S-au întâlnit pentru prima oară la o înmormântare. Eliza stătea lângă preot și cânta împreună cu coristele cântările din slujba înmormântării (era studentă la Arte și cânta într-un cor bisericesc). Pe neașteptate, de sicriu s-a apropiat un tânăr chipeș cu un buchet mare de trandafiri. Era îmbrăcat în cămașă neagră cu cravată alb-albastră și costum gri foarte elegant. Coristele mai tinere și-au îndreptat privirile spre el și au muțit pentru câteva clipe, văzându-l atât de încântător.

Din valul de șușoteli ele au desprins că flăcăul arătos este verișorul celui decedat, că se numește Valeriu și venise din Grecia, unde muncea. Pe Eliza n-a impresionat-o. „Un tânăr ca toți tinerii. Nu văd nimic deosebit la el”, le-a spus colegelor de cor.

Trăiri lăuntrice între mânie și adorație

La slujba din biserică, Valeriu, împietrit de durere, își îndreptă la un moment dat ochii spre Eliza. Și-n acea tristețe fără margini privirile lor s-au întâlnit, iar în capul și inima lui a răsărit un gând: „Fata aceasta cu chip adorabil e făcută pentru mine. Sunt convins că despre ea îmi vorbea adesea mătușa”. În timp ce se întorceau de la cimitir, el s-a apropiat de ea: „M-ai impresionat, domnișoară. Ai o voce frumoasă, blândă, iar expresivitatea cu care rostești cuvintele, te deosebește de celelalte”.

Ochii ei mari s-au făcut și mai mari. Cu un surâs enigmatic și o privire piezișă, i-a răspuns scurt: „Ți s-a părut. Cânt la fel ca și colegele mele”. Iar el cu glas domol îi spuse: „Hai, lasă modestia la o parte. Îți spun adevărul. Și vreau să-ți mai spun că te cunoșteam din auzite și că demult voiam să te întâlnesc. Eliza îți zice, nu-i așa?”. „Așa este. Și ce dacă îmi cunoști numele?”, îi răspunse ea, iar pe față îi apăru o mică crispare. „Ei, uite că am făcut un drum din Grecia ca să fiu alături de mătușa mea îndurerată și să-mi iau rămas bun pentru totdeauna de la verișorul meu, plecat prematur dintre noi. Dar Dumnezeu a vrut să-mi pună mâna pe cap cu prezența ta aici. Eu, privindu-te așa printre lacrimi, mi-am ascultat inima și mintea, care mi-au spus că ești făcută pentru mine”.

Elisa a rămas fără replică. După masa de pomenire, el a scos din buzunar o iconiță cu chipul Maicii Domnului și i-a oferit-o cu cuvintele: „Să te ocrotească în lipsa mea!”. Aceste vorbe i-au răscolit sufletul. Încerca niște trăiri lăuntrice inexplicabile, un soi de mânie amestecată cu adorație. Ca să nu-i observe Valeriu tulburarea, în timp ce acesta s-a întors și vorbea cu niște rude, ea s-a furișat repede prin mulțime și a fugit acasă. El a plecat chiar în aceeași zi în Grecia.

O chinuia un dor ascuns și întrebarea dacă o să-l mai poată vedea

Elisa se străduia să nu se gândească la el, dar gândurile o copleșeau. Ziua mai era cum era, își vedea de studii la Academie, iar noaptea nu putea dormi. O chinuia un dor ascuns și întrebarea dacă o să-l mai poată vedea vreodată. Așa s-au perindat câteva luni. Într-o duminică, după sfânta slujbă, fata și-a luat inima în dinți. S-a apropiat de mătușa lui cu care era în relații foarte bune și a întrebat-o dacă nu cunoaște cumva numărul de telefon al lui Valeriu. Femeia i-a observat zbuciumul sufletesc și i-a oferit numărul de telefon cu bucurie. Ea vedea în Elisa podoaba cea fără de preț pentru nepotul său.

Dar așa cum se întâmplă de obicei, s-a grăbit să-i comunice vestea nepotului, așa încât acesta să fie pregătit să primească un mesaj de la ea. Mesajul Elizei a fost scurt: „M-am mințit că nu-mi placi, am vrut să te alung din gândurile mele, dar e cu neputință. După trei luni de la evenimentul care ne-a întâlnit îmi doresc numai o clipă, un minut să te văd lângă mine, să simt adierea caldă a vorbelor tale frumoase…”. Mesajul de răspuns al lui Valeriu a fost și mai scurt: „Să știi că și sufletului meu îi este mereu sete de tine”. Când l-a citit, Eliza nu și-a putut stăpâni bătăile inimii. Au urmat alte și alte mesaje, care făceau ca între cei doi să înmugurească o dragoste frumoasă, ce le stârnea lacrimi și mii de emoții.

A fugit cu iubitul

O dragoste care avea să se zbată între sacrificiu și destin. Pentru că părinții Elizei erau împotriva acestei relații. Ei își argumentau împotrivirea prin faptul că Valeriu fusese căsătorit și avea un copil cu fosta soție. Dar îndrăgostiții înfruntau cu demnitate şi curaj obstacolele din calea iubirii lor. Eliza a plecat în taină în Grecia și părinții ei nici n-au știut. Continua să țină legătura cu marea ei dragoste pe internet în pofida faptului că părinții i-au confiscat laptop-ul și telefonul. Valeriu a avut grijă, i-a oferit un telefon performant. Dar când a venit în vacanță și s-a dus la părinții iubitei să-i ceară mâna, mama fetei s-a împotrivit cu înverșunare. L-a trimis cu vorbe grele la fosta lui soție.

Asprimea mamei Elizei nu i-a înspăimântat. „Numai moartea ar putea să mă împiedice să-l iubesc”, i-a spus atunci maică-si printre lacrimi. În aceeași zi, fără știrea părinților, Eliza a plecat cu Valeriu în Grecia. Era însărcinată. Ajunși la Atena, s-au dus la un preot, rugându-l să-i cunune. Preotul a stat de vorbă cu amândoi, apoi cu fiecare în parte, le-a dat binecuvântare, spunându-le că părinții nu trebuia să se împotrivească și că Dumnezeu încuviințează o dragoste pătimașă cum este a lor, o iubire de neînvins.

Nicio zi fără o îmbrățișare

S-au cununat pe 10 mai 1999 într-o biserică românească din Atena. Prietenii și părinții lui Valeriu, care de asemenea sunt în Grecia, le-au organizat petrecerea de nuntă. Prima noapte în calitate de soț și soție în fața lui Dumnezeu au petrecut-o pe mare. Au trăit clipe de neuitat, o noapte de poveste. În curând, se vor împlini 18 ani de atunci. Cresc și educă trei copii. Sunt o familie cum mai rar întâlnești. S-au bucurat și se bucură de momente frumoase într-o relație specială, Valeriu fiind singurul bărbat în viața Elizei. El i-a mărturisit soției că după ce a cunoscut mai multe femei a ajuns la concluzia că Ea este femeia visurilor sale și e convins că a venit pe lume doar pentru el. De aceea nu lasă clipele să treacă fără rost, nu lasă nicio zi ca să treacă fără o îmbrățișare și o vorbă bună.

Pentru părinții Elizei fuga de acasă a unicului lor copil a fost ca o lecție de viață. Au tot tunat și fulgerat, dar până la urmă s-au împăcat cu situația creată. Târziu și-au dat seama că șederea noastră pe pământ e scurtă și pentru toate greșelile este un preț de plătit. Tânjeau atât demult după fiică și nepoțeii pe care nu-i văzuseră, încât s-au văzut nevoiți să plece în Grecia și să le ceară iertare copiilor. Revederea a schimbat din temelii mersul relațiilor. Toată amărăciunea acestor părinți s-a evaporat. Cu recunoștință și remușcare și-au îmbrățișat ginerele, mulțumindu-i pentru că le-a făcut fericită fiica. La despărțire le-au spus copiilor că oricând doresc se pot întoarce acasă, pentru că întreaga gospodărie și conturile din bancă le aparțin.