CEALALTĂ BASARABIE // „Actuala clasă politică manifestă o fobie vădită față de diasporă”

Interviu cu Maria Augustina Hâncu, scriitoare, traducătoare, originară din Berezlogi, Orhei, stabilită în Aix-en-Provence, Franţa

 

– Dragă Maria, când te-ai hotărât să pleci din Moldova? Cu ce dificultăţi de adaptare la spaţiul social, cultural din Franţa te-ai confruntat?

Probabil, ar trebui să spun din capul locului că, dintotdeauna am perceput fenomenul emigrării, oricare ar fi motivul – la studii ori la muncă, ca pe o etapă de formare în parcursul unei persoane. Pornind de la această abordare, încă din anii de adolescență știam că într-o zi voi pleca și eu, îmi doream să cunosc noi orizonturi culturale. La școală, îmi plăcea franceza, citeam în original clasici ai literaturii franceze şi am ales Facultatea de Litere, filologie franceză, în Franța, unde am ajuns de îndată ce am obținut majoratul. Pe lângă sentimentul firesc de redescoperire și de fascinație pe care ți-l oferă un nou spațiu și o nouă lume, liberă, civilizată, cu o veche tradiție democratică, fenomenul adaptării pentru noi, care venim dintr-un stat post-comunist, înseamnă în primul rând un proces amplu de conștientizare a dramei noastre istorice și identitare. Asta poate e partea bună a emigrației românilor basarabeni: te convingi cum se trăiește într-o lume fără cenzură comunistă. Apar întrebări: de unde venim, care ne sunt rădăcinile? De ce la noi e altfel decât aici? Sau cum putem schimba lucrurile? Înțelegem clar că am fost rupți de rădăcinile noastre europene milenare, pe durata deceniilor de comunism, și că e nevoie să depășim dificultățile de adaptare. Cum? Sinceră să fiu, nu știu dacă le putem depăși întru totul. Mereu vom trăi cu ceva care ne face deosebiți și diferiți – experiența noastră unică de imigrant/exilat, mai ales când vii din spațiul basarabean (dublu exil).

– Ai activat în mai multe ţări, inclusiv în calitate de jurnalistă la cotidianul afacerilor europene „Europolitique” din Belgia, ai găsit un loc unde să te simţi mai acasă?

Mă simt acasă oriunde îmi sunt respectate drepturile și libertățile, unde legea e în capul mesei, pentru oricine: președinte de stat sau simplu cetățean. Mă simt acasă în Europa, ca european și eurofil, nutresc un atașament profund față de cultura și civilizația noastră milenară. Paradoxal sau nu, poți fi mai aproape de casă în Franța, dacă ar fi să dau un exemplu, când vezi un afiș pe stradă într-o limbă asemănătoare limbii române, cu alfabet latin, cu acelaşi ritm și muzicalitate sau oricare altă limbă romanică decât cu afișele ruse agresive din Chișinău. Nu spun că soluția este să pleci din Moldova, spun doar că uneori te simți mai străin în propriul tău oraș, în propria ta țară.

– Ai obținut diploma de master în Franța, doctoratul în litere, ai obținut masterul în studii europene. Ce șanse există ca tinerii care și-au făcut studiile peste hotare, asemenea ție, să-și valorifice cunoștințele la baștină?

Am revenit la Chișinău în iunie 2011 după anii de studii făcute în Europa. Am activat mai mulți ani la Ministerul Tineretului și Sportului, apoi o scurtă perioadă la Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”. Totuşi, anul trecut, am decis să revin în Europa, și asta din cauza situației de ansamblu în R. Moldova: sunt necesare reforme radicale, o schimbare din rădăcină în societate și în sistemul de guvernare, oricare ar fi sectorul, judecătoresc sau în educație. Or, din 2009, noi doar am mimat schimbarea. Și-atunci, care-i sensul ca tinerii cu studii în străinătate să revină acasă, dacă acasă li se vor crea tot soiul de piedici, în speranța ca ei să plece de aici? De ce? Pentru ca cei care stau în posturi de conducere să aibă suficient spațiu pentru fărădelegi, fără ca cineva să tragă un semnal de alarmă la comiterea lor. De câte ori mi s-a spus, la Chișinău fiind, când mă revoltam împotriva unor nedreptăți, „Și de ce nu plecați? De ce ați revenit?”. Era oare cazul să mai spun că sunt născută aici și că Moldova îmi va rămâne locul de baștină, oriunde aș locui? O componentă specifică nouă basarabenilor, dramatică, este că odată plecați de acasă, să nu ni se mai dorească revenirea. Nu știu de ce. Probabil emigrarea este percepută drept un fel de trădare, de parcă n-am înțelege că sunt familii care n-au o bucată de pâine și sunt nevoiți să ia calea străiniei pentru a supraviețui. Vast subiect de discuții…

– Faci parte din Societatea scriitorilor din Aix-en-Provence, în ce condiții ai cunoscut-o pe fiica lui Albert Camus?

Societatea scriitorilor din Aix-en-Provence, fondata de scriitoarea franceză, Paule Constant, e mai mult un cenaclu la care participă scriitori din diferite regiuni ale Franţei. Pe Catherina Camus am cunoscut-o la zilele editurii Gallimard din Franța, care și-a celebrat un centenar de activitate în 2011, unde am prezentat o comunicare pe tema operei lui Milan Kundera, autor care își editează cărțile la această prestigioasă editură, asemenea multor altor scriitori de valoare, precum Camus, Proust, Malraux. Ca admiratoare a operei lui Albert Camus, am avut prilejul să discutăm mai multe aspecte din viața scriitorului, am făcut atunci schimb de adrese, pentru a păstra legătura. Francezii citesc mult, sunt printre primele națiuni în lume care citesc cel mai mult. Este firesc, pentru o țară cu o tradiție literară și culturală bine înrădăcinată, de secole.

– Fratele tău, Damian Hâncu, a avut de suferit în urma protestelor din 7 aprilie 2009, în ce măsură a fost influențat de acele evenimente și cu ce se ocupă acum?

Damian și mulți tineri care au participat atunci la proteste au sperat la o lume mai bună, la acea schimbare despre care am vorbit. Tinerilor care au suferit în urma protestelor din 7 aprilie, în primul rând, li s-a luat speranța, asta mi se pare cel mai grav lucru. Ei au sentimentul că au luptat pentru o cauză pierdută. Îmi doresc ca justiția de la Chișinău să facă lumină asupra acelor evenimente, pentru că Damian și familia noastră continuăm să mergem la procesele de judecată intentate împotriva celor care se fac vinovați de abuzurile comise. Constat cu regret că suntem printre puținele victime din 7 aprilie 2009 care continuăm, cu perseverență, procesele de judecată, interminabile și obositoare, care par să se tergiverseze de la un an la altul.

 – Cât de des vii la baștină, ce schimbări ai remarcat?

Revin la baștină pe durata vacanțelor, o dată sau de două ori pe an, și o fac cu plăcere. Schimbările pe care le remarc par să vină mai curând din partea cetățenilor care au emigrat sau emigrează decât din partea guvernării.

 – Ce crezi despre dorința actualei clase politice de a modifica sistemul electoral?

Consider că dacă actuala clasă politică își dorește neapărat schimbarea sistemului electoral, e pentru că se simte oarecum amenințată de votul masiv al diasporei, un vot care înseamnă o voce puternică, capabilă să aducă o transformare în societate, o schimbare istorică menită să smulgă din rădăcini actuala clasă politică, aceeași ieri, azi și (pentru cât timp încă?) aceeași mâine. Actuala clasă politică manifestă o fobie vădită față de diasporă. Dar cred că nici un obstacol nu-i suficient de mare în fața voinței cetățenilor, fie a celor rămași acasă, fie a celor plecați peste hotare. Important este să rămânem mobilizați, pregătiți pentru a ne exercita datoria de cetățeni, dreptul electoral (așa cum am avut prilejul să particip la alegerile prezidențiale din 13 noiembrie 2016 în sudul Franței) sau manifestări pașnice împotriva guvernării, atunci când ne sunt încălcate drepturile.

Ce ar trebui să se schimbe în RM, ca să rămână un loc atractiv în primul rând pentru propriii cetățeni?

Să cultivăm un spirit de solidaritate, între noi toți. Solidaritate civică. Să nu se creeze clivaje între cetățenii plecați și cei rămaşi acasă. Numai unindu-ne forțele putem mișca lucrurile în bine.

– Ai scris un scenariu despre condiția migrantului în străinătate, tu personal ce simți că ai pierdut sau câștigat plecând din RM?

Acum, după mulți ani, văd numai avantaje în acest fenomen de oscilare între două culturi, română și franceză. Dacă ar fi să consider un singur inconvenient, aș numi poate absența, fizică, a cetățenilor, din RM, consecință a fenomenului migratoriu. Deși nu mi se pare în defavoarea noastră. Partea bună este că avem o deschidere în lume, aducem mai multă lumină ferestrelor noastre, întunecate de comunism, din Moldova. Să ne gândim doar cât bine ne-au făcut cântecele interpretate de formația O-Zone, pe toate meridianele lumii. Sau, tot în acest context, un exemplu mai recent: apariția romanului Le royaume de Sasha Kozak (Tărâmul lui Sasha Kozak), la editura franceză Belleville, semnat de romancierul Iulian Ciocan din RM, o carte minunată, pe care am achiziționat-o în una din librăriile din orașul francez unde locuiesc și a cărei apariție mă bucură, căci francezii vor putea cunoaște mai îndeaproape aspecte din istoria RM. Oriunde am fi, dacă ne facem datoria cu responsabilitate și dragoste de neam, suntem acasă.

 Interviu realizat de Svetlana Corobceanu