Fiul cocoşatei

Fiul cocoşatei

A venit timpul când tatăl şi fiul s-au întâlnit

Istoria s-a întâmplat demult, am cunoscut feme¬ia despre care vreau să vă vorbesc, i-am ţinut în braţe pruncul şi de atunci mă tot întreb cum o mai duc părinţii ei. I-am văzut în ziua când au venit la maternitate să ia corpul neînsufleţit al cocoşatei, fiica lor. De la Hânceşti erau.

De fapt, Larisa a fost şi unicul lor copil. O neferici¬tă de la naştere era. Un copil plăpând, născut printr-un mi¬racol. La doi ani însă, din nu ştiu ce, i se strâmbă spinăruşa şi, oricât au umblat prin medi¬ci, nu şi-a mai revenit defini¬tiv. Zic, când am cunoscut-o la maternitate, avea o cocoaşă pronunţată, mică de statură era fata şi din această cauză părea că trupul ei e diformat din toate părţile. A mai dat peste ea şi o altă nevoie, avea probleme mari cu rinichii, unul nu mai funcţiona.

Moare aducând pe lume un băieţel sănătos

Medicii de la maternitate au chemat din raion părinţii fetei şi le-au spus adevărul – poate, ziceau ei, copilul îl vom salva, dar fata dumneavoastră va muri. Reacţia lor a fost neaşteptată: „Slavă ţie, Doamne, că te înduri de noi şi o iei lângă tine”. Nimic din ce ar arăta dragoste pentru copil, nimic din ce ar însemna părere de rău sau milă, medicii au rămas consternaţi de această atitudine. „Cu copilul, dacă rămâne viu, ce facem?”, a mai întrebat obstetricianul. „Faceţi ce vreţi!”, a răspuns mama cocoşatei.

Când au pornit durerile facerii, au şi dus-o direct în sala de operaţii. Băiatul, aşa cum au şi presupus medicii, s-a născut sănătos şi voinic, iar mama lui, până în seară, a şi fost transferată la morga spitalului. Abia a treia zi au apărut din raion părinţii fetei să ia moarta acasă. Ziceau că nu au de gând s-o prohodească şi că de la spital o duc direct la cimitir. Rumoare mare printre femeile din spital – de la personalul medical până la ultima dintre paciente şi lăuze. „Ce inimă trebuie să ai şi ce o fi făcut fata asta de nu le pare rău părinţilor că au pierdut unicul lor copil! Calică, aşa cum era ea, dar e a lor!”

Vecinul era singurul care se juca cu ea

Când a apărut a doua zi şefa maternităţii în salon, am întrebat-o ce e şi cu situaţia asta, mai mult decât anorma¬lă… Uite aşa am aflat că a ră¬mas însărcinată cocoşata de la un vecin şi coleg de clasă, de altfel unicul copil ce se juca cu ea. Avea 16 ani şi era în ultima clasă de şcoală. Curiozitatea lor de adolescenţi, afluxul de hormoni, apropierea dintre cei doi, poate şi faptul că au crescut alături de mici au făcut să nu fie atât de izbitoare pentru Nicolae infirmitatea fetei.
Chiar de la el aveam să aflu mai târziu că tare o mai compătimea puştanul pe Larisa, care de altfel era o fiinţă simţitoare şi dezgheţată din fire. Vă spuneam că am văzut-o cu o zi înainte de a muri şi că am ţinut pruncul ei în braţe, până am ieşit din maternitate cu propriul meu copil. Femeile care au născut prin februarie 1979 la maternitatea de la Buiucani, Chişinău, nu pot să nu-şi amintească de cocoşată.

Au trecut anii şi poate aş fi uitat această istorie cum se uită cu timpul multe lucruri şi întâmplări, dar într-o zi mă caută la redacţie Nicolae, puştanul de odinioară, tatăl copilului cocoşatei. Avea 43 de ani şi voia cu tot dinadinsul să-şi găsească fiul. E căsătorit bărbatul cu o femeie din satul lui, are doi copii, flăcăi buni de însurat, dar vrea să ştie pe unde o fi odrasla lui dintâi. De la el am aflat că părinţii cocoşatei au vândut casa din comuna ceea şi au plecat departe, la Movilău, pe unde mai aveau nişte rude.

L-a înfiat o femeie simplă şi miloasă

Zic, pornise Nicolae să-şi caute feciorul. A durat mult treaba asta. Pentru că nu oricine are acces la arhivele ac¬telor stării civile şi mai ales într-o problemă atât de delicată cum e înfierea. Dar simţea bărbatul că e timpul să plătească o datorie femeii care şi-a pierdut viaţa născându-i un fiu. Avea să-mi spună câţiva ani mai târziu că între timp îi murise nevasta, ajun¬sese să fie şi bunic, dar fiul lui dintâi tot de negăsit era. Şi să vedeţi dumneavoastră că tot o întâmplare l-a ajutat.
Mergea într-o zi cu autobuzul spre Rezina, se ducea omul la Saharna, la mănăstire, şi o femeie tocmai discuta cu alta despre lucruri mai curioase ce li s-au întâmplat în viaţă. „Eu, dragă, spune una, niciodată n-aş fi luat de suflet un copil. Lucram atunci soră medicală la o maternitate şi mama copilului a murit în timpul naşterii…” Şi a înşirat femeia povestea pe care v-am spus-o şi eu – cum o cocoşată a născut un prunc. Nu avea Nicolae răbdare să vorbească cu femeia între patru ochi. Oare al lui să fie, Doamne? Poate e vreo coincidenţă?

Al lui era… În momentul când se născuse fiul cocoşatei, Eugenia, femeia care l-a înfiat, avea treizeci şi doi de ani, era văduvă şi creştea de una singură o fată. Când bunicii pruncului au refuzat să-l ia acasă, ea s-a dus la medicul-şef şi l-a rugat s-o ajute să înfieze copilul. Pentru că era o femeie miloasă la suflet, trecuse şi dânsa prin necazuri de tot soiul şi o durea, omeneşte suferea că uite în toată lumea asta nimeni nu are nevoie de un prunc nevinovat. O să mă ajute şi fata, spunea ea, are de acum 12 ani. I-a fost cu adevărat greu să-l ridice, pentru că nu avea femeia nici spaţiu locativ corespunzător, nici un salariu bun, şi-apoi era văduvă.

Surpriza cea mare

Un copil mic cere îngri¬jire. Avea să-i povestească lui Nicolae că venea la materni¬tate, la serviciu, cu amândoi copiii. Cât lucra în secţie, fe¬tiţa ei şedea cu copilul într-un salon liber, tot acolo îşi făcea lecţiile şi, a doua zi, din maternitate, copila se ducea direct la şcoală. „Nu mi-a părut rău niciodată că l-am luat de suflet. E cuminte şi deştept. Are şi o nevastă care mă omeneşte în fel şi chip ori de câte ori îi vizitez…” „Dar fata matale nu ţi-a scos ochii niciodată?” „De ce ar fi făcut-o? Ţine la dânsul ca la propriul ei copil. Mai mult ea l-a crescut, că eu am lucrat în două locuri să-i pot ridica. Îmi pare rău că a rămas nemăritată…”

A venit şi timpul când tatăl şi fiul s-au întâlnit. Alături de Nicolae erau şi ceilalţi doi copii ai lui, cei legitimi. Avea să-mi spună bărbatul că pierdut era în faţa acelei situaţii. Îl depăşea… A mai trecut ceva vreme până să se obişnuiască unul cu altul.

P.S. Surpriza cea mare a fost că Nicolae s-a însurat cu Ilenuţa, fiica Eugeniei. Acum sunt rude de-a binelea!