După ciclon: Filip, Dorin şi Dodon

Premierul face campanie electorală, primarul abia reuşeşte în urma evenimentelor, iar preşedintele cere ajutor Rusiei

Pagubele în urma intemperiilor recente se ridică în Capitală la 70 milioane de lei, Consiliul municipal Chişinău va aloca 20 de milioane, restul banilor vor fi împrumutaţi de la autoritățile publice centrale. Bilanţul este dezolant: peste 10 mii de copaci doborâți, peste 1000 de fire electrice distruse, 250 de automobile afectate, sumedenie de acoperișuri și tavane ale locuințelor, instituțiilor publice grav avariate, doi bărbați au decedat, altul se află în comă. Şi e doar o parte din consecințele de pe urma ciclonului abătut peste Chişinău, centrul şi sudul R. Moldova.

La Călărași au fost afectate de inundații sute de hectare de terenuri și pășuni și zeci de gospodării. Aceeași situație se atestă la Strășeni, Cahul, Comrat, unde sunt inundate zeci de beciuri, subsoluri, curți și fântâni. Potrivit Primăriei Chișinău, lemnele adunate vor fi repartizate prioritar beneficiarilor de compensaţii pentru încălzirea locuinţelor.

Ninsorile din 20-21 aprilie au lăsat în urmă pagube enorme, iar pentru înlăturarea acestora doar în municipiul Chișinău este nevoie de 70 milioane de lei. Orașul arată ca după război, chiar dacă centrul a fost curățit de către serviciile municipale, armată, carabinieri. Curțile blocurilor, parcurile, stradelele sunt încă pline de copaci căzuți, crengi și fire electrice rupte. Edilul capitalei, Dorin Chirtoacă, susține că pentru înlăturarea tuturor consecințelor este nevoie de câteva luni. Parcul Dendrariu și Grădina Botanică, cele mai solicitate locuri pentru odihnă, sunt închise, circa 80% din arbori și arbuști, care fac parte din colecțiile și expozițiile locului, fiind distruse. La începutul săptămânii, administrația Grădinii Botanice a venit cu un apel către populație, imediat pe rețelele sociale s-au mobilizat mai mulți voluntari care sâmbătă, 29 aprilie, vor face curățenie acolo. Potrivit administrației, o parte din resturile vegetale vor fi prelucrate pe loc în rumeguș care va servi drept îngrășământ pentru reproducerea mai multor specii de plante. Lemnul sănătos va fi depozitat, iar ulterior din el vor fi făcute bănci pentru parc.

Inundații în centrul și sudul republicii

În cadrul ședinței operative a primăriei de marți, 25 aprilie, șeful Direcţiei situaţii excepţionale Chişinău, Vitalie Grabovschi, a informat că în prezent nu există riscul unor inundaţii pe teritoriul municipiului. La Strășeni și Călărași oamenii se plâng că le-au fost inundate gospodăriile, iar autoritățile nu fac nimic. La Călărași au fost inundate sute de hectare de terenuri și pășuni, zeci de gospodarii fiind afectate, iar autoritățile publice nu întreprind nicio măsură invocând că nu au bani. De asemenea şi la Strășeni, curg râuri pe străzi și în curțile oamenilor, iar oamenii spun că autoritățile nu reacționează. „Sub podul de la Strășeni e plin cu apă, nu poți trece cu mașina, dar nimeni nu face nimic”, menționează Cristian Meșca, șofer. Conform Serviciului Protecție Civilă și Situații Excepționale, şi în partea de sud a Republicii Moldova sunt inundații. La Cahul şi Comrat salvatorii și pompierii lucrează la pomparea apelor din beciuri, curți, fântâni și subsoluri. Specialiștii monitorizează în continuare starea barajelor iazurilor din zonele de sud și de centru. Miercuri, 26 aprilie, rămâneau încă zece localități din şase raioane deconectate de la energia electrică.

Ucraina oferă ajutor Republicii Moldova pentru lichidarea consecințelor ninsorilor abundente din zilele de 20-21 aprilie. Guvernul de la Kiev a aprobat în acest sens alocarea a 10 milioane de grivne (echivalentul a 7 milioane de lei).

Doi bărbați decedați și unul în comă

Conform poliției capitalei, din cauza calamităților naturale, au decedat doi bărbați. În dimineața de 21 aprilie, în sectorul Ciocana a fost găsit sub nămeți un bărbat de 58 de ani. Potrivit poliției, acesta a decedat din cauza unor probleme de sănătate. „Bărbatul care a decedat în sectorul Ciocana nu are tangență cu intemperiile, el avea probleme de inimă”, a declarat Adrian Jovmir, ofițer de presă al poliției capitalei. Luni, Dorin Chirtoacă a venit cu un apel către cetăţeni, întreprinderi publice, instituţii de învățământ de pe teritoriul municipiului să dea o mână de ajutor autorităţilor pentru a înlătura consecinţele intemperiilor de săptămâna trecută.

Marți, 25 aprilie, un angajat auxiliar al Şcolii-grădiniță nr. 90 din Chișinău a decedat după ce un copac a căzut peste el în timp ce curăța curtea instituției. Victima avea 65 de ani și, împreună cu patru persoane, efectuau lucrări de îndepărtare a crengilor căzute în urma ninsorilor recente. Pe marginea acestui caz a fost pornit un dosar privind omorul din imprudență.

Un angajat în vârstă de 21 de ani al unei întreprinderi care prestează servicii de întreținere a rețelelor electrice se află în comă după ce s-a electrocutat în timp ce repara o rețea de electricitate. Acesta a suferit arsuri de gradul doi la ambele mâini și la genunchi. Inspectoratul de Stat al Muncii a inițiat o anchetă în acest caz. Pentru a evita cazurile de deces, Guvernul a creat 100 de echipe de lucru fiind dotate cu autobasculante și specialiști în mânuirea motoferăstraielor.

Consilierii cer ajutor material orașelor înfrățite

Pentru înlăturarea tuturor pagubele de pe urma ninsorii este nevoie de circa 70 de milioane de lei. Consiliul municipal Chișinău a votat marți alocarea a 20 de milioane de lei, alte 8,5 milioane de lei vor fi acordate din Fondul de rezervă, iar restul banilor vor fi împrumutaţi de la autoritățile publice centrale. Consilierii solicită Primăriei să se adreseze după ajutor material orașelor înfrățite, precum București, Iași, Alba Iulia, Tbilisi și altele. Atât primarul capitalei, cât și consilierii susțin că masa lemnoasă care va fi adunată de pe străzi va fi distribuită în mod prioritar beneficiarilor de compensații pentru încălzirea locuințelor. Trebuie să existe o evidenţă strictă a lemnului tare pentru a evita furturile.

Cu toate acestea mai mulți locuitori ai municipiului Chișinău au fost surprinși tăind și încărcând lemnul în automobilele proprii. Unii dintre aceștia au spus că ei fac curat și iau lemnul acasă. Vadim Brînzaniuc din cadrul serviciului de presă al primăriei a declarat pentru JURNAL de Chișinău că lemnele nu pot fi luate acasă. „Se interzice categoric să fie luat acasă lemnul tare. Dacă oamenii au nevoie de crengi, le pot lua. Dacă nu, aceste a trebuie depozitate la marginea drumului”, a spus acesta.

Ministerul Agriculturii anunță că, din cauza temperaturilor scăzute şi precipitaţiilor abundente, au fost afectați pomii fructiferi. Cel mai mult au avut de suferit livezile de caise, piersici şi nuci.

Igor Dodon a cerut ajutorul Federației Ruse pentru diminuarea consecințelor „urgiei albe”, scrie deschide.md. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Președinției, Ion Ceban. Potrivit demnitarului, șeful statului s-a adresat după ajutor în urma discuției cu Ambasadorul FR, Farit Muhametșin.

Carolina Chirilescu