O cheamă Maria Mocanu, s-a născut în satul Vărzăreştii Noi, r. Călăraşi, şi e scriitoare în Spania, ţară în care locuieşte de nouă ani. Cele trei cărţi pe care le-a scos din 2011 până acum şi altele două care urmează să vadă lumina tiparului în viitorul apropiat sunt semnate cu pseudonimul Mona Camuari, o anagramă a numelui său. Deşi spune că acum meseria ei de bază e cea de mamă – basarabeanca are doi copii, iar din activitatea scriitoricească îşi câştigă deocamdată doar bucata de pâine, nu pâinea întreagă, ea are planuri de viitor îndrăzneţe. Despre acestea, dar şi despre femeia şi mama Maria Mocanu, aflaţi în cele ce urmează.

V-am obişnuit să vă povestim în fiecare număr al JURNALULUI de Chişinău istorii de succes scrise de basarabeni pe pământul altor state şi, de cele mai multe ori, în alte limbi ale lumii decât româna. Cum e cea a Mariei Mocanu, alias Mona Camuari, scriitoare de limbă spaniolă, originară din Vărzăreştii Noi, r. Călăraşi.

„Am fost un copil visător. Tare visător”

S-a născut în 1981, într-o familie simplă. Părinţii ei, deşi preocupați mai degrabă să aibă de-ale gurii pentru copiii lor decât să citească, erau destul de înțelepți pentru a-i îndemna pe cei mici să învețe bine, ca să aibă o viață mai bună decât era a lor.
„Îmi amintesc și azi cum mă dojenea tata pentru că stăteam doar cu nasu-n carte şi nu ieșeam din casă; îmi zicea ca o să mor fată bătrână. Iar mama mă alina: ‘Cine-i al tău, dragul mamei, o să te găsească și în casă’. Și gândul îmi zbura la Assol din „Pânze Purpurii” a lui Alexander Grin… Am fost un copil visător. Tare visător.
Lectura era puntea mea spre alte lumi, lumi în care totul era posibil și unde, indiferent de condiții, puteam fi oricine doream. Iar scrisul e felul în care înțelegeam toate acele trăiri”, ne spune basarabeanca.
După absolvirea școlii din sat, Maria Mocanu a devenit bursieră a Universității Libere Internaționale din Moldova, Facultatea de Litere, specializându-se în translare şi traducere în şi din limbile engleză şi spaniolă, iar mai târziu a făcut şi un masterat în cadrul aceleiași instituții de învățământ superior. A lucrat în calitate de translatoare, a oferit meditaţii la spaniolă și îşi dorea să devină lector universitar, dar a trebuit să renunţe la visele ei atunci când a înţeles că nu va putea supravieţui din salariul de cadru didactic.

„Din Moldova m-am dus, ca mulţi alții, în căutarea unei vieți mai bune. Am plecat întâi în Italia, țară în care se afla pe atunci mama, iar în cele opt luni cât am stat acolo am fost întâi babysitter, apoi am îngrijit de o bătrânică simpatică de la care am învățat o mulțime de lucruri. Apoi l-am cunoscut pe viitorul meu soț, Jose Antonio, care m-a furat din Italia, m-a dus în Spania şi nu mi-a mai dat drumul să plec de lângă el”, ne spune Maria, care de nouă ani locuiește în provincia Alicante, pe litoralul Mediteranei.

Primii ani în Spania nu i-au părut grei deloc, deoarece, consideră ea, orice lucru îi pare omului mai uşor când se simte iubit. Unde mai pui că atunci când a ajuns acolo ştia deja limba ţării, ba chiar soțul îi spune adesea că ea o vorbeşte mai bine decât majoritatea conaţionalilor lui. „Exagerează, desigur”, afirmă femeia cu modestie, deşi recunoaşte că acum, după nouă ani de când locuieşte în Spania, îşi dă seama uneori că gândeşte în spaniolă.

Cărţile ei, mai mult decât romane de dragoste

După cum vă spuneam mai sus, Maria Mocanu e scriitoare de limbă spaniolă, dar primele sale încercări literare datează de acum două decenii, când încă era elevă. Pe atunci îşi așternea poveștile în caiete școlărești, iar primii săi cititori au fost chiar colegii de clasă. Astăzi basarabeanca are trei cărţi publicate şi altele două care urmează să vadă lumina tiparului în viitorul apropiat.
Ne spune că romanele pe care le scrie sunt de dragoste, dar nu numai. Căci ele sunt și despre viață, despre trăiri, despre cum uneori ne trădam idealurile pentru a le fi pe plac altora, despre capsula imaginară în care ne închidem când vrem să ne simțim în siguranță. Nu lucrează cu vreo editură, pentru că, pe de o parte, nu are nevoie de serviciile acestora, iar pe de alta – evită eventualele probleme legate de cesiunea drepturilor de autor pe cărţile publicate.

„Unicul contract cu o editură de aici l-am semnat atunci când am publicat două istorioare într-o antologie, acestea fuseseră selectate în urma unui concurs. În rest, prefer să lucrez singură: eu scriu, eu editez, eu fac corectura, eu aleg designul copertei, eu machetez. Iar cititorul? În mileniul trei el e la un click distanţă”, afirmă ea.
Cele trei romane ale sale sunt „Lo que un día fue amor” (Ce-a fost dragoste cândva), apărut în 2011, „Cisne: Alas Rotas, Tinieblas” (Aripi de lebădă frânte), publicat în 2013, şi „Amores al viento” (Iubiri în vânt), tipărit în 2015. Cărţile se vând foarte bine şi Maria consideră că ar putea trăi din scris, cu condiţia să-şi dedice timpul doar acestui proiect al său. Dar deocamdată are alte priorități.
„Profesia mea de acum e cea de mămică – alegerea îmi aparţine. Copiii mei sunt încă mici și nu-mi pare logic să lucrez ca să plătesc pe cineva care să stea cu ei. E absurd! Pentru mine, educaţia lor e mult prea importantă ca s-o las pe seama altcuiva – așa văd eu lucrurile. Să zicem că atâta timp cât scrisul e mai mult un hobby decât o sursă de venit, îmi câștig bucata de pâine, nu pâinea întreagă”, ne spune Maria Mocanu, zâmbind.

Pe lângă ocupaţiile sale zilnice şi lucrul la cele două noi romane care sunt pe terminate, vărzăreşteanca mai are un proiect: „Ochesc noi pieţe. Acum traduc în engleză cartea apărută în 2015, am de gând s-o lansez în SUA iniţial în format digital, pe urmă se va vedea. Vreau o traducere de calitate, iar asta poate dura ani la rând”, ne spune literata, adăugând că a început să traducă un roman de-al său şi în română.

„Aş fi preferat să nu ştiu ce se petrece în Moldova…”

Ştie că în Moldova o aşteaptă o mână de oameni dragi: fratele, cumnata, trei dulceţe de nepoţei şi câţiva prieteni buni pe care nu a mai fost demult să-i vadă.
„E frumos să treci pe-acasă. Necesar, uneori. Dar când vezi atâta asuprire socială și atâta corupţie, îţi piere pofta de vizite. Mare păcat…
Nu uit de unde vin, iar asta cred că e relația cea mai frumoasă pe care o poate avea cineva cu Patria. Merg la vot şi ştiu tot ce se petrece în Republica Moldova, deși uneori aș fi preferat să nu ştiu, atât de trist e tot ce se întâmplă acolo.
Ceea ce numesc eu ‘acasă’ se poartă în inimă, iar numele pământului pe care îl ai sub picioare chiar nu contează. La urma urmei, e doar pământ”, ne-a mai spus Maria Mocanu.

Nina TOFAN

Foto: arhiva personală a Mariei Mocanu