultate. Rusine pentru acei Jurnalisti care au sarit cu gura si sau dat cu parerea. Bravo celor care stiu sa faca cu adevarat un tabloid.

  • www
    8 iulie 2011 | Permalink |

    dezgustatoare stire,mi-e rusine sa citesc asa ceva , ati ajuns sa va bagati si sub fusta primei doamne.Gazata de bulevard !

  • Nume
    8 iulie 2011 | Permalink |

    ooooo, dar de unde i-a cumparat si cit costa ….nu stiti cumva,ca vreau si eu de-aestea -))))

  • Alex
    8 iulie 2011 | Permalink |

    apropo esti cea mai mare mizerie de ziar de pe piata media din R.M. LN, inainte de a fi jurnalist, trebuie sa fii om, tu ai pierdut omenia fatuca. Scria un JURNALIST ca trebuie sa te duci sa vinzi chiloti la piata, nu sa cauti in chilotii d-nei Sanda Filat. E cel mai bun sfat care ti-l poate da cineva

  • pu Alex
    8 iulie 2011 | Permalink |

    si nu inteleg, daca tu zici ca apropo este o mare mizerie, de ce mai citesti ce scrie. off, tare le este greu jurnalistilor nostri sa-si faca meseria, mai ales tabloidului apropo.

  • Coco chanel
    8 iulie 2011 | Permalink |

    hahah,
    dragilor daca tot vreti sa deveniti o cancaniada de prost gust in ale stirilor, macar folositi slove potrivite. Mult mai potrivit un cuvant de genul ”slip” decat chiloţ, parca ar vorbi bunica de la tara:))

  • Angela
    9 iulie 2011 | Permalink |

    Apropo, scrieti lucruri mai serioase si nu umblati cu glume care se fac in clasa I. nu mai aveti ce scrie si cautati nod in papura.Mai bine ati incerca sa faceti un asa gest frumos,nu sa cautati chilotii.nerusinatilor!

  • ana
    10 iulie 2011 | Permalink |

    Da dragilor, ati desenat singuri acel triunghi!!!cica se vad chilotii………….da chiar sunteti penibili cu aceasta stire de senzatie!!!!mama mama ce stire…………………acolo chiar nu se vede nimic

  • Leona
    11 iulie 2011 | Permalink |

    Coco chanel….dar mie îmi place mai mult cum sună chiloţi.

    ––
    Şi, poza e reuşită, Dna Filat e foarte sexy şi stilată!

Comentează