Următorul ministru al Culturii va fi Ion Ionașcu!

Următorul ministru al Culturii va fi Ion Ionașcu!

Ion Ionașcu are un palmares artistic impresionant. Fost actor într-un teatru popular din Sărata Vânătă, acum este membru într-un partid cu șanse mari de a accede în parlament. Voi vota pentru acest partid, fiindcă țin mult la oamenii de creație.
Domnul Ionașcu are 5 copii: 2 feciori lucrează hamali în aeroportul Domodedovo din Moscova. De mici copii au iubit avioanele și iată că visul lor s-a împlinit!
Fiica cea mai mare, Larisa, s-a realizat în viață: frecventează Opera din Viena! A reușit, pe când umbla la școala primară, să ia câteva lecții de pian și acum îngrijește de o (babă) fostă cântăreață de operă, care nu mai cântă, fiindcă are 97 de ani, dar, din când în când, merge la Operă să se aerisească. Evident, Larisa o conduce, îi alină bătrânețile, o spală pe ea și hainele ei, răscolind amintirile… Băiatul mijlociu al viitorului ministru cântă la trompetă, dar și la trombon, a fost un suflător extraordinar, deoarece a studiat la școala muzicală din centru raional.

Șansele cresc văzând cu ochii
După ce viitorul parlament va vota pentru candidatura lui Ion Ionașcu la postul de ministru al Culturii, copiii funcționarului vor reveni, într-un sfârșit, acasă. Cei de la avioane vor fi responsabili de muzica sacră, deoarece acest gen muzical are multe în comun cu zborul unui avion. Fiica, evident, va fi numită director general al Teatrului de Operă și Balet şi, prin cumul, șefă a Sălii cu Orgă. Vasilică cel mijlociu, va conduce Orchestra Lăutarii, fiindcă maestru Botgros are prea multe concerte prin România și cei de-acolo îi organizează zilele de naștere direct în platourile de filmare ale televiziunilor românești. Moldova, la moment, are nevoie de lăutari care să nu fie atât de solicitați și să stea mai mult pe-acasă, să bea și să cânte pe la hramuri. Peste toți aceștia, șef va fi Vasilică, fiul cel mijlociu al ministrului!

Lumea de cultură și artă îl va susține univoc
După cele scrise mai sus, n-am dubii că majoritatea celor din domeniu creaţiei îl va susține pe Ion Ionașcu la funcția de Ministru al Culturii din Republica Moldova! Sus cu el!
Între timp, au apărut și alte propuneri: Ion Suruceanu, la o întrunire recentă a interpreților vocaliști a propus ca viitorul ministru al Culturii să fie ales din rândul candidaturilor propuse de breasla culturală. “Astfel, ar fi bine dacă oamenii de artă liberi, precum și uniunile de creație, s-ar întruni într-o sală încăpătoare, gen Palatul Național, ar delibera, ar vota și ar propune 3 candidaturi la postul de ministru, din rândul cărora Parlamentul să-și aleagă pe cine-i convine”. Și plus, și minus ar fi în ecuația dată. De ce? Pentru că în așa mod ar putea proceda și învățătorii. Apoi medicii și economiștii… Logica e simplă: decât incompetentul vostru, mai bine (in)competentul nostru! Tot îi înainte, nu? Morala propunerii maestrului mai rezidă și în faptul că astfel cei care se grăbesc la guvernat țara și-ar da seama, că listele lor, de fapt, sunt listele lor. Iar lumea simplă vrea oameni de încredere, profesioniști! Și profesioniști nu în ale “cântatului la trubă”, ci specialiști în administrarea publică a domeniului cultural al statului. Cunoașteți mulți din ăştia?
Eu cunosc unu, da-i din alt domeniu: Iurie Leancă. Cât a făcut acesta într-un an, statul Republica Moldova n-a făcut în 19! Și Alexandru Tănase a făcut bine. Așa aș vrea să mai laud vreun ministru, în special pe cel al Culturii, da n-am pentru ce…

Se caută un nou ministru al Culturii! Nu fiți indiferenți, propuneți candidaturi! Deocamdată îl avem doae pe Ion Ionașcu…

vizualizări: 223

Comentează