Acest Klimenco parc-ar bea viagra. Pe bune! Aveam și eu câteva ore libere și-am vrut să mă uit la vreun concert ori la vreun film bun, n-a fost să fie: Moldova 1 – dezbateri, 2 Plus – dezbateri, ProTV și Prime – la fel. Dacă vreți să știți, nu mă prea interesează politica, stimați difuzori TV! Chiar dacă prietenii îmi spun, că suntem dependenți de ea, oricum, mă captează doar cultura politică și politica culturală, cam atât! Știu, spre exemplu, că Marian Lupu a făcut, mai an, publicitate unei perechi de ochelari, iar anu ăsta promovează un costum clasic cu o mărime mai mare. Habar n-am ce-o fi la mijloc, probabil are Dumisale un plan oarecare și a luat costumul cu avans, asemenea elevilor din clasa I.

Mă doare
Acest Klimenco mai c-a bătut-o pe Lorena Bogza, noroc că fata și-a dat parola și-a spus că, totuși, cunoaște limba rusă. Îi seamăn bunelului și nu m-am enervat, văzând scena dată. Am mai zvârcolit eu telecomanda dintr-o mână-n alta, apăsând butoanele – ăsta mi-a fost și filmul și concertul. Era în seara de 31 august 2010 și cineva telepatic continua să mă preseze psihologic, ideologic și lingvistic. Cu toate că sus-numitul politician afirma că este oficial în politică doar al 9-lea an, pare-mi-se ca în afara de „anii oficiali” încă vreo 10 ani a fost neoficial, deoarece presiunea dată o simt cam de-atunci.
Am senzația că cutia craniului este deschisă, iar cineva a luat o mână cu nisip, a presărat-o pe creieri și mi-i freacă încetișor, cu mânuța, de parcă eu n-aș simți nimic, da mie tare mi-i neplăcut. Chiar mă doare. Ferice de cei nesimțiți, n-au treabă cu creierul în ziua de 31 august.
Regretabil este faptul că şi cei care promovează identitatea națională românească au căzut în extreme, au un discurs agresiv, adesea rupt de realitate, s-au supărat și pe stânga și pe dreapta, în final: n-au nici priză nici credibilitate. O opțiune, care tebuie să fie prioritară în politica statului este glăsuită de personalități etichetate drept extremiste. Ceva nu-i în regulă cu cultura politică. Nu pare-a fi lucru bun când unul îi provoacă dureri altuia, frecâdu-l cu nisip.

Totuși, care-i sensul vieții?
Am ajuns să trăim timpurile când un cetățean al RM, de etnie rom, dă exemplu de cultură politică în cadrul dezbaterilor televizate. Știam eu, că am ceva țigănesc în mine, nu în zadar mai marii pe cultura țării mi-au făcut deja complimente etnice. A doua oară în viață mă mândream că sunt țigan. Ei, dar ulcioru, după cum bine știm, nu merge de multe ori la apă, se maişi sparge uneori…, te pomenești cu adevăru-n față și: din țigan ajung român! Chiar nu știu. Nici n-am reușit să savurez plăcerea de-a fi moldovean și… poftim! Îmi vine greu să dezleg această dilemă “cu plăcerea și cu frecatul”. Parc-aș vrea și eu să primesc plăcere de la viață, dar atâta timp cât cinevă mă freacă cu nisip pe creieri, plăcerea-i doar durere. Poate să m-apuc să frec și eu pe cineva?…
Cică în constituția Statelor Unite ale Americii este stipulat că omul are dreptul la fericire, adică la plăcere. Acum, mă gândesc eu, în condițiile Republicii Moldova, pentru a primi plăcere și pentru a fi fericit, trebuie neapărat să freci pe cineva?
Chiar ăsta ar fi sensul vieții unor politicieni?