Povestea campioanei Alexandra Mîrca, arcaşa ce trimite săgeata drept la ţintă // FOTO

Povestea campioanei Alexandra Mîrca, arcaşa ce trimite săgeata drept la ţintă // FOTO

Alexandra Mîrca este campioană en-titre a Republicii Moldova la tir cu arcul. Până acum, arcaşa, în vârstă de 23 de ani, a participat la sute de competiții naţionale şi internaționale, cea mai importantă dintre acestea fiind, de departe, Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, în 2016. Într-un interviu pentru JURNAL de Chişinău, Alexandra ne-a vorbit despre sportul pe care îl practică, despre carieră, dar şi despre nunta ei cu Simion Popov, antrenor de tir.

Alexandra Mîrca s-a născut la Chişinău şi are 23 de ani, ultimii nouă dintre aceştia dedicându-i sportului preferat – tirul cu arcul. Este dublă campioană a R. Moldova și campioană a Europei, iar în afară de aceste titluri importante are premii şi medalii obţinute la diferite concursuri prestigioase desfășurate în întreaga lume.

Arcaşă din 2008

13962944_1074341369278730_328975352457394572_o

„Am luat arcul în mână pentru prima dată în vara lui 2008. În acea perioadă tocmai renunțasem la dansul sportiv şi, pentru că nu puteam să stau acasă pur şi simplu, mi-am găsit această ocupaţie. Despre tirul cu arcul ştiam demult, căci câteva cunoştinţe de-ale mele practicau acest gen de sport la nivel profesionist. Mi-a fost de ajuns un singur antrenament ca să-mi dau seama că asta vreau să fac pe viitor – tir cu arcul”, ne spune Alexandra Mîrca, sportiva graţie căreia anul trecut, după o pauză de 20 de ani, R.Moldova a participat la proba feminină de tir cu arcul la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro (Brazilia).

Pentru necunoscători, acest gen de sport ar putea părea nesolicitant, dar nu e nici pe departe aşa, căci pentru a nimeri drept la ţintă, un arcaş trebuie să aibă inteligenţă, capacitate de concentrare a atenţiei, tenacitate, echilibru emoţional, dar şi o condiţie fizică de invidiat. În ceea ce o priveşte pe Alexandra Mîrca, ea are o putere de tragere de 18 kilograme – e ca şi cum ar ridica un vas de 18 kilograme… pe orizontală.

„După părerea mea, pentru ca săgeata să nimerească ţinta, arcaşul trebuie să dea dovadă de echilibru emoţional, calitate pe care eu o am din copilărie, pentru că sunt o persoană calmă şi cumpătată. În al doilea rând, el trebuie să fie sigur de mişcările lui – aici mi-e mai dificil, căci trebuie să-mi insuflu de fiecare dată că pot şi că voi reuşi. Iar în al treilea rând, arcaşul trebuie să fie perseverent, căci acesta este un sport monoton, iar la un element se munceşte ore în şir”, afirmă sportiva.

Victorii alături de colegul Dan Olaru

13344554_1085115558228879_4312233914263184164_n

Alexandra Mîrca afirmă că, din totalul de medalii pe care le-a cucerit până în prezent, ultimele patru îi sunt cele mai scumpe. E vorba de titlul de campioană europeană obţinut în 2016, la proba de dublu mixt, în echipă cu Dan Olaru, la Nottingham (Anglia), precum şi aurul pe care cei doi sportivi l-au câștigat binemeritat la European Grand Prix la Sofia (Bulgaria). Iar printre succesele din acest an se numără locul patru la proba de individual la Campionatul Mondial din or. Vittel (Franţa) şi medalia de bronz la Grand Prix-ul de la Bucureşti, proba mixtă, tot în echipă cu Dan Olaru. „Totuşi, faptul că am participat la Jocurile Olimpice de la Rio rămâne a fi cea mai importantă realizare din cariera mea de sportivă”, a ţinut să adauge campioana.
De menţionat că arcaşei noastre nu i-a fost uşor să obţină bilet de participare la Rio. Pentru a se califica la Jocurile Olimpice, Alexandra Mîrca a trebuit să intre în top patru la Cupa Mondială din Antalya şi să obţină cota olimpică. „Acea competiţie a fost grea, pentru că sportivi eram mulţi, iar cote erau doar patru. Unde mai pui că era vară, iar în acest anotimp în Turcia e extrem de cald”, îşi aminteşte discipola antrenoarei Irina Cecanova.

bbdcaeecf1b26ee707f9e0d0abc894dc
Alexandra Mîrca are experiența participării la competiţii sportive, de aceea am ţinut s-o intrebăm dacă există prietenie între arcaşii care fac parte din aceeaşi echipă, dar concurează la anumite concursuri. „Da, există, dar numai până începe bătălia pentru locurile de frunte. Din acel moment, există doar concurenţă, iar în timpul competiţiilor atmosfera nu e tocmai prietenoasă. Desigur, când trebuie, ne ajutăm unii pe alţii şi ne susţinem reciproc. Trebuie să recunosc că pentru mine întrecerile sportive sunt o povară psihologică. Cât priveşte Jocurile Olimpice, acolo mi-a fost şi mai greu – ştiam că toţi moldovenii sunt cu ochii pe mine ca să mă susţină sau dimpotrivă, ca să mă critice, iar în astfel de condiţii e foarte dificil să nu te gândeşti la asta, ci pur şi simplu să arăţi de ce eşti în stare”, recunoaşte tânăra.

Tirul cu arcul – un sport costisitor

13321732_1084159948324440_5544465600783420573_n

Cei care şi-ar dori să practice acest gen de sport ar trebui să ştie că echipamentul necesar costă destul de mult: setul de 12 săgeţi – cam 300 de euro, iar un arc profesionist – de la 500 la 1500 de euro. În afară de asta, arcaşul trebuie să-şi procure şi accesorii, şi ele foarte costisitoare. La început, Alexandra şi le cumpăra singură, puţin câte puţin. Dar acum, pentru că are succese, echipamentul îi este oferit gratuit.
La moment, unicul venit al campioanei îl constituie bursa sportivă acordată de Ministerul Tineretului şi Sportului. „Eu nu lucrez nicăieri, căci îmi ajung puteri şi timp doar pentru antrenamente şi studiile la universitate. Poate că mai târziu, după absolvirea facultăţii, dacă le voi reuşi pe toate, o să-mi caut un loc de muncă. Deocamdată însă, îmi câştig pâinea din sport”, ne spune arcaşa.

S-a căsătorit acum două luni

BeautyPlus_20170428115523_fast

Pe lângă succesele pe care le înregistrează în carieră, sportiva are şi succese pe plan personal, căci acum două luni s-a căsătorit cu Simion Popov, antrenor de tir cu arcul. Când a început povestea lor de dragoste, ea avea 16 ani, iar el – 22.
„Pe atunci eram amândoi în echipa naţională şi mergeam împreună la competiţii. Senia mi-a plăcut de cum l-am văzut: înalt, simpatic, sportiv talentat – ei, cum să nu mă îndrăgostesc de el?”, râde Alexandra Mîrca.
Au început a vorbi de căsătorie încă acum an, iar la început de 2017, de Ziua Îndrăgostiţilor, iubitul i-a pregătit o cină romantică, a cumpărat inelul şi a cerut-o de nevastă. „N-aş spune că propunerea lui m-a luat prin surprindere, dar chiar şi-aşa, a fost frumos”, afirmă tânăra cu sinceritate.
În mare parte, nunta a fost organizată de mama miresei, iar pentru asta Alexandra îi este recunoscătoare.
„Restaurantul l-am ales împreună, din cele vreo 6 sau 8 pe care le aveam în listă. Cât despre ţinutele noastre, rochia mea am găsit-o în a doua zi de căutări, iar costumul lui Simion – și mai uşor, după principiul ‘intrat în magazin, măsurat, cumpărat!’”, îşi aminteşte Alexandra.

olympic.md
De când e femeie măritată, viaţa ei nu s-a schimbat prea mult, iar asta se explică simplu: şi-a cunoscut suficient de bine soţul în cei opt ani de când sunt împreună, au învăţat să se susţină reciproc, iar în capul mesei au pus respectul şi dragostea. Şi dacă în lista priorităţilor ei prevalează şi în continuare sportul, arcaşa observă că acum şi familia devine cel puţin la fel de importantă.
De la nuntă au trecut aproape două luni, dar Alexandra şi Simion încă nu au mers în luna de miere. „Ne-ar plăcea să ne ducem undeva, dar deocamdată nu ne-o putem permite. În afară de asta, dacă ies din ritmul meu obişnuit de viaţă, pe urmă îmi este mai greu să revin la el”, ne-a mai spus Alexandra Mîrca.

N.T.