Detalii noi în cazul parcărilor cu plată // Până când va fi suspendat contractul dintre Primăria Chişinău şi EME Parkleisystem GMBH

Interviu cu șeful Direcției juridice a Primăriei Chișinău, Valeriu Bogdan

Foto: realitatea.md

Drept temei pentru suspendarea contractului de parteneriat public-privat între Primăria Chișinău și EME Parkleisystem GMBH a fost deschiderea dosarului penal și reținerile celor 11 funcționari de către ofițerii Centrului Naţional Anticorupție. Aflaţi din interviul cu juristul primăriei, Valeriu Bogdan, mai multe detalii despre contractul privind parcările cu plată, litigiile primăriei cu agentul economic și cu unele fracțiuni din cadrul Consiliului Municipal Chișinău.

 – Stimate Domnule Valeriu Bogdan, care a fost temeiul privind suspendarea contractului dintre Primăria Chișinău și EME Parkleisystem GMBH?

Contractul prevede expres că poate fi suspendat de către una dintre părți prin notificare în termen de cinci zile de la producerea unui eveniment. Drept temei pentru suspendare a fost deschiderea dosarului penal și toate evenimentele care au avut loc în ultimul timp, inclusiv intervenţia Procuraturii Anticorupție și a Centrului Național Anticorupție (CNA).

– Ați putea să ne prezentați notificarea transmisă prestatorului de servicii privind suspendarea contractului?

Trebuie să verific dacă putem face publică notificarea. Aceasta a fost întocmită la 28 aprilie curent și expediată agentului economic ce îşi are sediul în străinătate. Eu personal m-am ocupat de asta.

– Suspendarea contractului este acceptată și de prestatorul de servicii?

Trebuie să precizez că prezentul contract nu a fost implementat. Noi am notificat cealaltă parte, dar, având în vedere că partenerul privat îşi are sediul într-o țară străină, am expediat pe adresa agentului economic notificarea, în plus, l-am informat pe alte căi. În ce priveşte recepționarea și răspunsul lor, urmează să vedem. Mai mult, i-am sugerat agentului economic să-şi facă publică poziţia faţă de acuzaţiile aduse CNA precum şi faţă de toate evenimentele care s-au produs în ultimul timp.

– Încă nu știți dacă notificarea a ajuns la adresa EME Parkleisystem?

Nu știm dacă a ajuns. Cert este că contractul este suspendat, implementarea este la fel suspendată până la clarificarea situației.

– Pentru ce perioadă a fost suspendat contractul?

L-am suspendat până la examinarea cauzei penale și soluționarea situației. Să vedem care va fi hotărârea. Nu exclud faptul că acest contract va fi reziliat până va fi pronunțată o hotărâre judecătorească. În plus, sunt mai multe litigii în instanțe pe rol din partea primăriei.

– Care sunt obiectul acțiunilor judecătorești intentate de către prestatorul de serviciu, EME Parkleisystem?

Sunt mai multe dosare. Primul dosar este la cererea de chemare în judecată înaintată de fracțiunea PSRM și cineva dintre activiştii civici. Obiectul contractului este anularea contractului și a deciziei. Un alt litigiu a fost demarat la inițiativa agentului economic EME Parkleisystem versus Consiliul Municipal Chişinău privind obligarea acestuia din urmă să aprobe contractul și regulamentul de funcționare a parcărilor. Mai există un litigiu legat de valabilitatea contractului juridic. Şi în acest caz acțiunea este înaintată de agentul economic, EME Parkleisystem.

Download (PDF, 1.5MB)

Această rubrică este realizată cu suportul financiar al Ambasadei Finlandei la București. Responsabilitatea pentru conținutul materialelor publicate aparține autorului și nu reflectă neapărat poziția Ambasadei.

 

Victoria Popa