Cel ce se arată prea plin de sine e gol pe dinăuntru

Aş vrea să vă vorbesc astăzi despre minciună, sub toate aspectele ei, pentru că nimic nu dezonorează omul mai mult decât neadevărul. Spune Sfântul Antonie cel Mare: „Nu cele ce se fac după fire sunt păcate, ci cele rele după alegerea cu voia. Nu e păcat a mânca, ci a mânca nemulţumind, fără cuviinţă şi fără înfrânare. E păcat să nu lucreze mâinile milostenie, ci ucideri şi răpiri”. Şi aşa fiecare din noi păcătuieşte, când din slobodă alegere lucrează la cele rele mai mult decât la cele bune”.
Am stat mult pe gânduri când scriam acest articol, pentru că e foarte uşor să învinuieşti pe cineva fără a-l asculta. Şi cine ştie dacă până la urmă nu-i dai şi lui dreptate.

Despre hoţii profesionişti de la piaţă

Nina Secrieru venise la mine cu o plasă de cartofi şi cu un cântar în mână. Tot îmi întindea cartofii să-i cântăresc. Îi cântăresc şi-i zic: „Aveţi aici patru kilograme. Mai departe ce-mi mai spuneţi?”. „Păi, am cumpărat, zice, şase şi am plătit pentru şase kilograme, ca acasă să aflu că precupeaţa mi-a dat doar patru. N-aş fi venit la dumneavoastră, dar încep a-mi pierde încrederea în cei care vând la piaţă. Soţul meu a cumpărat săptămâna tre¬cută patru kilograme de car¬ne, vine acasă şi nu-i ajung 1 kg şi 200 sute de grame.”

Te uiţi la vânzători şi parcă-s oa¬meni de treabă, bine îmbră¬caţi, curăţei, atenţi, îţi mulţumesc pentru cumpărături. Şi ce iese? Îşi bat joc de tine ziua în amiaza mare. Te necinstesc şi se necinstesc pentru că lăcomia de bani a ajuns să piardă în om tot ce e omenesc şi creştinesc! Oare cel ce vinde nu ştie că cel ce cumpără trăieşte dintr-un salariu pe care îl împar¬te ca să-i ajungă până hăt-hăt?! Ca să se găsească un necinstit să i-i fure! Eu le zic acestor vânzători hoţi de drumul mare. Fără să mai pomenesc de preţurile pipărate.

Mituieşte medici ca să-şi declare părinţii bolnavi psihic

S-a întâmplat ca în săptămâna trecută – fie în troleibuz, fie la diferite reu-niuni la care am participat – să se işte pe tema aceasta discuţii dintre cele mai aprinse. Pentru că, vedeţi dumneavoastră, nu numai vizitatoarea mea, Nina Secrieru, a fost amăgită. Pesemne, există totuşi o tagmă de hoţi profesionişti, chiar legali le-aş zice, în Piaţa Centrală din Chişinău. Îmi explica un jurist, amuzat cum l-a surprins pe un asemenea vânzător „aranjând” un cântar de mână cu gând să amăgească această lume credulă cel puţin cu trei sute de grame la fiecare kilogram. Zic, râzi mata, dar mâine-poimâine te trezeşti în tagma celor amăgiţi şi ce-ai să faci? Eu, zice el, sunt precaut, umblu în servietă cu cântarul meu de acasă. Şi nu deie Domnul să păcătuiască unul din aceştia şi cu mine, că-lumflu la puşcărie.

Dacă ne străduim să vindecăm patimile trupului, cu atât mai vârtos ar trebui să ne străduim să vindecăm patimile sufletului. Serghei Cocieru de câţiva ani se tot judecă. Cu cine credeţi du¬mneavoastră? Cu părinţii. Vrea să pună mâna pe toată averea lor. Părinţii au casă, garaj, vilă şi, ştiindu-l nese¬rios, se opun amarnic. Şi ce credeţi că face acest fiu netrebnic? Mituieşte nişte medici şi aceştia îi prezintă certificate precum că părinţii săi sunt bolnavi psihic, că nu sunt în stare să-şi caute singuri de viaţa lor, mituieşte martori, care cu minciună afişează în sala judecăţii nedreptăţi cum c-ar fi beţivi, negospodari. Minciună legată de minciună cu atâta osârdie şi toate în zadar. Pentru că în şedinţele judiciare toate aceste mărturii false erau descoperite. Dar o altă minciună îşi făcea loc şi trebuia verificate faptele, aşa că, vă spun, acest proces se întinde şi se tot întinde.

Defăimare din simpla dorinţă de calomniere

Nimic nu cinsteşte sau necinsteşte oamenii mai mult decât cuvântul. El te înalţă şi el te coboară, el îţi aduce faimă bună sau te defăimează. Folosind cuvânt netrebnic sau cu sunet urât, ne osândim sufletul. Dar sunt oameni care-o fac cu atâta uşurinţă, încât ai im¬presia uneori că s-au speci¬alizat în a defăima şi a învi-nui veşnic pe cineva.

Am primit zilele acestea o a doua scrisoare de la Step-Soci, raionul Orhei, în care autorul aduce învinuiri fel de fel unui consătean, dar astfel de învinuiri că mie, sincer vă spun, mi-era ruşine să citesc. Răsfoiam răvaşul şi mă gândeam de unde atâta ură, din ce iese ea – din invidie, din răutate, din simpla dorinţă de calomniere, ca nu cumva acel cineva să arate mai bine şi să fie mai preţuit decât persoana care a scris şi l-a defăimat?! Oricum, orice cuvânt urât spus la adresa cuiva, mai ales dacă e şi neadevărat, aruncă o pată ruşinoasă şi pe cel ce l-a rostit.

Omului fals, se spu¬ne, niciodată nu-i lipsesc pretextele. Omul înlănţuit de patimile sale, de răutate, invidie, tendinţa de a face rău cuiva nu mai poate fi stăpân nici pe sine şi nu se mai poate opri în a face rău. Pentru că încontinuu tre-buie să demonstreze cuiva că el e drept, că el e curajos şi nu se teme de nimeni, că el poate face orice. Şi min¬ciuna ia diferite forme în această luptă continuă a lui pentru nu se ştie ce „cauză dreaptă”.

Ac de cojocul mincinoşilor

Aş vrea să vă povestesc pe scurt o istorie a unui aseme¬nea om. E o femeie, o soa¬cră, o mamă. Când şi-a adus feciorul ei nevastă, iată că mamei nu i-a plăcut. Obişnuită situaţie, nu-i aşa? Neobişnuit însă e faptul că mama, văzând că tânărul o iubeşte, a început a-şi defăima nora, spunând verzi şi uscate – că e o curvă, i-a spus cutare şi cutare că a văzut-o, şi ştie şi unde şi cu cine se iubeşte, că e o hoaţă etc. Cine să-i fi furat feciorului ei salariul dacă nu nora care-şi întreţine pe ascuns amantul? Dar banii i-a găsit chiar mama.

Am putea invoca la nesfârşit pretextele, minciunile cu care această soacră până la urmă i-a despărţit. Şi şi-a adus o altă noră în casă. A încercat mătuşa Natalia s-o pună la respect şi pe asta, dar nu i-a mers. Ori de câte ori o prindea pe babă cu fel de fel de tertipuri, ştia mahalaua, ştiau neamurile. Şi cine o mai crede astăzi, cine o mai ascultă, cine o mai respectă?

Eu însă aş spune că cine are sufletul mare preţuieşte şi măreţia altora, iar omul bun preţuieşte bunătatea, aşa cum albina – floarea, şi doar cel ce se arată prea plin de sine e gol pe dinăuntru. Păcat, pentru că aşa cum cânţi, aşa ţi se şi plăteşte.