Serafim Urecheanu nu are rude la Piaţa Centrală

Serafim Urecheanu nu are rude la Piaţa Centrală

Fostul primar general al capitalei, Serafim Urecheanu, liderul partidului Alianţa „Moldova Noastră”, respinge declaraţiile precum că ar avea un verişor la Chişinău, implicat în afaceri la Piaţa Centrală.

Serafim Urecheanu vine cu această declaraţie după ce oamenii care vând răsade pe str. Armenească, la poarta Pieţii Centrale, i-au spus actualului primar general, Dorin Chirtoacă, luni, 9 iunie, că plătesc câte 50 de lei unui om de afaceri, care, potrivit lor, ar fi văr cu Serafim Urecheanu.

„Cu mare regret nu am niciun văr la Chişinău, am doi, dar sunt la Larga, raionul Briceni. Idee nu am ce se întâmplă cu întreprinderile şi patronii acelora din Piaţa Centrală, cui plătesc aceşti oameni. Nu am şi nici nu am avut nimic la Piaţa Centrală”, a declarat Urecheanu.

S.O.

foto: europalibera.org

vizualizări: 203

Comentează