Aş fi vrut să vă vorbesc astăzi despre divorţuri şi consecinţele lor. Îmi dau seama că e o temă delicată şi unui om absolut străin, cum sunt eu, îi vine cu atât mai greu să mediteze în jurul unei căsnicii nefericite, nereuşite, din moment ce nu cunosc motivele adevărate care au dus la destrămarea ei.

Dar o fac pentru că la mijloc sunt copiii şi întotdeauna le voi ţine parte, oricare ar fi motivele.

Nouă ani

Atunci când Iuliana s-a prezentat la redacţie, cu fetiţa ei de nouă ani, cu fotografia băiatului care a împlinit deja 18 ani – ambii copii talentaţi, cântă la diverse instrumente muzicale -, simţeam în vocea ei, în felul cum vorbea, cum îşi alegea cuvintele, cât e de mândră şi de fericită că-i are şi că sunt atât de reuşiţi, în pofida faptului că i-a crescut singură! Curioasă am fost să aflu de ce singură! Unde le este tatăl? Spre surprinderea mea, aflu că, cu două zile înainte de a i se naşte fetiţa, el a părăsit-o pentru alta. Şi iată că, din ziua în care i s-a născut fetiţa, au trecut nouă ani.

Măcinat de ură

Nouă ani, în care el nu a venit s-o vadă măcar o dată. Nu s-a interesat să afle cum arată acest copil al lui. Mi-a spus maică-sa, pe când avea fetiţa câţiva anişori, a dus-o la serviciu la taică-său s-o arate şi să i-o arate, să ştie şi ea, fetiţa, că are un tată, că e în viaţă, că locuieşte în acelaşi oraş cu dânsa şi, dacă doamne fereşte se întâmplă să se întâlnească cu el pe stradă, să-l recunoască şi să-i dea cu bună ziua, ca un copil ce-i este. Dar n-a voit tatăl să-şi ia copilul în braţe şi nici să vorbească cu acest suflet nevinovat. În fond, ce vină poartă copilul că părinţii nu s-au înţeles? De ce ura asta, care nu se mai potoleşte cu anii, să treacă asupra celor care vor să aibă şi mamă, şi tată? Că le plăteşte pensie alimentară, o face fiind impus de lege. Dar mai este şi o lege a omeniei, pe care n-o poţi neglija, dacă ai cât de cât suflet în tine. Că acest om e măcinat de ură şi răzbunare, mai vorbeşte un caz.

Scandal cu pensia alimentară

În ziua când fiul dumisale ajunge la vârsta de 18 ani, tatăl îi trimite o carte poştală cu felicitări şi urări de bine, pentru ca mai apoi la contabilitate să se certe pentru câţiva lei care întreceau suma pensiei alimentare pentru acest copil ajuns la maturitate. Până şi contabila, femeie în vârstă, cu experienţă de viaţă, i-a spus cu năduf: “ce faci, omule, atâta tămbălău pentru câţiva lei, doar fiul e al dumitale, nu-i dai unui străin, şi apoi are şi 18 ani, vârstă la care ar fi trebuit să-i fii alături”!
N-aş vrea să reproduc aici insultele şi reproşurile acestui tată. Copiii învaţă, se zice, bunătatea de la natură, iar răutatea de la oameni. Faptele bune ale tatălui sunt pornirile bune ale fiilor. Cel puţin asta ar trebui să te îndemne să faci fapte bune. Un proverb scandinav mai zice că “un copil fără tată e pe jumătate orfan, un copil fără mamă e orfan pe de-a-ntregul.”

Cu dragostea nu te joci!

Când au divorţat soţii Lazăr, au hotărât să împartă copiii – doi să-i ia el la întreţinere, doi să-i ia Maria, fosta soţie. Fiecare dintre ei şi-a format noi familii. Maria s-a măritat cu un bărbat divorţat. Desigur că n-a fost cea mai reuşită căsnicie, pentru că Gheorghe avea patima paharului, dar copiilor nu le făcea rău. Şi în gospodărie îl ducea mintea şi capul să le pună pe toate în ordine şi asta, posibil, i-a ţinut alături. Dar Ion a nimerit-o ceva mai prost. Şi-a luat fată mare, hazlie, petrecăreaţă, cu mult mai tânără decât dânsul, că, mă rog, cu dragostea nu te joci.

Înapoi la prima soţie

Chiar din primul an şi-a dat seama că nu merge căsnicia lor. De ce? Păi copiii lui îi enervau mereu soţia. Ba că nu o ascultă, ba că-s leneşi. Ori de câte ori Ion îi face observaţie că umblă fetiţele murdare, nevasta i-o întorcea cu răutate: “n-ai decât să le speli, că-s ale tale”. Vorba aceea – când ai mamă vitregă, tatăl se schimbă, şi el e tată vitreg.
În această familie se ajunsese în situaţia că tatăl nu ştia cum să-şi păstreze soţia, pe care o iubea la nebunie, şi cum să scape de copiii care erau motivul cel mai mare de ceartă. Întâi a vorbit cu părinţii lui de la ţară, poate că se apucă ei să-i crească, el plătindu-le întreţinerea. Aceştia au refuzat. Şi atunci, cu inima în dinţi, s-a dus la prima soţie cu rugămintea să-i primească ea.

Cu toată fiinţa

Avea şi ea îndoieli, că dacă îi aduce acasă, o părăseşte Gheorghe, dar inima de mamă, inimă rămâne. “Ce-i ajunge mamei până la inimă, tatei îi ajunge doar până la genunchi.”
Şi-a zis că “dacă mă vrea pe mine, o să-mi îndrăgească şi copiii.” Nu zic că a fost uşor, deşi nu-i spuneau lui Gheorghe tată, din cuvânt nu-i ieşeau şi-l ajutau în toate. Mai era şi femeia cu înţelepciunea ei, care imediat ce simţea că se aprind scântei, venea între ei molcomă şi paşnică, aplanându-le pe toate, cum numai o mamă iubitoare o poate face. Nu în zadar se spune că inima de mamă este minunea iubirii. Un copil pentru o mamă e o stare psihică şi fiziologică, care trece prin trei etape: în corp – e o greutate, la naştere – o durere, mari fiind copiii – o grijă permanentă. Poate de aceea, mă gândesc eu, femeia se leagă de pruncul ei cu toată fiinţa.

Consecinţe

Ziceam că diverse sunt consecinţele unui divorţ.
Mariana Bârsan, rămânând singură cu copilul, pur şi simplu l-a părăsit. L-a dat într-o familie fără copii fiindcă, spunea ea, vrea să-şi aranjeze viaţa. Şi un copil te leagă de mâini şi de picioare.
Elizaveta Bortă din Ialoveni a făcut-o şi mai şi – a lăsat copilul de numai doi anişori într-un tren de cursă lungă şi a dispărut de nu i se mai ştie urma nici azi.
Iată ce înseamnă o căsnicie destrămată, fie ea şi nereuşită. Întotdeauna şi în cele mai dese cazuri, copiii sunt cei care trag ponoasele. Şi mai spuneam că sunt şi voi fi întotdeauna de partea copiilor. Îl voi trage pe tată de guler, dacă voi avea posibilitatea, să-l întorc cu faţa spre copil, voi trage o femeie de fustă, dacă voi observa că-l neglijează şi nu-şi face datoria de mamă.
Şi sper pentru atâta lucru să nu mă condamnaţi.